Teama principală a fost de o naștere prematură, înainte de 32 de săptămâni de sarcină. Am făcut greșeala să citesc tot felul de povești nefericite ale altor femei, așa că m-am ales cu o mulțime de frici, panică și anxietate. Asta în ciuda medicului, care mă liniștea la fiecare control, copiii fiind mereu în parametri. Poveste de naștere trimisă de Ioana, mamă de gemene de aproape 2 ani
Povestește-ne pe scurt cum a decurs sarcina ta. A fost o sarcină normală sau cu risc?
A fost o sarcina cu mare risc, aș spune. În primul rând, aveam deja 40 de ani. Am făcut ecografia de confirmare pe la 6 săptămâni, iar medicul a fost rezervat, eu având deja o sarcină pierdută cu niște ani în urmă. Apoi, abia la prima ecografie morfologică, am aflat că am gemeni, care se aflau în saci diferiți, dar „împărțeau“ aceeași placentă, ceea ce presupune mai multe riscuri pentru sarcină. La 22 de săptămâni am primit diagnosticul de sindrom transfuzor-transfuzat, și, de atunci, am fost monitorizată săptămânal sau chiar mai des. Din fericire, problema s-a rezolvat de la sine și am ajuns, fără alte complicații majore, la 34 de săptămâni.
Când ai început să te gândești la nastere? În ce au constat aceste gânduri, cum vizualizai nașterea pe parcursul sarcinii?
N-aș spune că am apucat să mă gândesc la naștere, mai bine zis n-am apucat să-mi fac un plan. Discutasem doar în linii mari cu medicul care-mi urmărea sarcina în orașul meu, deși nu aveam să nasc aici decât dacă treceam de 36 de săptămâni, fiind un oraș mic și o maternitate fără dotări pentru prematuri.
Când au început să apară probleme, am început să fac controalele la București, unde m-au „văzut“ mai mulți medici, specializați pe intervenții chirurgicale intrauterine, pe lângă medicul care-mi urmărea sarcina și-mi știa tot istoricul medical. De câte ori am adus vorba despre naștere, s-a pus problema „hai să trecem întâi de hopul ăsta.“ Și au fost mai multe hopuri.
Până la urmă, am fost internată la 33 de săptămâni și 3 zile pentru monitorizare și de teamă să nu se întâmple ceva neprevăzut, iar eu să fiu la câteva ore distanță de spital. La 34 de săptămâni fără o zi au început contracțiile, care n-au putut fi oprite. În câteva ore s-au rupt membranele, așa că am fost operată de urgență, fără să se mai pună problema de făcut vreo alegere.
Care au fost principalele tale îngrijorări sau chiar temeri legate de naștere? De unde crezi că proveneau, cu cine le-ai discutat?
Teama principală a fost de o naștere prematură, înainte de 32 de săptămâni de sarcină. Am făcut greșeala să citesc tot felul de povești nefericite ale altor femei, așa că m-am ales cu o mulțime de frici, panică și anxietate. Asta în ciuda medicului, care mă liniștea la fiecare control, copiii fiind mereu în parametri.
Te-ai pregătit în vreun mod pentru naștere? Daca da, în ce a constat pregătirea morală, dar cea fizică?
N-am avut timp să mă pregătesc. Totul părea în regulă, medicul era de părere că mai duc sarcina două săptămâni, ceea ce m-ar fi adus aproape de termen, dar n-a fost să fie așa.
Ai primit sfaturi în ceea ce privește nașterea de la prieteni, familie? Care ți s-au părut sfaturi bune, demne de urmat, și care crezi ca au fost deplasate, de ignorat?
Din fericire, nimeni nu s-a aventurat să-mi dea sfaturi, poate și pentru că n-am mai avut gemeni în familie, așa că era ceva cu totul nou și de speriat pentru toată lumea. Desigur, toți erau de părere că nu se poate să nasc altfel decât prin cezariană.
Medicul care ți-a urmărit sarcina ți-a vorbit si despre nastere? Te-ai simtit încurajătă să naști natural? Te-a asistat la nastere?
Urma să discut cu medicul, vorbiserăm doar în linii mari, nu excludea nașterea naturală, dar era rezervat, fiindcă una dintre fete a avut mereu o poziție nefavorabilă. Amănunte n-am discutat niciodată fiindcă, așa cum ziceam mai sus, de pe la 22 de săptămâni lucrurile s-au precipitat, nimeni nu-mi putea garanta nimic, viața fetelor era în pericol, așa că toată atenția era concentrată asupra acestei probleme.
După ce a trecut pericolul acesta, sarcina a fost monitorizată foarte atent de medicul meu, care m-a trimis la second opinion ori de câte ori ieșea vreo măsurătoare din limite și a avut o răbdare infinită la fiecare ecografie și control. Deci, chiar dacă n-am planificat nașterea, medicul a fost mai mult decât implicat în îngrijirea sarcinii. M-a ajutat să mă simt în siguranță și pe mâini bune, chiar dacă sarcina nu s-a terminat ca în povești, cu doi bebeluși pufoși născuți la termen, cu medicul care a monitorizat sarcina.
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Ai avut vreun plan de naștere? L-ai prezentat personalului medical și dacă da, a fost respectat? Ai avut șansa să treci prin ora magică? În maternitate a fost încurajat contactul piele pe piele? Dar alăptarea?
Aici sunt multe de spus, mai ales când e vorba de o naștere prematură, când, chiar să fi avut un plan de naștere, s-ar fi dus, oricum, pe apa sâmbetei. N-am avut parte de ora magică, cred că nimeni nu avea, chiar dacă năștea la termen.
Copiii mei au fost mici dar, din fericire, sănătoși; au putut să respire fără ajutor încă de la început, dar, după ce mi i-au arătat, i-au dus la Terapie Intensivă, unde au rămas timp de 17 zile, până când ne-au externat (ajunseseră la 2 kilograme). Nu le-am mai văzut (fiindcă sunt fete) până a doua zi, la prânz, când am fost în stare să mă ridic și să mă deplasez până la etajul unde erau ele. Nici nu s-a pus problema să le pot atinge, timp de o săptămână le vedeam doar de două ori pe zi, câte 2-3 minute. Abia când m-a văzut medicul lor plângând pe culoar și m-a întrebat motivul a intervenit la asistentele de la neonatologie, spunându-le că e în regulă să mi le dea în brațe.
Despre alăptat n-a adus nimeni vorba până atunci, eu mă mulgeam în salon, cu pompele lor, care nu mi se potriveau (cu a mea era interzis, nu se putea steriliza în spital), iar ei le dădeau laptele meu cu biberonul. Desigur, completau cu formulă, fiindcă eu nu reușeam să scot o cantitate suficientă pentru amândouă. Nimeni nu mi-a dat vreun sfat sau vreo informație despre alăptare, despre muls, era ca și cum mama n-ar mai exista după naștere. În schimb, una dintre asistente mi-a spus că o să am bătăi de cap mari cu ele acasă, fiindcă sunt tare plângăcioase. După intervenția medicului, au început să mi le dea mie să le hrănesc, dar tot cu biberonul, spunând că sunt prea mici și fragile și ar obosi la sân.
După câteva zile, aceeași asistentă mi-a spus că nu mai sunt plângăcioase de când le hrănesc eu și le țin în brațe (acum deja veneam la ele la 3 ore); bănuiesc că știa prea bine motivul. În ziua externării, ajunsă acasă, am făcut un duș și le-am pus la sân. Atât cât știam eu, din citite și din sfaturile primite de la un consultant în alăptare. Iar copiii aceia de abia 2 kilograme, care nu văzuseră sânul în cele 17 zile de viață, s-au atașat bine din prima clipă și au supt. Cu poftă. Fără să obosească. O fac și acum, la un an și 10 luni.
Ai ales să nasti la un spital de stat sau o clinica privată? Care a fost motivația?
Am născut la un spital de stat, nu mi-am pus problema nicio clipă să nasc la privat din pricina costurilor (probabilitatea să fim spitalizate mai multe zile decât în mod obișnuit era foarte mare).
Cum a fost experiența propriu-zisă a nașterii comparativ cu așteptarile tale? Ai vreun regret, ai fi schimbat ceva dacă ai fi putut?
Regret doar că n-am avut noroc de asistente medicale mai empatice la neonatologie. Fiindcă, da, sunt convinsă că încă ai nevoie de noroc pentru asta, din păcate. Aș fi vrut să le simt mai umane, mai dispuse să ajute și să înțeleagă o femeie care abia a născut, iar copiii ei nu sunt chiar mari, grăsuți și în brațele ei. Aș fi vrut să încurajeze mamele să alăpteze, să aibă cunoștințele și disponibilitatea necesare pentru asta. Aș fi vrut să nu lase atât de pregnant impresia că fac ceea ce prevede fișa postului, nici mai mult, nici mai puțin. Eu am fost un caz special, dar erau acolo două fete de 17-18 ani, născuseră copii sănătoși, la termen, dar nu le învăța nimeni ce au de făcut. Li se puneau copiii în brațe și… alăptați, cum puteti, daca puteti.
Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne și tu cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta altor mame! Povestea ta poate să le ajute! Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa contact@clubulbebelusilor.ro și adaugă câteva fotografii din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
