Teama tuturor că tehnologia dăunează capacității copiilor noștri de a se concentra și de a se dezvolta normal i-a obligat pe unii părinți să recurgă la gesturi extreme. Urmările vizează confiscarea gadgeturilor, deconectarea calculatoarelor sau chiar distrugerea acestora. Dar ceea ce nu înțeleg majoritatea părinților este că nu tehnologia în sine este problema acestor copii, așa cum nici aplicarea unor reguli stricte nu pare să fie soluția. Iată unde greșim.
Cauzele pentru care copiii noștri petrec atât de mult timp pe telefoane sau tablete, în fața televizoarelor smart sau a altor gadgeturi nu o reprezintă faptul că le au la îndemână. Ori că asta fac pentru că asta văd în jurul lor. Nici pe departe!
Copiii au și nevoi psihologice
Corpul uman și tot mecanismul lui impresionant sunt extrem de complexe ceea ce înseamnă că necesită o varietate de substanțe nutritive pentru a funcționa optim. Ceea ce mâncăm este esențial pentru a satisface nevoile organismului.
Macronutrimentele ne ajută să creștem, să ne dezvoltăm, să ne vindecăm, ne dau energie și ne fac să ne simțim bine. Fiecare are rolul și funcția sa în organism. Când spunem macronutrimentele ne referim la trei componente de bază ale dietei zilnice: carbohidrații, grăsimile și proteinele. Al patrulea component ar fi apa. În această ordine de idei, și psihicul are nevoie de hrană pentru a înflori. Astfel, distracțiile satisfac deficiențele.
Acestea sunt cele mai sănătoase „nutrimente“ psihologice
Substanțele nutritive pe care le oferim corpului, adică hrana, ne mențin corpul într-o bună funcționare. La fel și distracțiile sunt hrana unui creier sănătos. Dezechilibrele apar, și de-o parte și de alta, atunci când alegerile făcute – mâncare sau distracție – sunt prost alese. Altfel spus, în lipsa unor „substanțe nutritive psihologice“ de calitate, de care au nevoie, alegerile proaste pot dăuna creierului. De cele mai multe ori, în astfel de situații copiii aleg ceea ce le este la îndemâna, adică satisfacția rapidă pe care o găsesc în mediile virtuale.
Cum eviți să-ți pierzi copilul în lumea virtuală este simplu. Iată 3 cele mai importante ingrediente ale unei minți educate sănătos:
Autonomie – pot singur! Vreau să pot!
Părinții au un rol esențial în autonomia unui copil. Îl ajută să înțeleagă lumea din jur, relațiile interumane și sociale, îi explică emoțiile pe care le poate simți (egoismul, invidia, iresponsabilitatea, empatia) față de tot ceea ce-l înconjoară pentru a-l ajuta să se dezvolte armonios. Pentru a putea ajunge să se folosească de puterea rațiunii, nu de părerile celorlalți. Pentru a putea să ia singur decizii, după modul său de gândire, fără a se le lăsa influențat de ceilalți.
Pregătirea începe de mic copil, de pe vremea când îi lași cu încredere lingura în mânuță când se întinde după ea; când se apleacă să-și lege șiretul și nu-i spui „lasă, că-l leg eu!“; când își strânge singur jucăriile sau când se apleacă să-și facă tema în primul lui caiet de școală. Așa învață când să ia o decizie și mai ales, să aibă încredere în deciziile lui – fiind respectat și arătându-i-se încredere prin oferirea libertății de a face față oricărei situații.
Antrenând zilnic un copil să facă cele mai bune alegeri, va putea să înțeleagă de ce timpul petrecut în fața ecranelor ar trebui limitat și o va face singur ori va fi dispus să vă asculte sfaturile.
Competența – eșecul nu e o catastrofă, ci o piedică ușor de depășit
Îți place când reușești să gătești o masă delicioasă, nu-i așa? Sau când parcarea din lateral îți iese din prima… Te simți bine când reușești, nu-i așa? Ei bine, dezvoltarea capacităților de a înțelege natura din jur, de a se perfecționa într-un domeniu sau în altul, le oferă și copiilor șansa de a percepe eșecul nu ca pe o catastrofă, ci ca pe o piedică căreia îi vor face față. Bazându-se pe propriile valori și pe rațiune, ei vor reuși să se mobilizeze și să găsească noi resurse care să-i ajute să rezolve problema.
Din păcate, bucuria progresului este un sentiment care nu prea se mai simte în rândul copiilor, astăzi. De prea multe ori copii primesc, sub o formă sau alta, mesaje că nu sunt competenți în ceea ce fac. Testele standardizate, de exemplu, sunt o contribuție majoră la această problemă, deoarece nu țin cont de faptul că toți copiii au rate de dezvoltare diferite.
Dacă un copil nu se descurcă bine la școală și nu primește sprijinul individualizat necesar, poate începe să creadă că atingerea competenței este imposibilă. Așa că nu mai încearcă. În absența competenței în clasă, copiii devin dispuși la alegeri nesănătoase.
Companiile care fac jocuri, aplicații și alte potențiale distrageri sunt fericite să completeze acest gol, prin vânzarea de soluții gata care să substituie „nutrimentele psihologice” care le lipsesc copiilor. Ei știu că mulți consumatori sunt atrași de câștigarea cât mai multor niveluri, precum și de obținerea a cât mai multor adepți ori like-uri. Adaugă la toate acestea și faptul că se oferă un feedback rapid al succeselor, ceea ce face pe oricine să se simtă bine.
Poartă o discuție cu copilul despre ce îi place să facă și încurajează-l să atingă un nivel de competență în a face ceea ce-i place. Căci, cum bine spunea domnul Teodor Baconschi în cartea sa, Averea bunei educații – mai bine un cofetar de elită decât un biolog submediocru, un tâmplar de lux, apreciat de clienții săi mulțumiți, decât un poet obscur, care nu admite că și-a greșit vocația.
Relaționarea cu ceilalți – în mediul virtual e mai simplu
La fel ca adulții, și copiii simt nevoia să se simtă importanți pentru semenii lor. Oportunitatea de a satisface această nevoie și de a dezvolta abilități sociale în același timp, se concentrează în jocul cu ceilalți.
În lumea de astăzi, însă, jocul nu mai e ceea ce era pe vremea noastră. În timp ce generațiile anterioare aveau voie să se joace după școală și să formeze legături sociale strânse, mulți copii sunt crescuți astăzi de părinți care restricționează jocul în aer liber, din cauza pericolelor care pândesc afară la tot pasul.
Astfel, timpul alocat jocului de socializare al copiilor scade încontinuu de peste 50 de ani. Iar asta lasă urme pe fețele lor de adulți încrezători de mai târziu. Din păcate, această spirală descendentă lasă mulți copii fără altă opțiune decât aceea de a participa la cursuri unde ar putea întâlni pe alții de vârsta lor sau să se bazeze pe tehnologie pentru a se conecta cu alții.
Un copil ținut cât mai departe de relaționarea cu semenii lui, educată în acest sens, va menține același tipar și când va fi adult. Adică va căuta socializarea pe mediile virtuale, unde e cel mai simplu.
