E dovedit. Zahărul rafinat (în special zaharoza) a fost acuzat pe nedrept ca fiind singurul responsabil pentru hiperactivitatea copiilor și alte probleme legate de comportament. Dar teoriile acestea au fost, recent, infirmate de către specialiști.
Zahărul rafinat (în special zaharoza) și aspartamul au fost considerate fiecare o posibilă cauză a hiperactivității și a altor probleme de comportament la copii. Consumului de zaharoză i-au fost atribuite mai multe reacții, inclusiv o creștere a zahărului din sânge la scurt timp după ingestie, hipoglicemia reactivă la câteva ore după ingestie și un răspuns alergic.
Consumul de aspartam , s-a zis, ar fi avut ca rezultat concentrații plasmatice crescute de fenilalanină (aminoacid prezent în numeroase proteine, precursor al adrenalinei și al tiroxinei), care ar altera transportul aminoacizilor esențiali către creier.
Noi studii arată contrariul
În februarie 1994, prestigioasa revistă medicală The New England Journal of Medicine (NEJM) face public prin intermediul paginii sale de Internet rezultatul unui studiu despre efectele zaharului asupra comportamentului copiilor preșcolari (studiu pe care îl puteți citi integral aici).
Rezultatul studiului scoate în evidență faptul că o dietă bogată în zaharoză sau aspartam nu influențează în mod negativ comportamentul sau funcționarea cognitivă a copiilor.
Unele studii efectuate pe copii nu au reușit nici până acum să facă legătura între consumul de zahăr și efecte comportamentale pe termen lung. Oamenii de știință nu neagă efectul nociv al unei alimentații bazate în preponderență pe dulciuri, dar nici nu găsesc dovezi pentru a lega consumul exagerat de dulciuri de sindromul de hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD).
Hipoglicemia pare să fie, mai degrabă, o cauză a comportamentului hiperactiv și a deficitului de atenție. Copiii al căror nivel de zahăr din sânge tinde să scadă au tendințe spre un comportament irascibil și violent.
Cât de bun e zahărul
După oxigen și apă, zahărul este al treilea element de care are nevoie creierul pentru a funcționa optim. Dar nu orice fel de zahăr, ci glucoza. Aceea care se descompune în organism din carbohidrați. Simpli și complecși.
Carbohidrații simplii sunt zaharurile (zahărul și fructoza din fructe și legume), iar carbohidrații complecși se găsesc în amidon, grăunțe, legume și zarzavaturi. Aici apare diferența: cei simplii sunt asimilați rapid în sânge și apoi în creier, pe când cei complecși sunt asimilați treptat și constant.
Consumul de zahăr (ciocolată, bomboane – dulciuri) ne aduce un plus de energie imediat și o stare rapidă de bine. Dar imediat după aceea, volumul glucozei din sânge scade, făcându-ne din nou să simțim nevoia de dulce pentru a ne recăpăta energia.
Aceste oscilații sunt periculoase pentru organism. Iar dacă apelăm din nou la dulciuri pentru a crește nivelul de energie, poate să apară dependența față de acest obicei. Pe de altă parte, consumul de carbohidrați complecși ne poate asigura însă nivelul de energie de care avem nevoie pentru toată ziua.
Nevoia de dulce poate fi redusă prin asigurarea unui supliment de crom.
A fi sau a nu fi ADHD…
Septembrie, 2014. Richard Saul. Ai auzit vreodată de numele acesta? Ei bine, nimeni nu auzise de el, până când a publicat o carte cu titlul „ADHD nu există!“.
Asta după 50 de ani în care au fost tratați (și încă sunt tratați) mii de pacienți diagnosticați cu această tulburare căreia, la rândul ei, i-au fost alocate mai mult de 10 000 de articole în reviste științifice care atestă valabilitatea ei și a numeroaselor efecte secundare asupra oamenilor. Richard Saul este un neurolog comportamental care afirmă în cartea publicată că această tulburare nu există.
Că, de fapt, ar fi vorba despre cu totul alte tulburări, de la bipolaritate și până la supradotare. Sau, mai degrabă, spune el, este vorba despre un set întreg de simptome, pe care doctorii se grăbesc să le treacă pe toate sub un singur nume.
Astfel, nici Saul nu infirmă exista simptomelor care au denumit tulburarea, însă, spune doctorul, să le tratezi pe toate cu stimulente este ca și cum ai trata infarctul (al cărui principal simptom este durerea în piept) cu calmante, în loc să vindeci inima.
„Dacă am trata depresia, schizofrenia, sindromul Tourette sau tulburarea bipolară – care sunt boli care coexistă cu ADHD-ul –, am reuși să tratăm cauza neplăcerilor acestor oameni“, spune neurologul.
Nu era primul om care vorbea despre inexistența acestei boli pe care mulți oameni de știință și cadre medicale de prestigiu au pus-o pe seama consumului exagerat de dulciuri. El poate doar a spus-o foarte explicit.
În 2009, cel care a denumit prima oară această tulburare, Leon Eisenberg, a declarat la puțin timp înainte să moară că „ADHD este cel mai bun exemplu de boală inventată“.
