Lasă, următorul va fi băiat!
Pun pariu că tati își dorește și un băiețel!
Doar fete?! Bietul tati!
Sunt doar câteva dintre comentariile pe care le auzim, ori de câte ori ieșim din casă în formulă completă. Avem trei fete și adesea ni se spune că ne trebuie și un băiat, ca să fim familia perfectă. Sau că soțul meu nu poate fi fericit dacă nu are și un băiat pe care să îl învețe să dea pase sau să meșterească. Suntem compătimiți pentru faptul că nu avem nici un băiat și suntem luați la întrebări despre intențiile noastre de a mai face un copil, de parcă am fi la un show televizat. De fiecare dată când aud genul ăsta de afirmații zâmbesc, în timp ce strâng din dinți și îmi încordez degetele pe mânerul căruciorului, străduindu-mă să rămân amabilă.
Oamenii necunoscuți au mereu ceva de spus
Știu asta de când eram însărcinată cu primul nostru copil și încă mă supăram pentru că niște oameni pe care nu îi văzusem niciodată în viață îmi dădeau sfaturi pe care nu le cerusem. Mi-a trecut repede, sunt destul de deschisă și de sociabilă și am învățat să apreciez conversațiile ușoare de la coadă la supermarket. Plus că știu că toate comentariile sunt bine intenționate, chiar dacă unele dintre ele nu prea sună bine…
Citește și despre: Nu cred că îți poți imagina ce înseamnă, cu adevărat, sacrificiul până nu devii MAMĂ
Premisa că avem nevoie de un fiu în familie mă scoate din sărite
Nu, nu avem nevoie, îmi vine să răspund, de fiecare dată.
Ca să fiu sinceră, și eu și soțul meu ne-am dorit și un băiat. El iubește sportul, repară orice, este un bărbat ca la carte și știu că undeva, ceva acolo înlăuntrul lui și-ar dori un fiu cu care să împărtășească aceste momente. Dar nu cred că ar supraviețui unei a patra depresii postnatale, mai ales că șansele nu par să fie în favoarea noastră, după 3 fete.
Când ni s-a spus că bebe 3 e fată, am decis că familia noastră este completă
Și trebuie să mărturisesc că am făcut 3 ecografii până am acceptat ideea că vom avea tot o fetiță. Dar acum, privindu-le pe fiicele noastre cum cresc împreună, nu mi-aș dori să fie altfel.
Aș fi vrut să am și un băiat? Desigur.
Cred că soțul meu și-ar fi dorit și un băiat? Cu siguranță.
Sunt tristă că nu voi fi soacră mare? Nu prea.
Citește și despre: Este important să le oferi bunicilor ocazia să se implice! Cum te pot ajuta cu adevărat bunicii în creșterea copiilor
Nu am fi trăit aceleași experiențe dacă am fi avut și un băiat
Putem face, cu fetele noastre, orice activități am fi desfășurat cu un băiat. Jucăm fotbal, mergem la meciuri, construim roboți și reparăm mărunțișuri de prin casă. Personalitățile lor se conturează deja și știm că doar cea mare este cu adevărat pasionată de sport, în timp ce mezina pare să aibă un simț practic foarte bine dezvoltat. Sunt diferite și au interese diferite și nu există nici o garanție că fiul nostru ar fi fost un mare sportiv sau vreun geniu al ingineriei.
În schimb, există între fetel noastre un soi de complicitate care nu știu dacă s-ar fi dezvoltat la fel dacă am fi avut și un băiat. Scopul oricărui părinte este să crească un viitor adult cumsecade. Nu contează că avem, acasă, o mulțime de rochițe și nici un camion. Important este să creștem copii frumoși, împliniți, fericiți.
CITEȘTE ȘI: Renunț la job? Stau acasă ca să-mi cresc copilul? O decizie cu pro și contra
Societatea noastră, încă arhaică, simte că e nevoie de un fiu
E nevoie de un fiu care să ducă mai departe numele familiei. De un fiu de care tata să fie mândru. Tatăl rămâne cu un gol în suflet dacă nu ae un fecior. Oamenii le văd pe cele trei fete ale noastre și încearcă să spună ceva deoarece societatea i-a convins să creadă că unei familii cu 3 copii de același sex, în special dacă sunt fete, îi lipsește ceva.
Cel mai tare mă deranjează că oamenii spun lucrurile astea de față cu fetele mele. Cea mai mare dintre ele începe școala în toamnă: sigur înțelege ce spui. Și cea mică, de 3 ani, te aude și te înțelege. Iar tu le spui că ele nu sunt suficiente. Nu sunt destul de bune. Mai trebuie ceva, pe lângă ele, pentru ca familia noastră să fie completă.
Pe acești oameni nu pot să îi înteleg
Pe cei care îmi fac fetele să se simtă insuficiente. Să creadă că tatăl lor le iubește, dar nu-de-tot. Nu cum l-ar iubi pe fratele lor. Pe cei care vorbesc de parcă băieții ar fi niște ființe superioare.
Lipsa lor de respect mă face să mă sufoc de frustrare. Mă ntreb, oare sunt incapabili să înțeleagă că fetele mele îi aud și înțeleg tot ceea ce spun, mai ales că nu e prima oară când ascultă asemenea afirmații?
Furia mea devine putere
Puterea de a-mi învăța fetele că sunt cel puțin la fel de bune ca orice băiat din lumea aceasta. Că pot fi cel puțin la fel de sănătoase, de vesele, de puternice, de fericite. Îmi doresc să fie empatice și să nu spună niciodată, când vor fi mari, lucrurile pe care le-au auzit când erau copii. Sper să simtă cât de puternice sunt, pentru că vor mai auzi multe afirmații misogine până când vor crește, și după aceea.
Teama mea? Că vor crede că societatea nu le apreciază pentru că nu sunt băieți
Sper că educația pe care le-o dăm acasă și felul în care le creștem și le iubim le va feri de asemenea greșeli. O să ne fie greu în anii adolescenței? Probabil. Dar vom avea ocazia să le vedem crescând, făcându-și prieteni, având o relație organică în care vor ști să conteze una pe cealaltă. Poate că ne vom întreba mereu cum ar fi fost dacă am fi avut și un băiat. Dar familia noastră este completă cu cele trei fiice ale noastre! Citește și despre: Dragă mamă-soacră, îți mulțumesc pentru felul în care ai reușit să-l crești pe fiul tău, un fiu care gândește, trăiește și iubește cu toată ființa lui
