Societatea moderna are tendinta de a privi independenta ca pe ceva obligatoriu bun, iar dependenta este considerata un semn de slabiciune sau de cocoloseala. In acest context, mamele isi doresc sa creasca si sa educe copii independenti, pregatiti sa faca fata societatii si rigorilor ei. Sa existe si o alta metoda de a creste copii care reusesc in viata?
Sa aflam ce este interdependenta
La nastere, bebelusul este complet dependent de adultul care il ingrijeste. Pe masura ce creste, copilul isi castiga pas cu pas independenta. Nu mai are nevoie sa fie intors de pe o parte pe alta, nu mai are nevoie sa fie transportat dintr-un loc in altul, nu mai are nevoie sa fie hranit. La maturitate ajungem sa locuim singuri si sa castigam proprii bani.
Exista insa un nivel superior: interdependenta. Adultii care stapanesc interdependenta sunt capabili sa colaboreze in vederea atingerii unui scop comun. Doar asa a ajuns omenirea la stadiul in care se afla in prezent. Interdependenta este dovada unui anumit nivel de putere interioara si de maturitate.
Dependenta si independenta
Atunci cand vine pe lume, bebelusul invata in principal doua lucruri. Sa devina independent si sa stabileasca relatii sociale. Rolul parintelui este sa intervina in acest proces si sa il sprijine pe copil in demersul sau.
Unii parinti se concentreaza pe obtinerea independentei. Ei au incredere in copil si doresc ca si copilul sa capete incredere in propriile forte, astfel incat il stimuleaza si il incurajeaza la cel mai mic semn. Cand copilul le ia lingurita din mana, trebuie lasat sa incerce si sa invete sa se hraneasca singur. Cand incepe sa isi caute papucii in raftul cu incaltamintea familiei, este timpul sa se incalte singur.
Alti parinti par sa se afle exact la capatul opus. Ei tind sa mentina copilul intr-o stare de dependenta. Copilul este prea mic ca sa faca una-alta. Nu are importanta ca alti copii din jur reusesc, nu exista nici un motiv destul de bun pentru a insista si a-l lasa pe cel mic „sa se chinuie” cu sireturi sau sosete, maneci incapatanate si mazare neascultatoare. In fond, pana merg la scoala, toti copiii scapa de scutec si folosesc tacamurile, deci de ce atata graba?
Interdependenta se invata?
Atunci cand vorbim despre cea ce-a doua categorie de parinti, se poate sa ne inselam considerand ca ei doresc sa isi pastreze copiii in stadiul „neajutorat” cat mai mult timp, pentru a-si satisface propriile nevoi psihologice. S-ar putea ca in spatele acestei aparente sa se afle o atitudine diferita fata de viata si fata de ceea ce e important.
In cultura japoneza exista un obicei. Atunci cand bebelusii incep sa devina copii, parintii ii invata ca nu este obligatoriu sa reuseasca sa faca totul singuri. Ca este absolut firesc sa ii lasi pe ceilalti sa te ajute din cand in cand. Exista chiar un cuvant de sine statator care semnifica „a accepta cu gratie ajutorul”. Teoria din spatele acestei practici este aceea ca atunci cand cineva te ajuta, chiar daca nu e neaparata nevoie, intre cele doua persoane se creeaza o legatura aparte, iar persoana care a putut fi de ajutor este fericita ca a facut un bine.
Spre exemplu, parintii care se concentreaza mai degraba catre interdependenta decat spre atingerea independentei conform unui orar strict nu isi preseaza copiii sa doarma singuri in camera. Ei nu sunt insistenti in legatura cu capacitatea copilului de a se autoservi si nici nu aduc atat de des in discutie idei ca „respect de sine”. Este calea pe care o aleg ei pentru a creste copii empatici, care tin cont de nevoile si sentimentele celor din jur.
Exista o mare diferenta intre parintii care au ca stil stimularea independentei copilului si cei care sunt interesati de mai mult decat atat. Parintele care promoveaza independenta isi invata copilul sa se bazeze doar pe sine insusi in atingerea scopului dorit. In familiile in care se stimuleaza interdependenta, copilul invata sa se concentreze asupra nevoilor celor dragi, iar nevoile lor sunt implinite de grija celorlalti membri ai familiei, care sunt educati in acelasi fel.
Interdependenta e sinonima cu dependenta?
Nicidecum. Sa iti concentrezi stilul de educatie pe generozitate, empatie si incredere in cei din jur nu are nimic de-a face cu mentinerea copilului intr-o stare de dependenta fata de parinte, pentru ca acesta sa se simta important, iubit, respectat, indispensabil.
Invatand copilul sa fie mai degraba interpedendent ii oferi cea mai de pret unealta pentru viitorul sau social. Il inveti sa stie sa relationeze cu toti cei din jurul sau, sa se faca iubit si apreciat pentru grija fata de ceilalti, pentru atentia cu care stie sa asculte, pentru sprijinul pe care este gata sa il ofere oricand este nevoie de el. Si la randul sau va sti sa foloseasca informatiile incredintate astfel, va dobandi un „al saselea simt social” daca putem spune astfel, care il va ajuta sa se descurce in orice situatie il va pune viata.
