Inca de cand se naste copilul alimentatia reprezinta o preocupare majora pentru parinti. Pentru o parte din mame apare o problema obsesiva si anume:”Oare mananca suficient copilul? Oare nu ar trebui sa manance mai mult? Ia destul in greutate?”.
Aceasta problema capata proportii si mai mari dupa inceperea diversificarii alimentatiei si se amplifica uneori cu varsta copilului, numeroase mame plangandu-se de copii care nu vor sa manance sau au obiceiuri proaste.
Hranirea bebelusului sau a copilului nu ar trebui sa fie un stres nici pentru parinte, nici pentru copil.
Daca se exclud problemele de ordin medical (inapetenta continua din diverse motive fizice, dureri la masticatie sau in gat, anumite boli) faptul ca un copil este mai “mofturos” la mancare nu ar trebui sa ne faca sa recurgem la anumite metode neadecvate.
Este nevoie de multa rabdare, de oferirea exemplului propriu, de calm, insa scopul nostru nu ar trebui sa fie sa-l facem pe copil sa manance cu orice pret ci sa ajunga sa aprecieze mesele in familie si sa considere actul de a manca ceva placut si in beneficiul sau, nu ceva bifat pentru a-si multumi parintii, a primi recompense sau a evita pedepsele.
De multe ori insa repulsia fata de mancare sau obiceiurile alimentare proaste isi au originea in metodele pe care le-am folosit pentru a convinge copilul sa manance.
Crezand ca e spre binele lui facem mai mult rau, de aceea ar trebui sa stim care sunt metodele nerecomandate in ceea ce priveste hranirea copilului.
Alimentatia copilului – Hranirea copilului in fata TV-ului, laptop-ului la desene sau reclame
Multi parinti considera aceasta metoda “lozul castigator”: copilul sta cu ochii la desene animate sau reclame si deschide gura din inertie, nefiind nici macar atent la ce contine castronul din care ii indesi linguritele cu mancare una dupa alta.
Insa studiile arata ca oamenii obisnuiti sa manance in timp ce se uita la TV consuma mult mai multe calorii decat ar avea nevoie, absorbiti fiind de TV nu mai percep semnalele transmise de corpul lor ca au mancat suficient si tind sa se hraneasca in exces.
Asta se intampla si in cazul copiilor iar facand din mancatul la TV o obisnuinta ar putea fi un prim pas spre obezitate. De altfel, procesul digestiei este perturbat de asemenea practici.
Silirea sau “pacalirea” copilului sa manance mai mult decat vrea
“Inca o lingurita pentru mama…si acum inca o lingurita pentru tata…acum pentru bunicul…”Sau acum ultima, penultima, antepenultima ….Aceasta era o metoda foarte uzitata in copilaria multoria dintre parintii de azi.
Din pacate este preluata si continuata “ca o traditie de familie” considerandu-se ca este o metoda draguta si inofensiva de a face copilul sa manance mai mult. Insa ar trebui sa stim ca un copil sanatos are capacitatea innascuta de a-si regla singur consumul de alimente conform necesitatilor sale.
Multor parinti nu le trece prin cap ca daca un copil se opreste la un moment dat din mancat este fiindca efectiv s-a saturat, organismul sau i-a semnalat limita ci cred ca e necesar ca bebelusul sau copilul sa manance toata portia pregatita.
Multi parinti fac insa greseala de a supraestima cantitatea de mancare pe care ar trebui sa o manance copilul, fara sa tina cont ca ar trebui sa fie maximum o patrime din portia unui adult.
Tot din categoria “pacalici” e si varianta cu “deschide guraaaa…vine avionul!”- cand de fapt copilul nu ar dori sa manance ci sa se joace iar parintele profita acest lucru simuland joaca pentru a-si atinge scopul.
CITEȘTE ȘI: Cum știu că bebe a mâncat destul
Alimentatia copilului – Renuntarea prea usor.
Unii parinti renunta prea usor cand vad ca bebelus sau copilul refuza sa manance un anumit aliment, in special fructe si legume. Desigur ca nu trebuie fortat copilul dar nici sa se traga concluzia “bebelusul meu nu suporta avocado” doar fiindca l-a refuzat o data. Nu inseamna ca daca bebelusul sau copilul refuza un aliment nu trebuie sa i se mai ofere “fiindca nu-i place”.
Preferintele copilului se schimba in timp, multi parinti observa de exemplu ca un aliment care era in topul preferintelor copilului incepe sa fie refuzat cu obstinatie, la fel cum un aliment care alta data era primit cu maximum de reticenta devine agreat.
Majoritatea copiilor sunt reticenti la nou si vor refuza un aliment primele dati, dar continuand sa i-l prezentati, preparandu-l in forme diferite, lasandu-l cateva zile si apoi tentandu-l din nou cu acel aliment exista toate sansele ca bebelusul/copilul s-a il accepte si chiar sa-i placa.
Alimentatia copilului – Folosirea de recompense, in special “ceva bun”!
Multi parinti, pentru a-si convinge copiii sa manance, le promit ca daca mananca un anumit fel de mancare (supa/tocana) vor avea parte de “ceva bun” precum: ciocolata, chipsuri, prajituri.
Copiii ajung sa considere ca mancarea alimentelor sanatoase este o corvoada care trebuie indeplinita doar pentru a ajunge la “alimentele bune” iar cand vor putea sa-si aleaga singuri meniul vor sari peste partea “neplacuta” si vor prefera mereu sa manance junk-food sau dulciuri, care le-au fost oferite drept recompense anterior.
Copilul ar trebui sa manance un aliment pentru ca ii place si ulterior pentru ca stie ca e sanatos, ii recunoaste proprietatile, nu fiindca asteapta o recompensa.
Plus ca este total nesanatos ca dupa masa copilul sa primesca desert, digestia fiind perturbata iar asimilarea nutrientilor minimizata!
CITEȘTE ȘI: Alimente pe care nu ar trebui să le oferi niciodată copilului
Folosirea fortei, presiunii fizice sau psihice, pedeapsa
Aceasta este cea mai nociva “metoda” de a convinge un bebelus sau copil sa manance, din pacate insa unii parinti cedeaza nervos la refuzurile repetate ale bebelusului de a se lasa diversificat sau ale copilului de 1-3 ani de a se hrani.
Prin forta nu se intelege neaparat ceva de proportii, nici un parinte normal nu-si va lovi copilul pentru a-l convinge sa manance.
Insa exista forme de presiune ceva mai subtile si pe care uneori parintii le folosesc fara sa constientizeze ca fac rau: introducerea cu forta a linguritei in gura bebelusului care refuza hrana “pentru a simti macar gustul si a vedea ce bun e!”, ridicarea tonului vocii:”da’ gusta macar! Mananca si tu ceva!”, cearta in cazul copiilor mai maricei.
Toate acestea nu-i vor crea copilului decat impresia ca ora mesei este un moment total neplacut, plin de agitatie, de presiune. Chiar si ca bebelus el va ajunge sa asocieze hrana cu ceva neplacut ceea ce-i va produce efectul psihologic de suprimare a apetitului.
Unii copii mai maricei vor ajunge sa manance fortat, de frica pedepselor, insa acest lucru in niciun caz nu ar trebui luat de parinti drept o victorie.
A manca doar pentru a evita pedepsele nu este ceva normal si nici un copil nu ar trebui sa treaca prin asa ceva, oricat ar considera unii parinti ca “scopul scuza mijloacele”. Multe tulburari alimentare de mai tarziu, ca anorexia sau bulimia, isi au originea in copilarie!
Tu te-ai confruntat cu refuz de hrana din partea bebelusului? Cum ai solutionat aceasta problema?
