Am născut, în luna ianuarie, pe cale naturală , la Spitalul Malaxa, un băiețel. Din a 17 săptămâna de sarcină, am fost monitorizată de către medicul ginecolog Aurelian Pintilie. Un doctor minunat, un adevărat profesionist în acest domeniu. Înainte de a fi doctor, mi-a plăcut foarte mult, faptul că este OM.
Am întâlnit mulți doctori din această ramură, mai ales de parte feminină, mai puțin implicați și devotați. În sfârșit, am găsit un doctor cu care pot comunica și pot primi toate informațiile de care am nevoie. Acest doctor te încurajează, îți dă putere să mergi mai departe și să crezi în forțele tale, să crezi că vei putea să naști natural. Când m- am dus prima dată la control, părea un medic foarte dur. Dar, nu. Nu este! Doar își tratează pacientele cu respect și cu multă seriozitate.
Am fost la control în săptămâna 36 de sarcină și urma ca peste o săptămână să ne revedem pentru o nouă ecografie, să vedem ce face bebe. Însă, după 4 zile, noaptea mi s-au rupt membranele. Am luat bagăjelul și cu mari emoții am pornit spre spital. Aici, mi s-a confirmat că trebuie să mă pregătesc, pentru că vine bebe. Aveam mari emoții pentru că medicul curant, îmi zisese că va fi în concediu. În fine… Am urcat la etaj, la nașteri, în salonul de travaliu mai erau doua mămici care așteptau să nască. O mămică pe cale naturală și cealaltă prin cezariană.
Mi-am așezat bagajul, a venit asistenta și am completat toate formalitățile necesare. Mi-a făcut doctorul de gardă o ecografie, mi-a luat sânge și probe pentru analize, zicându-mi asistenta să mă odihnesc. Nu aveam nicio durere, mă simțeam foarte bine, dar aveam mari emoții pentru starea de sănătate a lui bebe și îmi era frică de operația de cezariană și o mare temere că dacă nu va reuși să vină medicul care mi-a urmărit sarcina. Fiindcă, nu aveam somn, la 5 am, i-am scris doctorului despre cele întâmplate. La ora 7 am, mi-a răspuns că ne vedem după ora 14:00 și că va vorbi cu o asistentă și cu doctorul de gardă. Menționez că, era în concediu și știm cu toții că te gândești, că poate fi plecat la munte, în străinătate… Am avut noroc că nu plecase din București.
La ora 9.45, mi-au provocat nașterea și au început contracțiile puternice. Dureri suportabile, pot zice. Am avut mare noroc de două asistente care veneau mereu să mă monitorizeze. Mă încurajau că am putere să fac față durerilor și că încep să mă dilatez. La ora 13:00, m-au dus în sala de nașteri, m-a consultat doctorul de garda și aveam dilatație 6. Uraa, scap de cezariana!! Asistenta, îmi zice : „Bravo! Incă puțin și vine bebe”.
Ultimile două ore de travaliu au fost cu dureri greu de imaginat și suportat. Simțeam cum mi se rupe fiecare parte a corpului. Între timp a venit domnul doctor, și la 14.45 am născut un băiețel, de 4200g și 47 cm. La ora 16.30, am fost ajutată de către infirmiera, să-mi duc bagajul la neonatologie. Între timp, de bebeluș, cei de la neonatologie s-au ocupat în detaliu. A stat 3 zile la incubator, dar s-a descurcat destul de bine cu respirația și mi l-au adus în salon. Ce nu a fost deloc bine pentru mine și pentru bebe, că nu a fost pus deloc la sân, nu am putut să stimulez lactația în tot acest timp și bebe a fost hrănit cu biberonul. Iar, când l-am pus la sân, după 3 zile, deja i se părea greu să tragă și alăptarea a fost un total eșec.
Asistentele se ocupă de igiena intimă, de doua ori pe zi, îți iau temperatura, îți administrează tratamentul pe care îl ai, doctorul care este de gardă sau doctorul curant vine să vadă dacă ești bine. Bun, mulțumită până acum, în linii mari, de tot ce s-a întâmplat. Cum nu toate experientele pot fi bune, sosise ziua cea mare să o cunosc pe doamna doctor neonatolog Cercasov Ana Maria. M-am dus să întreb de starea lui bebe și m-a tratat de la prima întâlnire cu un aer de superioritate maximă. Cred că nu i-a plăcut fața mea. Eram nedormită de 3 zile, nu aveam unde să fac un duș… Chiar nu arătăm bine (recunosc, eu născusem, nu dumneaei).
Mi-a zis pe un ton mai răstit, să mă duc lângă incubator la bebe și să o aștept acolo. A venit după câteva minute și mi-a spus: „Uitați cât a mâncat, respiră bine, a mai scăzut în greutate, nu știu când vi-l aducem în salon, mai avem de făcut niște analize”. După 3 zile, mi l-a adus asistenta în salon și încercam să-l pun la sân, însă, toate încercările eșuau. Se învățase cu biberonul. Voiam, să știu când voi fi externată pentru că de mâncat nu reușeam, de odihnit nici atât pentru că stăteam numai cu ochii pe bebe. În tot acest timp, o căutam disperată pe doamna doctor Cercasov, să mi dea detalii despre starea de sănătate a bebelușului, dacă e bine pentru externare.
Cu greu puteai să ai un dialog cu doamna doctor… Momente critice pentru mine. Dacă întrebai asistenta, ți se răspundea că nu e în măsură. Într-un final, am dat de dânsa pe hol, în timp ce mă duceam la baie. Am întrebat-o când ar putea să îi facă externarea lui bebe, că nu mai pot sta în spital, este prea mult ptr mine… Zicându-i că în acest salon, stă o doamna de etnie romă și vorbește foarte des pe messenger cu familia, astfel încât bebe nu se poate odihni, mănâncă tot felul de mâncare cu mirosuri ciudate și chiar nu se mai poate sta. In plus, în fiecare zi de la ora 15:00 și pana seara la 20.00 vin peste 10 persoane din familie și stau cu ea. Ceea ce nu este igienic pentru copil, să aducă atâția microbi.
Când veniți să îl vedeți pe copil? E, vreau să zic, că după cele mărturisite, se întoarce către mine ca un vulcan și zice : „Da, ce mă tot cauți, atât prin saloane? Ba, întrebi asistentele de mine. Știu eu când să vin! Nu înțelegeți ca ați născut un copil prematur? ” și a plecat. Nu mă puteam opri din plâns. Am stat în salon cu bebe și tot așteptam să vină. Să îmi zică dacă aude, dacă e în regulă cu inimioara, etc. Mai ales, fiind la primul copil, născut și prematur… Ca fiecare mămică, ai tot felul de frici și gânduri… Starea mea de spirit se prăbușea de la o zi la alta.Eram în pragul depresiei. Într-un final, a venit să îl consulte pe bebe. În timp ce ii verifica cu acel dispozitiv auzul, ba, ii suna telefonul, ba trebuia să răspundă, zicându-mi că la urechea stânga, nu crede că e o problemă medicală, dar aparatul ii semnalizează rosu. Posibil să nu îi funcționeze aparatul în parametri normali și să revin la control spre sfârșitul lunii ianuarie.
Neapărat, trebuie să ii faceți masaj cu cremă, nu cu ulei de corp, ptr că are displazie de sold și să mergeți la acest medic cu copilul peste 2 săptămâni. Lucru care m-a băgat, efectiv în depresie. P. S. Copilul este foarte bine. Diagnostic greșit Așadar, alăptarea a rămas doar la nivel de dorință. Mă rugam, să mai am putere câteva zile și să plec din spital pentru că efectiv, simțeam cum aceasta ignoranță și presupuse diagnostice te termină mintal.
O problemă în aceste saloane, unde stai cu bebe este ca nu se poate aerisi, fiecare mămică mânca tot felul de mâncăruri cu mirosuri „picante”. În salon sunt între 3 și 5 paturi. Unde în timpul vizitei se aglomerează foarte mult și nici nu mai poți respira, liniștea îți este perturbată, intimitatea ta cu copilul. Menționez că într o săptămână de spitalizare, nu cred că am putut să mă odihnesc 5 ore, fără exagerare.
Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne și tu cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta altor mame! Povestea ta poate să le ajute! Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa contact@clubulbebelusilor.ro și adaugă câteva fotografii din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.
Îmi doream să plec atât de repede acasă, unde aveam liniște și să stau cu bebe încât tot mi se părea că nu voi mai ajunge acele zile. Noaptea dacă aveai nevoie de ajutor nu găseai nicio asistență. După ora 01:00,erau închise toate ușile. Era o mămică în salonul alăturat cu o fetiță care plângea noaptea foarte mult și se ducea și ea să le ceară, timorată ajutor și se auzea, când deschideau ușa replicile :”Descurcați-vă! Plânge pentru ca are colici!
A, era să uit, de asistenta minune, doamna Flori, care nici, nu erai stabila pe picioarele tale, după atâtea ore de durere, foame, sete, epuizare totala, și dansa îți bate direct apropo, de un bacșiș. Pe mine, mă amuza, când își fâlfâia buzunarul, ca nu aveam, oricum.
În concluzie mămici, prima parte a experientei as repeta o în orice moment. Am avut mare noroc de doctorul A. Pintilie și de moașe. Însă, zilele de spitalizare, de la secția neonatologie m-au marcat profund. Recomand cu multa caldura medicii ginecologi de la aceasta secție.
Poveste de naștere trimisă de Mihaela din București.
