Efectul Mozart. Nume dat unui studiu efectuat în 1993 care spunea că ascultarea muzicii marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart te face mai deștept. 16 ani mai târziu, psihologul american Scott E. Lilienfeld publică o carte care vine să infirme această teorie.
Muzica lui Mozart nu te face mai inteligent. Un experiment de marketing…
Teoria despre efectul muzicii clasice asupra inteligenței, prezentată de Alfred A. Tomatis în 1991 în cartea sa „Pourquoi Mozart“ (n.r. De ce Mozart?), a fost dezvoltată de Frances Rauscher și prietenii săi doi ani mai târziu.
Aceștia au arătat că adolescenții care ascultaseră o sonată de Mozart obținuseră rezultate mai bune la testele de raționament decât cei care ascultaseră altceva sau decât cei care fuseseră ținuți într-o cameră în liniște. Deși studiul fusese făcut pe doar 36 de persoane, nimeni nu s-a gândit atunci că ar trebui să se mai cerceteze asupra acestui fapt.
Mai mult, publicarea studiului privind efectul Mozart în revista Science a avut un așa mare impact asupra opiniei publice, încât unele creșe din SUA au început să difuzeze zilnic muzică clasică pentru copii, iar statul Georgia a alocat 105 000 de dolari pentru a oferi fiecărui nou-născut câte un CD cu muzica clasică.
În 2009, efectul Mozart este amintit în cartea psihologului american Scott E. Lilienfeld „50 Great Myths of Popular Psychology“ (n.r. Cele mai mari 50 de mituri ale psihologiei populare), unde ocupă locul șase.
Însă nu doar Lilienfeld a îngropat acest mit.
O echipă de la Facultatea de Psihologie a Universității din Viena a analizat rezultatele studiului privind „efectul Mozart“ și nu a găsit probe semnificative privind existența acestui fenomen.
Jakob Pietschnig, conducătorul studiului vienez, amintește și faptul că studiul a fost realizat în rândul adulților, nu al copiilor, și că viza măsurarea capacității cognitive spațiale, nu inteligența. Cercetătorii austrieci au analizat circa 3000 de cazuri în 40 de studii realizate în diverse țări. Iar concluzia lor este că muzica marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart nu mărește inteligența celor care o ascultă. De fapt, nu are niciun efect miraculos.
Adevăratul efect Mozart
Muzica clasică își are rădăcinile în Europa. Deși nu este la fel de răspândită precum muzica populară din est, de mult timp se crede că are efecte pozitive asupra psihologiei umane și că a devenit un gen pe care mulți iubitori de muzică din întreaga lume se bucură.
Psihologia, fiind ramura științei care investighează comportamentul uman, a acordat în mod firesc o atenție deosebită posibilelor efecte ale muzicii. Efectele muzicii clasice au fost investigate mult mai des decât orice alt gen. Oamenii de știință au studiat modul în care muzica clasică influențează oamenii, animalele, plantele și alte creaturi vii.
Rezultatele cercetărilor È™i a experimentelor nu au întârziat să apară, rezultatele fiind, de multe ori, la limita comicului, cum ar fi „muzica clasică măreÈ™te producÈ›ia de lapte la vaci“ È™i „… accelerează creÈ™terea plantelor“.
Unul dintre cele mai cunoscute rezultate ale studiilor despre muzica clasică este că bebelușii care ascultă acest gen de muzică începând de la concepție se dovedesc a fi mai deștepți, ceea ce ne duce la efectul Mozart.
Dar ce se întâmplă, de fapt?
Muzica clasică este liniÈ™titoare pentru suflet. Ascultarea ei induce o stare de bine. Cu toate acestea, când ascultăm sonetul pentru pian K448 al lui Mozart, descoperim că are o frecvență înaltă. AÈ™a cum È™tim deja, undele noastre cerebrale sunt la cea mai mică frecvență în timpul somnului, însă odată ce începem să învățăm È™i să ne concentrăm, frecvenÈ›a creÈ™te. Aceasta ar putea fi o explicaÈ›ie…
Un experiment de marketing
Mulți copii adoră muzica și există dovezi care sugerează că muzica ar putea ajuta copiii să se calmeze. Există, de asemenea, dovezi că folosirea unui instrument ar putea fi benefică dezvoltării creierului. Dar oamenii de știință nu au descoperit dovezi că muzica clasică, cu atât mai mult muzica lui Mozart, ar face bebelușul mai inteligent.
Deși știm asta astăzi, parcă tot nu ne vine să abandonăm complet ideea că muzica clasică ne-ar face mai deștepți. Poate că nu e așa, dar de ce am avea nevoie de știință pentru a ne spune ce muzică să ascultăm? Nu e suficient că ascultăm muzică pentru că ne place? Ori pentru că ne dă o stare de bine – de ce trebuie să găsim și alte calități ale muzicii, artei în general, pentru a-i face loc în viața noastră?
Desigur, din punct de vedere al vânzărilor, știm cu toții că e mai ușor să vinzi un produs despre care poți spune că te face mai inteligent, ori mai frumos sau poate mai bun. Dar când vine vorba de muzica clasică, jocul de scenă al vânzărilor pare să capete implicații nefericite.
Ideea că există o anume muzică pe care dacă o asculți te ajută să îndeplinești mai bine anumite sarcini n-a prins. Muzica îi ajută pe unii să lucreze mai bine. Acesta este un adevăr! Pe alții îi ajută să se exprime mai bine ori să dea frâu liber unor cuvinte care par să nu se aleagă altfel în mintea lor. Și acesta este un adevăr! Nu avem nevoie de studii elaborate de nume de prestigiu pentru a ne spune ce simțim când ascultăm muzică. Aceea care ne place!
ÃŽn concluzie…
Ultimele cercetări științifice arată că, atunci când oamenii ascultă muzică, multe zone ale creierului sunt activate. Cu toate acestea, nu se poate spune că unele piese de muzică stimulează mai mult creierul decât altele.
Rauscher este uimit de amploarea studiului pe care l-a condus în anii ‘90, cât și de faptul că constatările sale au fost interpretate și înțelese greșit. El spune azi că nu a spus niciodată că a existat o creștere permanentă a IQ-urilor studenților care au ascultat Mozart, ci doar că cunoașterea spațială a acestor studenți a fost îmbunătățită temporar.
