Iată că primele 12 luni au trecut, parcă, într-o clipită. Copilul tău are deja un an. Bebeluşul de mai ieri a devenit din ce în ce mai independent. Pe de o parte te simţi uşurată, căci ai scăpat de toate acele temeri din primele săptămâni de viaţă, cum că poate ceva e în neregulă cu copilul tău. Pe de altă parte, pe măsură ce juniorul e mai independent, senzaţia că începi să pierzi controlul poate fi puţin înspăimântătoare.
Deci, la un an, copilul tău este mult mai independent. Dar este şi mult mai solicitant… poate că se joacă şi singur acum, dar nu pentru mult timp, la maxim 15 minute va schimba activitatea cu o alta, ceea ce te face să simţi că ai mereu o tornadă în casă. Plus că are mereu tot felul de idei ciudate, fără nici un fel de simţ al pericolului.
Independenţa copilului de 1 an este foarte obositoare pentru părinte
Şi nu doar obositoare, ci și foarte solicitantă, pentru că te obligă să fii clipă de clipă atentă la ce mai inventează juniorul. Este momentul în care vrei, nu vrei, trebuie să accepţi că nu mai poţi controla totul, că nu mai poţi face ceea ce doreşti, atunci când doreşti sau când îţi planifici. Lucrurile pot deveni foarte stresante şi frustrante, mai ales dacă doar tu te ocupi ziua întreagă de copil.
Există 3 motive de frustrare. Mămicile întrebate în legătură perioada primilor ani de viață ai copilului amintesc 3 probleme principale cu care se confruntă:
- Lipsa de timp: cum să le faci pe toate în doar 24 ore?
- Lipsa de înţelegere: prietenii, partenerul, părinţii sunt nemulţumiţi că nu mai ajung să petreacă destul timp cu tine
- Frustrările bebeluşului care se suprapun peste ale tale, parcă tocmai în momentele în care faci cele mai mari eforturi ca să rămâi calmă.
Copilul de 1 an – Ce este de ajutor în această etapă?
Fiecare mamă va găsi propriile reţete pentru a-şi uşura viaţa, dar sfaturile de mai jos se dovedesc, în general, de folos pentru cele mai multe dintre ele. Crede-mă sunt testate de mamici!
Învaţă să renunţi. La perfecţionism, adică. Dacă tocmai ai terminat de făcut patul şi descoperi că cearceaful stă altfel decât îl pui de obicei, lasă-l în pace. Dacă priveşti în jur şi camera nu este atât de ordonată cum obişnuiai sa o păstrezi, e în regulă, las-o aşa deocamdată. Nu pune presiune inutilă pe tine, aşteptându-te să faci exact aceleaşi lucruri şi exact la fel de bine.
Dormi, dormi, dormi. Dacă copilul se trezeşte noaptea – şi probabil o face, e plină perioadă de erupţie dentară probabil că eşti deja foarte obosită. Un pui de somn de 30 minute pe canapea, alături de bebeluşul care doarme la prânz, contează enorm.
Evită, de asemenea, să te culci seara prea târziu; 10.30 ar trebui să fie ora ta maximă de culcare. Nu contează că mai ai vase nespălate în chiuvetă, e şi mâine o zi pentru ele.
O altă idee interesantă este să profiţi de vizitele lunare la medicul de familie, pe care trebuie să le faci împreună cu bebeluşul, şi să discuţi posibilitatea unui deficit de vitamine şi minerale.
Comunică eficient. Discută cu partenerul, cu copiii mai mari, cu părinţii şi prietenii. Nu te autoizola, explică-le de ce este atât de greu să te implici în continuare în obiceiurile pe care le aveaţi înainte de copil, vorbeşte-le despre dificultăţile cu care te confrunţi. Cere-le ajutorul sau accepta orice mână de ajutor ţi se ofera. Şi nu uita că, dacă partenerul nu se prea implică, e absolut normal să îl rogi frumos să te ajute, punctual, cu diverse treburi.
Fă liste. Trebuie să prioritizezi ceea ce e de făcut şi trebuie să te organizezi eficient. Ai o mulţime de lucruri pe cap şi e normal să nu te descurci fără liste. Atunci când îţi notezi, totul devine mai organizat. În plus, lucrurile îţi devin şi ţie mai clare şi capeţi şi senzaţia plăcută că totul este sub control.
Amână lucrurile neesenţiale. Dacă bebeluşul plânge pentru că e flămând, obosit sau pur şi simplu plictisit, lasă emailurile, mesajele sau grupurile de mămici pe mai târziu.
Oferă jucării adaptate vârstei. Mulţi părinţi se îngrijorează la gândul că vor avea prea multe jucării, care nu le vor mai încăpea în casă. Alţii se tem de implicaţiile financiare ale unei case pline de jucării, căci să fim sinceri, unele, cele de calitate, nu sunt neapărat ieftine.
O soluţie foarte eficientă la ambele probleme este să primeşti jucării la mâna a doua de la prieteni şi familie şi, la rândul tău, să dăruieşti astfel de jucării mai departe. Se stabileşte, natural, un fel de flux care se va menţine constant şi care îţi va permite să îi pui copilului la dispoziţie o varietate mare de jucării, fără să aglomerezi locuinţa inutil.
Lasă copilul că se joace. Ştim cât de mult îl iubeşti şi că l-ai smotoci şi pupa toată ziua, dar dacă el reuşeşte să se concentreze la o activitate şi se joacă dingur, lasă-l să o facă, e important pentru el. Dacă interacţionează cu tine, chiar şi pentru o îmbrăţişare, atenţia îi va fi distrasă şi nu se va mai juca singurel. Desigur, poţi sta în aceeaşi încăpere, e chiar de dorit, dar dacă nu solicită atenţie, nu i-o oferi cu forţa. Are ceva de învăţat din acest mod de joacă. Iar tu profită de timpul pe care tocmai l-ai câştigat!
Ia tehnologia cu tine când mergeţi afară. E destul de probabil ca la un moment dat copilul să adoarmă în cărucior, deci de ce să nu profiţi de moment ca să discuţi cu familia, foștii colegi de la serviciu sau prietenele, să faci programări sau să asculţi muzica preferată? Poţi chiar să vânezi o cafenea cu o terasă drăguţă şi să te opreşti acolo pentru somnul copilului, să bei o ciocolata calda sau un frappe în timp ce te relaxezi.
Profită de somnul de prânz. Al copilului. Evident, după ce întreaga familie se reuneşte acasă, e mai dificil să mai faci treabă eficient, căci mai multe persoane se iau la întrecere pentru atenţia ta. În funcţie de cât eşti de obosită sau de ce treburi mai sunt de făcut prin casă, programează ce poţi face în prezenţa copilului și ce nu.
Nu face lucruri în locul copilului. La vârsta de un an se întâmplă frecvent ca lucrurile pe care doreşte să le facă să nu îi iasă de la prima încercare. Există o mulţime de lucruri care generează fustrare la această vârstă, dar asta nu înseamnă că trebuie să te repezi să le faci tu în locul celui mic. Ai răbdare, vorbeşte-i, dă dovadă de empatie, exprimă emoţiile prin care trece astfel încât să îi fie mai uşor să le identifice pe viitor şi să le comunice verbal când va mai creşte.
Nu e uşor să fii părinte, succesul tău depinde de capacitatea de a te adapta la diferite situaţii, chiar şi atunci când nu ai răspunsurile pe care ţi le-ai dori.
Tu ce sfaturi mai ai pentru alte mame aflate în această etapă? Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat când bebe a început să crească?
