Mereu mi-am dorit să fiu o mamă tânără; se pare că doar eu, căci viața a avut alte planuri cu mine. Singurul lucru care mă supără azi sunt comentariile răutăcioase ale oamenilor când află…
Sunt mama a 3 copii și am 46 de ani. Până aici nimic anormal. Până spun oamenilor că Alex, cel mai mare dintre copiii mei, are doar 5 ani. Chiar zilele trecute, într-o dimineață când l-am dus la grădiniță – avându-le după mine și pe surioarele lui, Anisia, de 2 ani și Maia, de 7 luni – O mămică a intrat în vorbă cu mine:
— Nu știu cum faci tu, eu am doar doi și abia țin pasul cu toate…, a spus ea.
Am surâs politicos și am întrebat-o:
— Nu te-ai gândit niciodată să-l faci și pe-al treilea?
— Hm, nu știu ce să zic… eu și soțul meu am discutat despre asta, dar am deja 35 de ani și nu vreau să risc sănătatea bebelușului.
Replica asta m-a lovit direct în plex! Să-i explic cum stau lucrurile, oare?
— Eu am 46 de ani și totul a fost bine, i-am spus, așteptând să înceapă să se minuneze.
— 46?! Apoi, o serie de întrebări: Nu erați îngrijorați de riscuri (adică sindrom down si altele) ? Au existat complicații? De ce ai așteptat atât de mult să devii mamă?
Știu tirul ăsta de întrebări, de aceea prefer să nu le spun oamenilor câți ani am.
Mereu mi-am dorit să fiu o mamă tânără; se pare că doar eu, căci viața a avut alte planuri cu mine. Am fost mereu o femeie muncitoare, orientată spre carieră. Când mi-am întâlnit soțul eram în conducerea unei mari companii cu sucursale în toată Europa.
Avem 40 de ani când ne-am căsătorit și am rămas repede însărcinată. La 41 de ani a venit pe lume primul meu copil. Nu, nu mi-a fost greu să mă acomodez cu maternitatea, chiar mi-a plăcut. Era noua mea pasiune. Când a venit și al doilea copil, doi ani și jumătate mai târziu, am decis să predau frâiele companiei și să devin mamă full-time.
Cel de-al treilea copil a fost o surpriză frumoasă. Când am aflat că sunt însărcinată, i-am spus soțului în glumă că o să-l botez 46! Am crezut și eu atunci că sunt prea bătrână să mai aduc un copil pe lume. Să o iau de la capăt cu alăptarea, cu trezirile de peste noapte, dar m-am uitat la fața frumoasă a copilei mele și m-am gândit că așa arată perfecțiunea.
Dezavantaje? Da, există!
Din punct de vedere medical, au existat unele probleme de sănătate care au apărut odată cu a fi o mamă mai în vârstă. Toate cele trei sarcini au fost denumite „geriatrice“, ceea ce m-a făcut să mă simt bătrână!
Pentru prima mea sarcină, medicul meu ginecolog mi-a spus că nu pot depăși termenul de naștere, deoarece studiile spun că placenta îmbătrânește mai repede pentru femeile de peste 40 de ani. Ca urmare, a trebuit să programez cezariana pentru nașterea lui Alex.
Din păcate, următoarea mea sarcină s-a încheiat cu un avort spontan. Dar la scurt timp, am fost din nou însărcinată cu Anisia. De data aceasta am fost diagnosticat cu diabet gestațional – un diagnostic frecvent la mamele de peste 35 de ani. Mi-am luat concediu medical, mi-am modificat dieta și am început un program de exerciții zilnice. A trebuit să îmi verific nivelul de glucoză la două ore după fiecare masă pentru a mă asigura că sunt normale. Fetița mea dulce a venit cu cinci zile mai devreme, iar nașterea a durat doar șapte minute! Mi s-a rupt apa în mașină și, deși am ajuns la maternitate, până să strig „Vine copilul!” am și născut! Soțul meu, care plecase doar câteva minute să parcheze mașina, a ratat totul.
Cu al treilea copil, a trebuit să fac din nou cezariană. Doctorul mi-a rupt apa și Maia a venit pe lume 45 de minute mai târziu. După acea naștere, ginecologul meu mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: „Ana, ești cu adevărat norocoasă, mi-a spus ea, unele femei au probleme să rămână însărcinate și iată că ai 46 de ani cu trei copii frumoși.“ M-am simțit binecuvântată.
Avantaje? O mulțime!
A fi părinte în vârstă are și câteva avantaje. În primul rând, eu și soțul nostru avem o siguranță financiară. Nu ne facem griji pentru ziua de mâine și nu ne confruntăm cu aceleași lupte financiare pe care le duc multe familii tinere. În al doilea rând, am trecut amândoi prin momente de fericire, prin succese, dar și prin greutăți și dezamăgiri. Suntem mai înțelepți și ne simțim mai bine în pielea noastră decât eram la 30 de ani. Da, suntem obosiți uneori. Dar ce părinte nu este?
CITEȘTE ȘI: O iubire de-o viață
În plus, eu nu sunt imună la îngrijorările legate de vârsta mea. Dacă îmi fac griji că voi fi bătrână când copiii mei vor absolvi facultatea sau universitatea? Bineînțeles că da! Când cea mai mică fetiță a mea, Maia, va avea 24 de ani, eu voi avea 70 de ani. Dar nu aș schimba ceea ce am acum pentru nimic în lume. Chiar dacă n-am putut alege, pentru mine, momentul când a început să se formeze familia mele a fost corect.
Data viitoare când cineva iar va avea ceva de zis despre vârsta mea sau mă va întreba, mai în glumă, mai în serios „Ce naiba ai avut în cap?!“, am decis că nu mă voi mai simți jenată și că o voi înfrunta. De fapt, sunt mândră de mine și de viața mea pentru că, la urma urmei, trei minuni minunate au ieșit din asta.
CITEȘTE ȘI: Mamă, TU vei fi întotdeauna IUBIRE pentru copilul tău
Această poveste este preluată de pe site-ul todayparents.com, tradusă și adaptată.
