Atunci cand aud de AP (attachment parenting tradus ca atasament securizant), multe mame intra in panica imaginandu-si un copil de varsta scolara care nu se desprinde de fusta mamei. Nimic mai fals! Iata de ce.
AP-ul (atasamentul securizant) promoveaza dezvoltarea unei relatii de empatie puternica, incredere nelimitata si respect reciproc. Mama stie ca copilul sau este fundamental bun.
Ea este mereu alaturi de el, sa il incurajeze si sa il sustina neconditionat. Inca din prima zi, mama este alaturi de bebelus raspunzand la fiecare semn de disconfort.
Chiar daca nu intotdeauna il intelege pe deplin si corect de la primele semne de agitatie, o mama empatica va deprinde destul de repede semnificatia agitatiei celui mic.
In jurul varstei de o luna, o mama atenta va sti sa anticipeze nevoia bebelusului, inca inainte ca aceasta sa devina destul de stringenta incat sa declanseze plansul.
Mama care isi creste copilul in spiritul atasamentului securizant intelege care sunt nevoile primare ale bebesului si le satisface prompt, cu blandete si tandrete.
Pe de alta parte, bebelusul invata ca la nevoile sale se raspunde prompt. El nu este nevoit sa planga la nesfarsit pentru a convinge ca are nevoie de ceva. Inclusiv simpla nevoie de apropiere fizica este satisfacuta corespunzator.
Mama si de ce nu, si tata este mereu alaturi de el, gata sa il aline, oricare ar fi tipul de disconfort pe care il traieste.
Iar bebelusii au atatea motive sa simta disconfort! Treptat insa, bebelusul devine din ce in ce mai mobil, mai atent, mai activ. Nu ii mai este foame la fiecare 2 ore si nu se mai simte abandonat daca mama s-a indepartat la un metru de el. Si stie ca mama este mereu acolo, gata sa raspunda prompt orice problema ar surveni.
Relatia sa cu mama este de deplina incredere, pentru ca nu a fost niciodata dezamagit sau lasat sa astepte. Pe masura ce creste, invata si descopera, timpul de raspuns al mamei se poate prelungi in mod firesc, treptat, increderea ramanand intacta.
Copilul nu se regaseste deodata abandonat, lasat „ sa se descurce”, sa „isi dezvolte plamanii” de teama de a nu deveni razgaiat.
In acest decor de incredere si siguranta, copilul isi dezvolta curiozitatea innascuta si dorinta de a explora.
Toti copiii sunt curiosi, toti copiii vor sa exploreze. Insa copilul crescut in spiritul atasamentului securizant o va face cu deplina incredere in sine, pentru ca el stie ca este secondat de mama, insula sa de liniste si siguranta.
El stie ca are mereu unde sa se intoarca, pentru ca mamica lui nu il „abandoneaza” niciodata, pentru ca ea pare sa ii citeasca gandurile si sa ii inteleaga trairile cu mult inainte ca el sa fie capabil sa le verbalizeze singur.
Atasamentul securizant sustine ca independenta NU TREBUIE STIMULATA. Independenta se doreste atunci cand copilul devine pregatit sa ii faca fata.
Independenta se obtine pas cu pas, pe masura ce copilul creste si se simte in stare sa ii faca fata. Independenta este dorita de un copil care are incredere in sine, in fortele sale si in punctele sale de sprijin.
Daca din contra, impingi copilul de la spate sa se lanseze in provocari pentru care nu este pregatit, probabilitatea ca el sa esueze creste.
Nu este suficient sa stii ca este in stare sa faca ceva. Este esential ca el sa isi doreasca sa faca ceva-ul respectiv.
Altfel, copilul se va simti expus, minimizat ca valoare, isi va pierde treptat increderea in sine si spiritul de initiativa, va astepta mereu ca mama sa ii spuna ca poate, sa ii ceara mai mult, sa ii gaseasca si sa ii trieze ea provocarile, indiferent daca este sau nu gata sa le faca fata.
Un copil atasat, care traieste o relatie sanatoasa cu mama sa, isi doreste si isi pretinde independenta atunci cand stie ca ii poate face fata.
