Se vorbeste adesea despre parenting conștient sau despre mindfulness în meseria de părinte, și par concepte foarte complicate, când de fapt se traduc în acțiuni extrem de simple și de concrete, care îți vor schimba fundamental relația cu copilul. Descoperă cum le poți pune în practică în moduri simple și la îndemâna oricui, fără a fi nevoie de nici un fel de lucruri sofisticate!
Parentingul este, prin definitie, un roller coaster de emoții, de la bucuria și mândria de a-ți vedea copilul cum crește la frustrarea și epuizarea care vin la pachet cu tantrumurile și cu nopțile nedormite. Cum ai putea să rămâi calm și prezent prin toate acestea? Cu ajutorul parentingului conștient. Cu siguranță ai auzit de nenumărate ori vorbindu-se despre mindfulness, dar acest concept nu înseamnă decât să trăiești n prezent, să fii atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău, uitând de atât de apreciatul multitasking care ne duce viețile într-o zonă a agitației lipsite de sens.
Parentingul conștient presupune să fii în întregime implicat în momentul prezent, alături de copilul tău, fără distrageri și fără judecăți de valoare. Un părinte care practică mindfulness este conștient de gândurile sale, de emoțiile și de reacțiile personale și alege să răspundă într-o manieră calmă și calculată.
De ce să alegi parentingul conștient?
Parentingul conștient are numeroase beneficii pentru tine și pentru copilul tău. Atunci când rămâi prezent și calm te poți conecta mai bine la copilul tău, la un nivel mai profund. Acest lucru îmbunătățește comunicarea dintre voi, întărește legăturile care vă apropie și se traduce într-o relație pozitivă copil – părinte.
Parentingul conștient contribuie, de asemenea, la reducerea stresului și a anxietății, atât pentru părinte, cât și pentru copil. Atunci când trăiești în prezent, nu îți mai faci atât de multe griji despre viitor, ceea ce înseamnă că ești mai relaxat, stare pe care copilul o percepe imediat. De asemenea, tehnicile de mindfulness te ajută să fii mai conștient de propriile gânduri și emoții, să le gestionezi mai eficient și să creezi, astfel, o atmosferă mai calmă în locuință.
Cum să devii un părinte conștient?
În primul rând, trebuie să știi că nimeni nu reușește să aplice principiile mindfulnessului în fiecare clipă a vieții sale, așadar nu îți fixa scopuri prea înalte. Nu țintești să fii un părinte conștient 100% din timp, ci îți dorești să înveți să te detașezi de problemele cotidiene și să fii prezent, implicat și disponibil pentru copilul tău atunci când petreci timp împreună cu el. Există unele soluții la îndemână pentru a practica mai des parentingul conștient, care includ urmatoarele sfaturi.
#1 Lasă telefonul deoparte
Realitatea care s-ar putea să nu te bucure deloc este că, atunci când mintea are de ales între o activitate soldată cu o secreție crescută de dopamină, obținută cu minimum de efort (cum ar fi uitatul pe telefon) și o activitate care implică un nivel superior de angajament individual (cum e joaca atentă, prezentă și conștientă cu un copil), ea va prefera activitatea mai simplă. Iar această alegere devine și mai evidentă în perioadele de oboseală fizică sau afectivă.
Atunci când petreci timp în compania cuiva care își verifică în mod constant telefonul, singura concluzie pe care o poți trage este că nu ești cu adevărat interesant pentru interlocutorul tău. Este o atitudine nepoliticoasă, care poate distruge relațiile dintre oameni, inclusiv relația dintre tine și copilul tău. Nu îți poți ajuta copilul să se simtă iubit sau important, sau să creadă că reprezintă o prioritate pentru tine, câtă vreme pari să acorzi mai multă atenție telefonului!
În aceste condiții, una dintre cele mai bune metode de a deveni un părinte mai conștient este să lași deoparte telefonul. Dar nu pe masa din bucătărie, unde îl auzi și îl vezi mereu, nu! Închide conexiunea la internet, oprește notificările și lasă-l în altă cameră, undeva unde prezența lui nu îți va distrage atenția. E o schimbare dificilă la început, dar vei învăța repede să te bucuri de ea!
#2 Asculta cu atenție și intenție
Copiii nu sunt deloc eficienți. De fapt, modul în care funcționează mintea lor pare să fie foarte departe de modul în care lucrează mintea unui adult. Tot ceea ce au ei de spus durează mult și urmează cărări întortocheate și divagații aparent inutile înainte de a ajunge la o concluzie.
Depinde de tine dacă vrei să privești această trăsătură a copiilor ca pe ceva enervant sau ca pe o invitație de a-ți încetini și tu gândurile și de a aprecia timpul petrecut împreună. Până la urmă, productivitatea este departe de a fi una dintre cele mai importante valori umane.
Încearcă să fii cu adevărat atent atunci când copilul tău vorbește cu tine și rezistă impulsului de a-l întrerupe sau de a-l corecta, de a-i aminti ce urma să spună de fapt sau de a-i cere să se grăbească.
Ascultarea cu atenție și intenție demonstrează respect, încurajează colaborarea, contribuie la construirea încrederii, echilibrează stilurile de comunicare și este una dintre cele mai prețioase abilități de viață, conform Dr. Robin Johnson. Este foarte important să înțelegi, ca părinte, cât de important este să îți asculți cu atenție copilul. Atunci când îl asculți cu inima deschisă, copilul tău experimentează o senzație de încredere care îi ajută să se deschidă. Este un proces extrem de important la adolescență, dar bazele acestuia se pun încă din copilăria mică.
#3 Exersează empatia, în mod conștient
E suficient să petreci o oră împreună cu un copil ca să observi că diversitatea emoțiilor lor este mult mai mare decât cea a adulților. Nu e greu să te enervezi din cauza lipsei lor de autocontrol! Dacă e să te raportezi la propriul tău comportament, sau la modul în care se comportă un adult, probabil că reacțiile lor par să fie lipsite de sens.
Dar ce s-ar întâmpla dacă, în loc să te grăbești să îi cataloghezi reacțiile ca imature, ai încerca să privești lumea prin ochii copilului tău? Ce-ar fi dacă ai încerca să îți cultivi curiozitatea referitoare la fiecare aspect al vieții unui copil și să investești timp în a încerca să îl înțelegi? Probabil că această abordare ar conduce la mai puțin stres și la un nivel superior de calm din partea ta. Și e mult mai simplu să te pui în locul unui copil, decât să îți propui să rămâi calm sau să îți spui „Trebuie să mă calmez!”.
Avantaje și provocări în parentingul conștient
Parentingul conștient nu este o soluție miraculoasă la toate provocările cu care se confruntă un părinte, dar poate fi privit ca o atitudine de bază, pornind de la care lucrurile tind să se așeze de la sine. Până la urmă, care este opusul stării de mindfulness? Stresul, graba, agitația, distragerea atenției; nu ți le dorești în viața ta, iar parentingul nu funcționează în asemenea condiții. Este greu sau imposibil să îi comunici copilului tău dragoste și valori morale în absența unor interacțiuni ghidate de calm și blândețe.
Evident, nu e ușor nici să schimbi peste noapte obiceiuri bine împământenite în familie. Ca în cazul oricărei schimbări importante, este nevoie de un efort conștient pentru a te menține pe această direcție nouă. Începe cu o sarcină mai simplă, aceea de a exersa prezența conștientă în anumite momente importante ale zilei: când vă reîntâlnți după grădiniță sau școală și are atâtea să îți spună, în timpul cinei când toată familia s-a reunit sau înainte de culcare, când nevoia de conectare e atât de mare. Ușor-ușor, acesta va deveni răspunsul primar al minții! Și nu doar că îți vor fi recunoscători copiii pentru răbdarea pe care ai regăsit-o, dar vei descoperi și că parentingul este mult mai distractiv atunci când îl abordezi astfel.
Citește și despre:
Tantrumurile copiilor mici sunt normale? 5 Trucuri testate de mămici pentru prevenirea lor
Bebelusul la 15 saptamani – Urmeaza unul dintre cele mai mari salturi ale dezvoltarii
Alăptarea în public este protejată de lege și poate fi făcută cu discreție și calm
5 Metode total NERECOMANDATE de hrănire a copilului
Copilul are un TANTRUM (criză de furie)? Stabilește limitele la timp cu calm, respect și înțelegere