Mamele se pot confrunta cu multe obiceiuri ale bebelusului si ulterior ale copilului mic despre care nu stiu daca sunt firesti sau anormale, daca ar trebui lasate sa dispara de la sine sau combatute, nu stiu cum ar trebui sa reactioneze in fata lor. Sa vedem care sunt cele mai frecvente obiceiuri care le apar parintilor drept ingrijoratoare:
- Suptul degetului
- Crizele de furie, istericale numite si tantrumuri
- Joaca cu organele sexuale
- Scobitul in nas, roaderea unghiilor, muscatul, reactii violente
Suptul degetului – Este un obicei ingrijorator?
Acest obicei apare in general in jurul varstei de 3 luni, cand copilul isi descopera mainile si incepe sa le duca la gura. Majoritatea mamelor sunt foarte ingrijorate de acest obicei, din diverse motive: se gandesc ca in timp acest obicei le va deforma maxilarul, va duce la o dantura stramba, prin suptul degetelor copiii isi introduce microbi in gura, vor face bubite, bataturi la deget sau chiar le va ramane degetul mai subtire. Unele mame nu suporta acest obicei pur si simplu fiindca au impresia ca “nu e frumos”, asa au fost invatate si ele din copilarie.
De ce isi sug copiii degetul (sau chiar mai multe degete de-odata)?
- Prin acest lucru semnaleaza ca le este foame sau sete, deci trebuie de vazut in primul rand daca asta este problema.
- Urmeaza eruptia unuia sau mai mult dinti si suptul degetului sau roaderea pumnului le alina gingiile, le calmeaza mancarimea.
- De somn, aceasta fiind o modalitate prin care unii copii isi induc somnul.
- Din cauza anxietatii: locuri noi, persoane necunoscute in jurul lor, situatii nemaintalnite. In toate aceste imprejurari suptul degetului ii ajuta sa treaca peste angoasa initiala si sa se adapteze.
Este suptul degetului un obicei nociv care ar trebui neaparat “starpit”?
Cu siguranta NU, daca apare doar in imprejurarile semnalate mai sus si daca nu este un obicei care sa se practice excesiv pe parcursul mai multor ani, ceea ce ar insemna ca este deja un tic care are anumite cauze psihologice ce ar trebui descoperite si investigate.
Nu trebuie sa va faceti probleme daca bebelusul sau copilul pana la 3 – 4 ani isi suge sporadic degetul caci deformarea maxilarului si pozitionarea defectuoasa a dintilor se produce doar in cazul in care suptul degetului se face cu putere, aproape tot timpul zilei, minimum 3 ani! Majoritatea copiilor renunta dupa cateva luni, maximum 3 ani, abia in anumite cazuri rare fiind considerat acest obicei drept oarecum patologic. NU apelati la obiceiuri barbare precum unsul degetului cu ardei iute sau presararea cu piper, tinutul copilului cu manusi, bandajarea degetului! Din pacate inca se apeleaza la asemenea metode mamele crezand ca astfel “starpesc” un obicei nesanatos si fac un bine copilului, dar suptul degetului nu ar trebui sa fie un obicei care sa ne ingrijoreze peste masura sau sa ne repugne, el constituind doar o faza trecatoare. Puteti desigur sa interveniti bland, oferind spre exemplu sanul sau un aliment daca vi se pare ca foamea sau setea e problema, puteti sa distrageti copilul spre altceva, sa-l implicati in activitati interesante care solicita folosirea ambelor maini.
Crizele de furie, istericalele numite si “tantrumuri” pot deveni obiceiuri ingrijoratoare?
Crizele de furie (tantrumurile) apar in general in jurul varstei de 2 ani dar la unii copii pot aparea mult mai devreme, de pe la 1 an, la altii mai tarziu, dupa 3 ani. Frecventa si intensitatea lor difera de la copil la copil, unii le fac frecvent, chiar si zilnic sau de mai multe ori pe zi, altii foarte rar sau de intensitate si durata reduse. Depinde de diversi factori, atat de personalitatea si temperamentul copilului cat si de abilitatea parintelui de a gestiona aceste situatii, rabdarea lor, modul de abordare. Iată în ce conditii apar aceste crizele de furie, istericalele la copii?
- Din cauza factorilor externi, de mediu: un mediu prea agitat, aglomeratia, caldura excesiva – pot starni copilului frustrari care sa se soldeze cu istericale.
- Oboseala excesiva, somnul, foamea: daca un copil este antrenat intr-o activitate gen mers la cumparaturi cand el este foarte obosit sau somnoros, “aventura” se poate sfarsi in acest mod.
- Schimbari survenite in viata copilului care il pot bulversa: aparitia unui frate, despartirea parintilor, schimbarea domiciliului, inceperea cresei, gradinitei.
- Ca mod de atragere a atentiei: daca un copil este in mod frecvent ignorat de adulti sau nu i se raspunde nevoilor, el poate ajunge sa atraga atentia prin tantrumuri, chiar si atentia negativa fiind importanta pentru el.
- In cazul in care nu reuseste sa faca ceva: in perioada in care copiii incep sa vrea sa faca lucruri singuri si nu le mai place sa accepte ajutorul parintilor in numite situatii, neindemanarea lor ii poate frustra atat de tare incat sa ajunga sa faca crize de furie doar pentru ca nu poate imbraca singur o bluza, nu poate asambla o jucarie sau nu poate exprima in cuvinte ceea ce doreste.
Cum putem gestiona crizele de furie la copii?
In primul rand ar fi util sa identificam factorii care ii declanseaza copilului nostru asemenea crize de furie si sa incercam sa le prevenim si evitam. Daca istericalele apar in momentul oboselii, sa nu solicitam copilul atunci cand este foarte obosit, sa nu-l scoatem in oras cand ar fi ora lui de somn sau masa, sa evitam locurile sau situatiile care i se par lui foarte stresante.
In al doliea rand, daca istericalele s-au declansat, trebuie sa vedem cum reactionam in functie de copil si de situatie: multi considera ca in orice caz parintele trebuie sa fie foarte ferm pe pozitii, sa nu cedeze, sa fie constant si mereu riguros, sa aplice intotdeauna aceeasi metoda insa mai bine ar fi ca parintele sa fie flexibil si sa se adapteze circumstantelor.
Nu exista o reteta unica, nu la toti copiii functioneaza aceeasi metoda. Ba mai mult, nici la acelasi copil s-ar putea sa nu mearga aceeasi abordare de fiecare data: uneori pot functiona imbratisarile si asigurarea ca il intelegi, alteori distragerea atentiei, alteori a-l lasa in pace pana se descarca, pana se linisteste singur. Important este sa ne pastram calmul, sa nu reactionam la randul nostru isteric. Trebuie sa ne asiguram ca copilul este in siguranta in timpul acestor crize caci unii copii au tendinta sa isi produca auto-raniri. Cu cat vom avea mai multa rabdare, cu cat vom incerca sa intelegem mai bine psihologia copilului nostrum si resorturile sale interioare, cu atat istericalele se vor rari.
Joaca cu organele sexuale sau ipsatia – un obicei ingrijorator la copii?
Ipsatia este termenul care defineste masturbarea la copiii mici, putand aparea chiar si de la varsta de cateva luni. Nu este folosit termenul de masturbare la copii deoarece ei nu o fac in scop sexual, nu are nicio conotatie sexuala pentru el ci face parte din procesul auto-descoperirii.
Cei mai multi parinti sunt socati daca descopera acest obicei la bebelus sau copil de a se juca cu organele sexuale, se simt depasiti de situatie, reactioneaza disproportionat si total neindicat strigand la copil, interzicandu-i acest comportament, rusinandu-l tocmai din cauza faptului ca ei il percep ca pe ceva sexual si li se pare total anormal si inspaimantator sa vada asa ceva la copilul mic sau chiar la bebelus.
Insa inainte de a reactiona exagerat orice parinte ar trebui sa stie ca ipsatia este un fenomen frecvent, normal si care apare la majoritatea copiilor intr-un punct sau altul al dezvoltarii lor. Cata vreme acest lucru nu este practicat obsesiv, excesiv, cata vreme nu devine preocuparea si activitatea preferata a copilului ar trebui sa ne relaxam si sa privim totul ca pe ceva firesc, desi prima tendinta ar fi sa facem mare caz.
Cand si de ce apare joaca cu organele sexuale sau ipsatia?
Joaca cu organele sexuale poate interveni atat la baieti cat si la fetite si se poate manifesta de la stimularea cu mana pana la frecatul de paturici, jucarii. De obicei apare cand copilul descopera intamplator ca atingerea organelor genital ii produce placere, acest lucru putandu-se intampla in timpul baii, schimbarii scutecului, folosirii toaletei. O data ce a descoperit ca acest lucru este placut, copilul va continua sa o faca si de cele mai multe ori se manifesta asa la plictiseala, lipsa de activitate stimulatoare, seara la culcare. Unii copii se masturbeaza ca detensionare atunci cand se afla intr-un mediu tensionat, cand exista certuri frecvente intre parinti si o atmosfera insuportabila in casa, altii cand sunt anxiosi, stresati.
Ce sa facem si ce sa nu facem cand copilul se joaca cu organele sexuale?
In primul rand NU trebuie sa tipam la copil, sa-l certam, sa-i inducem sentimente de vinovatie, sa-l facem sa creada ca ar trebui sa se simta rusinat! Aceste atitudini pot avea repercusiuni de nedorit in viitor, copilul ajungand sa simta repulsie pentru propriul corp si trairile sale, inclusiv existand riscul sa devina un adult cu probleme de abordare a sexualitatii. Putem insa sa identificam cauzele si sa evitam sa punem copilul in situatii care il indeamna spre ipsatie, sa-i asiguram un mediu calm si iubitor, sa-l implicam in activitati atragatoare care sa-i distraga atentia de la aceasta practica, sa-i oferim atentie.
Retineti: ipsatia nu este o boala, nu are efecte nocive asupra dezvoltarii fizice sau psihice a copilului, este un fenomen normal pentru care trebuie sa manifestam intelegere. Practicat sporadic acest obicei nu ii face niciun rau copilului insa reactiile nepotrivite ale parintelui, da, pot avea un impact negativ asupra psihicului copilului!
Acestea sunt doar cateva dintre obiceiurile bebelusilor sau copiilor mici care ii ingrijoreaza pe parinti, cele mai frecvente si cele care li se par mamelor mai problematice. Exista insa multe asemenea obiceiuri, cum ar fi roaderea unghiilor, scobitul in nas, reactii violente.
Trebuie sa tinem cont ca majoritatea reprezinta doar niste faze, care vor trece de la sine. Spre exemplu unii copii incep sa-si roada unghiile cand intervine un element nou perturbator in viata lor dar vor renunta singuri cand vor invata sa-si controleze anxietatea in alt mod, fara interventii din partea parintilor care sa lucreze doar la efect nu si la cauza. Scobitul in nas, eructatul sonor in public sunt obiceiuri nevinovate la copii la care vor renunta odata ce-si insusesc norme de comportament social adecvat. Totul este sa avem rabdare sis a nu privim copilul ca “defect” atunci cand nu este cazul, caci majoritatea obiceiurilor care ni se par noua ingrijoratoare sunt de fapt benigne.
Tu ce obiceiuri ingrijoratoare ai observat ca copilul tau? Cum l-ai ajutat pe micut sa nu le mai faca?
