Psihologie moderna a cazut de acord: tantrumurile sunt normale, si in viata fiecarui copil exista o perioada in care ele se manifesta cu o frecventa sporita. Totusi, normalitatea lor nu le face mai usor de suportat de catre parinte sau de catre copil. Iar privirile compatimitoare si sfaturile necerute care insotesc orice iesire de acest gen care se petrece in public, fac lucrurile cu atat mai dificile.
De ce apar tantrumurile?
Conform specialistilor, aceste crize de furie sunt spontane si sunt rezultatul unor acumulari emotionale carora copilul nu mai reuseste sa le faca fata. Ele sunt mai frecvente in perioadele de importante achizitii cognitive si apar mai ales la acei copii care nu reusesc sa isi exprime eficient emotiile verbalizandu-le. Pur si simplu cand „se umple paharul”, o scanteie oricat de mica reuseste sa declanseze o adevarata furtuna.
Tantrumurile pot fi prevenite?
Este destul de putin probabil sa reusesti sa eviti in totalitate acest tip de manifestare. Vrand nevrand, in viata copilului apar diverse frustrari, pe care nu le putem mereu anticipa sau preveni. Desigur, exista lucruri pe care le putem face pentru a rari episoadele, dar actiunile noastre nu vor duce la disparitia completa a crizelor de furie.
Este o munca sustinuta, aceea de a-l invata pe copil modalitati alternative si mai usor tolerabile de a-si exprima frustrarile, care nu va functiona nicicand singure, ci doar in asociere cu un anumit grad de maturizare cognitiv-comportamentala care adesea vine odata cu varsta. Practic, ce pot face ca sa evit pe cat posibil un tantrum?
Alege-ti cu grija bataliile.
Daca micutul aude de un milion de ori pe zi NU, e de inteles ca frustrarea sa va atinge cote paroxistice. Nu uita ca s-ar putea sa fie prea mic pentru a putea negocia cu tine. Aminteste-ti cat de enervant trebuie sa fie ca saritul prin balti, permis ieri, sa fie din senin interzis astazi. Intreaba-te daca este cu adevarat important pentru starea de bine a copilului sa se imbrace cu camasa pe care i-ai ales-o tu, daca nu cumva ar putea totusi sa isi puna tricoul preferat cand iesiti din casa.
Asigura-te ca nevoile de baza ale copilului sunt satisfacute.
Vom discuta aici despre senzatiile primare: foame, sete, cald, frig, oboseala, somn. Un copil flamand sau insetat, unul al carui program a fost dat peste cap sau care a sarit somnul de pranz, care e imbracat prea gros sau prea subtire, experimenteaza un anumit nivel de disconfort fizic care, el in sine, reprezinta un factor de stres.
Nu ne putem astepta ca un copil flamand sa aiba rabdare sa iti faci cumparaturile in supermarket, sau ca un copil somnoros sa te astepte sa probezi acele superbe bluze la reducere. Daca doresti un micut calm si rabdator, asigura-te intai ca nevoile sale de baza sunt satisfacute.
Fii consecvent.
Dupa ce iti alegi cu grija luptele, pastreaza-ti pozitia. In fond, am stabilit ca nu merita sa declansezi un conflict decat pentru lucruri care tin de siguranta si sanatate. De la lucrurile astea nu poti face rabat, indiferent cat de mult ar plange, urla sau cat s-ar tavali copilul.
Interdictia unei a treia portii de inghetata poate fi foarte frustranta si poate declansa un tantrum. Daca vei incerca disperata sa inchei episodul cat mai rapid, cumparand inghetata pretinsa, nu faci decat sa creezi un precedent in care urletele l-au facut pe copil sa obtina ce vrea. Riscul este ca un tantrum autentic azi, sa devina o incercare de manipulare a situatiei maine, si sa se transforme intr-un scandal interminabil, pana la obtinerea lucrului dorit, in scurt timp.
Identifica factorii declansatori.
Dupa cum am discutat deja, tantrumurile pot fi declansate de orice incident minor, pentru ca ele nu reprezinta reactia copilului la incidentul in sine, cat o descarcare nervoasa in urma unei perioade de acumulari a nemultumirilor si frustrarilor.
Insa daca esti atenta la copilul tau, vei observa un anumit tipar care se repeta. Unii copii fac tantrumuri violente in dupa amiezele de dupa gradinita. Altii devin mofturosi si greu de multumit dupa ce petrec o zi intreaga acasa la bunici. Uneori, foamea sau oboseala pot fi factori declansatori. Alteori, mersul la cumparaturi poate declansa o criza din cauza suprastimularii si a imposibilitatii de a cumpara (tot) ceea ce isi doreste copilul.
Exista un milion de scenarii posibile. Odata ce identifici insa care sunt trigger-ii in cazul copilului tau, vei putea manipula situatiile in asa fel incat sa ii eviti.
Ramai cat mai calm.
Poate ca micutii nu inteleg explicatiile complicate si nu pot verbaliza ceea ce traiesc, dar cu siguranta sunt foarte sensibili la starile emotionale prin care trec adultii care il au in grija. Atunci cand parintele, centrul sau de echilibru, trece printr-o perioada stresanta, care il face sa se simta nervos, obosit, nesigur, copilul percepe la randul sau aceste sentimente si le interiorizeaza. Lupta care se duce in interiorul sau este una acerba, careia cu greu ii poate face fata.
Gandeste-te cat de infricosator trebuie sa fie sa vezi ca adultii de care depinzi intru-totul, se simt speriati, furiosi sau nervosi. Teama si sentimentele de vinovatie sau de respingere sunt cumplite pentru un copil, asadar nu trebuie sa te mire daca acesta se va manifesta, la randul sau, prin tantrumuri.
„Dar pe vremea mea nu vedeai asa ceva…..”
Este probabil expresia preferata a mamicilor care nu stiu cum sa se imparta ca sa previna ranirea copilului aflat in prima criza de furie, si sa nu accentueze episodul prin interventia lor. Daca vei sta insa de vorba cu bunicii de azi, vei vedea ca toti par sa spuna acelasi lucru: pe vremea copilariei noastre, tantrumurile erau o raritate. De ce oare?
Oricat de mult ne iubesc parintii nostri, trebuie sa recunoastem ca modul de crestere al copiilor pe atunci era diferit substantial de cel spre care tindem noi azi. Pe vremea cand eram noi copii, trebuia sa „stim de frica” si sa „aratam respect” fata de cei mai mari decat noi. Violenta fizica asupra copiilor era privita in unele familii ca ceva normal, cati dintre noi nu isi amintesc de palme la fund, tras de urechi si alte asemenea manifestari menite „sa faca oameni din noi”?
Asadar, supozitia psihologilor, este ca generatia noastra nu a facut tantrumuri (prea multe) posibil de frica reactiilor parintilor. Din pacate, unii dintre noi isi amintesc de pedepse grave pentru mai putin decat o repriza de plansete si urlete necontrolate. Mai ales daca era vorba ca asemenea scene sa se petreaca in public, ele deveneau de neconceput si absolut inacceptabile pentru ca, nu-i asa? – „ma faci de rusine” si pentru ca „rade lumea de tine”.
Aceasta presiune, teama de ridicol, de neacceptare, de retragere a iubirii si de pedeapsa erau filtrele care ii obligau pe parintii de azi, copiii de ieri, sa nu isi permita sa reactioneze. Sentimentele erau inabusite, iar aceste acumulari negative puteau aveau consecinte nedorite.
Asadar, sa ne bucuram de tantrumuri…?
Da, desi nu sunt deloc placute, tantrumurile sunt o dovada a faptului ca cresti un copil sanatos, cu o dezvoltare afectiva si cognitiva normale pentru varsta sa, cu vointa si caracter. In plus, faptul ca un copil isi da voie sa se manifeste astfel este o dovada de incredere: in tine, ca vei ramane langa el sa il alini, sa il ajuti, sa il iubesti, indiferent de ceea ce face. Poate ai avut deja ocazia sa observi ca micutul face tantrumuri numai atunci cand e in compania persoanelor foarte apropiate, care fac parte din viata lui zi de zi?
