Reflexele astea, numite uneori primare, primitive sau arhaice, chiar dacă sunt tranzitorii, oferă un bagaj informațional foarte prețios atunci când vine vorba despre dezvoltarea neurologică a unui bebeluș. Ca să fie bine, ele trebuie să dispară pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.
În cursul dezvoltării morfologice și funcționale a sistemului nervos central, apar o serie de reacții caracteristice unei etape. Aceste reflexe tranzitorii specifice nu se întâlnesc decât la o anumită vârstă. Dacă nu apar la timp, dar și dacă prezența lor persistă un timp mai îndelungat decât normal (de regulă până la împlinirea vârstei de un an), amândouă stările denotă un retard.
Reflexele primare încep să se manifeste din perioada intrauterină, după naștere urmărindu-se inhibarea lor în primele luni de viață ale bebelușului. Adică se așteaptă ca ele să nu se mai manifeste la nivel primitiv, involuntar.
Inhibarea lor incompletă poate fi un factor determinant pentru o serie de tulburări cum ar fi cele de învățare (ADD și ADHD), autism, întârzieri în dezvoltare, tulburări de procesare senzorială, tulburări de discriminare auditivă și vizuală, tulburări de comportament, stimă de sine scăzută, dependențe, sentimentul constant că ești copleșit de situație, că te depășește o situație, că ești în pericol.
Care sunt reflexele primare și ce arată neinhibarea lor la timp
Reflexele primare sunt verificate imediat după naștere. Examinarea lor aduce informații despre funcția generală a sistemului nervos, având uneori și valoare de localizare. Controlul acestora se extinde apoi și în primele săptămâni de viață pentru a se constata dacă aceste automatisme cu care se nasc bebelușii funcționează normal.
Reflexul Moro apare după primele 9 săptămâni ale fătului în uter, este pe deplin format la naștere și ar trebui să se inhibe în jurul vârstei de 2-4 luni. Este reprezentat printr-o serie de mișcări bruște, făcute ca răspuns la stimuli neașteptați (zgomot mare, lumină puternică, mișcarea bebelușului).
Reacția constă în ridicarea simetrică a brațelor deschise, îndepărtate de corp, urmate de un moment în care copilul stă nemișcat, ca apoi să-și întoarcă brațele lângă corp, într-o poziție adunată. Când îndepărtează brusc brațele bebelușul inhalează brusc aerul, expirându-l odată cu aducerea brațelor lângă corp. Aproape întotdeauna expirarea aerului este însoțită de plâns.
Acest reflex este văzut ca o formă de reacție timpurie la pericol, care se poate declanșa ocazional și mai târziu, pe parcul vieții, în situații de pericol extrem. Spre deosebire de alte reflexe ale căror restanțe au efect asupra unor abilități specifice, reflexul Moro are un efect general asupra profilului emoțional al copilului.
Este singurul reflex primar care se conectează cu fiecare dintre simțuri, fiind privit ca o piatră de temelie în existența oricărui individ.
În mod normal, acest reflex ar trebui să dispară între 2 și 4 luni, pentru a fi înlocuit de reflexul de tresărire, reflexul Strauss. Dacă eșuează în a dispărea, copilul va dobândi o hipersensibilitate continuată, aflându-se permanent într-o stare de alertă.
Un astfel de copil, este fie foarte sensibil, creativ și plin de imaginație și simț de observație, fie imatur, având reacții exagerate. Fie va deveni un copil temător, care se va retrage mereu din diverse situații, îi e greu să socializeze și care nu va putea nici să ofere, nici să primească afecțiune, fie devine hiperactiv, agresiv, foarte ușor de stimulat, manipulator.
Efecte pe termen lung ale neinhibării reflexului Moro sunt:
- probleme ale sistemului vestibular precum răul de mișcare, lipsa de echilibru și coordonare, observate mai ales în timpul jocurilor cu mingea;
- timiditatea fizică;
- probleme de motricitate oculară și de percepție vizuală (de ex. copilul nu poate ignora elemente vizuale irelevante din câmpul sau vizual);
- reacții reduse ale pupilei la lumină, fotosensibilitate, dificultate în a distinge scrisul negru pe foaie albă. Copilul obosește cu ușurință la lumina fluorescentă;
- sensibilitate crescută la atingere, sunet și miros;
- probleme digestive, cu tendința către o glicemie scăzută;
- sistem imunitar slăbit, cu predispoziție la astm, alergii și infecții.
- schimbări de dispoziție, tensiune musculară, dificultate în a accepta critica;
- cicluri de hiperactivitate urmată de oboseală excesivă;
- dificultate în a lua decizii.
- personalitate neconturată, stimă de sine scăzută;
- ieșiri emoționale sau crize de furie declanșate cu ușurință.
Reflexul palmar apare după primele 11 săptămâni ale fătului în uter. Este pe deplin format la naștere și ar trebui să dispară în jurul vârstei de 2-3 luni.
Este caracterizat prin prinderea cu mânuța, după o stimulare ușoară efectuată în palma bebelușului. Practic degețelele bebelușului se apropie ca într-o închidere. Acest reflex ar trebuie să fie foarte prezent în primele 12 săptămâni de viață, să dispară în jurul vârstei de 2-3 luni, pentru a-i putea face loc apariției și dezvoltării prinderii de tip „clește“ (între degetul mare și arătător).
Pentru că în perioada neonatală, atât gura, cât și mâinile, reprezintă mijloace principale de explorare și de exprimare. De aceea, există o legătură directă între reflexul palmar și modul de hrănire din primele luni de viață și anume că primul poate fi provocat prin mișcările de supt.
Neinhibarea acestor reflexe primare poate avea repercusiuni asupra coordonării în motricitatea fină (apucare), asupra vorbirii și a articulării cuvintelor.
Dacă reflexul palmar se menține, copilul nu poate avansa către etapele următoare, de eliberare din prindere a mâinii și de mobilitate a degetelor. Efectele pe termen lung arată așa:
- dexteritatea manuală va avea de suferit, mai ales mișcările independente ale degetului mare și ale celui arătător:
- absența prinderii de tip „clește“ va afecta modul de ținere a creionului în timpul scrisului. De aici, rezultă că scrisul de mână va avea de suferit;
- dificultăți de vorbire (imposibilitatea de a articula clar cuvintele);
- va face diverse mișcări cu buzele și cu limba când scrie sau desenează;
Reflexul tonic asimetric a gâtului apare în preajma celei de-a 18-a săptămâni de viață intrauterină, de fapt sunt primele mișcări ale fătului resimțite de mamă.
Este caracterizat prin faptul că atunci când bebelușul își întoarce capul într-o parte, brațul și piciorul se vor întinde în aceeași direcție cu mișcarea capului, iar brațul opus se va îndoi. Așa va face și ca nou-născut, urmând să piardă acest reflex primar undeva în jurul vârstei de 4-6 luni.
Acest reflex îl va ajuta atunci când trebuie să parcurgă canalul de naștere, când bebelușul va trebui să facă două rotații pentru a putea trece în jos prin canal.
Inhibarea deficitară sau persistența lui peste 6 luni ale copilului va determina:
- tulburări de coordonare mână-ochi;
- tulburări în vorbire și scriere:
- imposibilitatea de a se rostogoli, de a-și împreuna mâinile și de a duce mâna la gură.
Reflexul tonic simetric al gâtului este unul dintre acele reflexe, alături de reflexul de pășire și de cel de înot, care este prezent la naștere, dispare imediat după aceea și reapare la vârsta de 6-9 luni pentru ca bebelușul să poată învăța cum să se împingă ridicându-se de la sol, gata să se târască pe mâini și în genunchi. Adică, odată cu reapariția acestui reflex, el este gata să se ridice în mâini și genunchi.
Iată ce se întâmplă dacă reflexul nu dispare la timp:
- postura copilului poate fi afectată. Fetele, în special, ale căror șolduri sunt mai flexibile decât ale băieților, vor dezvolta tendința de a sta așezate cu picioare îndoite în forma literei W. Pe măsură ce cresc în vârstă, copiii preferă să citească și chiar să scrie stând întinși pe burtă, în loc să stea pe scaun;
- se dezvoltă un control precar al brațului și a mâinii, rezultând un fel de hrănire foarte stângaci, dezordonat;
- tulburări ale mersului în patru labe, dificultăți în realizarea de acțiuni simple, care implică sincronizarea mâinilor și a picioarelor (înotul, spre exemplu).
Reflexul Landau reprezintă flexarea pasivă a capului unui nou-născut sau sugar culcat ventral provoacă flectarea membrelor inferioare. Reflexul dispare după vârsta de 2 ani. Acest reflex nu se observă la naștere, însă apare după vârsta de 3 luni, fiind cel mai evident între vârsta de 6-10 luni, dispărând după al doilea an de viață.
În caz de răspuns absent ori exagerat, pot fi suspectate:
- afecțiuni cerebrale;
- disfuncționalități ale coloanei vertebrale;
- afecțiuni miopatice (afecțiuni ale fibrelor musculare), prezența unui tonus muscular redus, tulburări de echilibru, dificultăți de percepție sau vizuale.
Reflexul Galant, denumit astfel după medicul neurolog rus Johann Susman Galant, se verifică ținând nou-născutul pe burtică și se aplică ușoare lovituri de o parte și de alta a colonei vertebrale, la mică distanță de aceasta. Se va observa că nou-născutul va mișca membrul inferior spre stimul.
Lipsa acestui reflex conduce la:
- dificultăți de atenție și concentrare;
- afectarea memoriei de scurtă durată;
- probleme de coordonare și postură corporală.
Reflexul Babinski (sau de prindere plantară) se manifestă atunci când, mângâind mai pronunțat talpa bebelușului, acesta își va întinde degetele spre exterior, iar pe cele mai le va ridica. Odată ce se dezvoltă mai bine sistemul nervos, acest reflex va dispărea. Uneori persistă însă și până la vârsta de 24 de luni.
Integrarea deficitară sau lipsa de integrare a reflexului de prindere plantar, conduce la:
- dezvoltarea tulburărilor în mersul vertical;
- tulburări de deglutiție;
- întârzierea vorbirii;
- imposibilitatea menținerii echilibrului în poziție verticală fără suport.
În concluzie, persistența unuia dintre reflexele temporare ale nou-născutului pe o perioadă mai lungă decât este normal poate indica o leziune sau o tulburare de dezvoltare a sistemului nervos central.
Specialiștii au arătat că prezența reflexelor arhaice mai mult decât durata firească predispun la afecțiuni grave ale sistemului nervos (paralizie cerebrală, tulburări de vorbire sau citire, de deglutiție, întârzieri în vorbire, mers).
*Sursele articolului:
https://www.stanfordchildrens.org/
https://www.urmc.rochester.edu/
