Termenul “alaptare prelungita” s-ar putea sa fie impropriu, daca ne gandim ca suna ca si cum ar fi “prelungita peste limita admisa” ceea ce nu corespunde realitatii, insa sintagma este folosita in general pentru a desemna alaptarea copilului de peste doi ani.
Ce inseamna alaptare prelungita?
Avand in vedere ca recomandarile OMS sunt ca alaptarea sa dureze “doi ani si mai mult” acest “mai mult” a fost sintetizat prin expresia “alaptare prelungita”. Lucru imbucurator, din ce in ce mai multe mame daca tot au reusit sa alapteze doi ani decid sa mearga pe intarcare naturala, adica auto-intarcarea copilului. Alte mame nu mai au insa resurse necesare si considera ca momentul intarcarii ar trebui sa se apropie si acest lucru poate fi de inteles, desigur.
La varsta mai mare a copilului pe de o parte este mai greu sa il intarci, pe de alta parte mai usor. Este mai dificil pentru ca la 2-3 ani copilul are o vointa ferma, stie ce vrea, nu il poti “pacali”, nu ii mai poti oferi alternative ca biberonul sau suzeta cum poti face in cazul unui bebelus, desi nu este recomandat.
Copilul stie ce vrea si stie cum sa o ceara. Pe de alta parte este usor fiindca poti discuta cu el, poti negocia, poti sa il atragi in activitati care sa-l faca sa uite de san, in plus e capabil de empatie, poate intelege mama care ii spune ca se simte obosita sau o doare, poate sa accepte amanarea actului.
Daca tot ati avut impreuna un frumos drum pana aici, daca v-ati bucurat de o perioada atat de lunga de alaptare cu succes ar fi pacat sa terminati aceasta etapa intr-un mod nepotrivit, alegand niste metode nerecomandate. Iara care ar putea fi posibilele greseli.
Intarcarea brusca a copilului.
Intarcarea prin plecarea de acasa a mamei, fara preaviz, pentru mai multe zile, in speranta ca in acel interval copilul va uita de san. Aceasta este o metoda brutala care produce suferinta copilului dar si mamei. Copilul se va simti abandonat, privat de prezenta neasteptata a mamei, iar mama ar putea avea sentimente de vinovatie si regret precum si suferinta fizica din cauza angorjarii sanilor sau a efectelor adverse ale pastilelor de oprit lactatia.
Rusinarea sau bruscarea copilului.
Nici aceasta nu este o metoda indicata, mai ales ca ofera stari contradictorii copilului si ii creeaza confuzie. De unde pana de curand sanul mamei era refugiul lui de alint si locul unde se simtea iubit si in siguranta, sa inceapa sa fie alungat pe motiv ca “e mare si e rusine!” poate fi extrem de bulversant pentru el. Este pacat sa nu lasam copilul sa ramana cu o amintire placuta a alaptarii si sa incheiem aceasta etapa certandu-l, alungandu-l, inducandu-i sentimente de vinovatie pentru ca isi doreste sa suga.
Minciuna, indeosebi aceea care insulta inteligenta copilului, chiar daca e mic.
Desenatul cu carioca neagra pe san, acoperirea mameloanelor cu leucoplast pe motiv ca “mama are buba” pot parea inofensive si eficiente dar nu sunt in concordanta cu o atitudine respectuoasa fata de copil. Un demers frumos nu trebuie sa se sfarseasca cu o minciuna puerila.
Apelarea la metode brutale pentru a determina copilul sa renunte la san.
Metode brutale precum ungerea sanului cu ardei iute sau alte substante care sa-i provoace dezgust copilului si sa-l opreasca din a-si dori sa fie alaptat nu sunt deloc recomadate. Si aceasta metoda risca sa arunce alaptarea in derizoriu oferindu-i copilului la final o imagine neplacuta, chiar traumatizanta, a actului alaptarii.
In concluzie, mamelor care sunteti in postura de a fi alaptat prelungit, in primul rand felicitari pentru disponibilitatea fizica si afectiva pe care ati avut-o pentru copil! Daca va simtiti obosite, daca simtiti ca alaptarea nu mai este pentru voi si e momentul unei noi etape, nu uitati ca intarcarea se poate face bland, treptat, fara metode care sa provoace suferinta copilului.
CITEȘTE ȘI: Înțărcare BLÂNDĂ | Sfaturi pentru înțărcare FĂRĂ traume
