Tu ești paradisul lor. Portul lor. Sanctuarul lor, pacea lor. Ești confort. Respirație adâncă, liniștitoare. Îmbrățișări și mângâieri pe spate. Ești loc de liniștire pentru ei, vânătorul coșmarurilor lor, un vindecător. Ești calmul din furtuna lor.
Dragă mamă, ia și citește aceste cuvinte. Sunt scrise de o mamă pentru alte mame. Pentru toate mamele. Pentru că eu cred că toate mamele ar trebui să audă aceste cuvinte. Pentru că sunt adevărul gol-goluț. Ia aminte:
Mamă, tu ești locul unde ei se regăsesc
Pentru copilul tău, ești protecție. Ești siguranță. Ești mereu acolo (și nu e vorba de loc sau spațiu) unde ei se pot regăsi. Unde pot lăsa totul să iasă, să treacă, să se vindece. Unde se topesc, se descompun, țipă, plâng, împing. Tu ești locul unde ei pot spune – „nu sunt în regulă…“
Unde se pot abandona total, fără a fi judecați, fără să le fie frică sau rușine. Pentru știu că vor fi auziți. Și ascultați. Și că vor primi ajutor să se recompună într-o singură bucată. Știu că la tine găsesc răspunsul la orice incertitudine au.
Mamă, tu ești calmul din toate furtunile lor
Tu ești paradisul lor. Portul lor. Sanctuarul lor, pacea lor. Ești confort. Respirație adâncă, liniștitoare. Îmbrățișări și mângâieri pe spate. Ești loc de respiro pentru ei, vânătorul coșmarurilor lor, un vindecător. Ești calmul din furtuna lor.
Tu ești mama lor.
Câteodată au nevoie de tine, alteori nu
Uneori te vor, alteori nu te vor.
Îți spun: „Lasă-mă în pace, mamă!“, dar și „Te rog, stai, mami!“
Sau „Pleacă de aici!“, dar și „Pot să dorm cu tine, mamă?“
Plâng din cauza ta, în timp ce plâng pentru tine, lăsându-ne pe toate perplexe. Mute.
Mamă, e normal să nu știi ce să faci
Odată, copilul meu a fost atât de supărat și de trist, și plângea atât de tare, iar tot ce am zis eu ca să-l liniștesc nu a făcut decât să înrăutățească situația. L-am întrebat: „Spune-mi, te rog, cum te pot ajuta și voi face tot ce pot să-ți fie mai bine?“ Apoi, i-am spus: „Ce te supără? Hai să încercăm să ne liniștim împreună.“
Asta n-a ajutat cu nimic, lacrimile au curs și mai multe, furia s-a intensificat și m-am simțit învinsă. Dar în timp ce eu mă înecam în deznădejde, copilul meu s-a cuibărit în poala mea, și-a pus capul pe pieptul meu și mi-a cerut să-l mângâi pe spate iar, în cele din urmă, a început să respire adânc, liniștit, fără să ne spunem nimic.
În brațele mele, ne-am așezat amândoi. Inimile noastre furioase au încetinit lupta, corpurile noastre s-au topit unul în celălalt. Și ne-am simțit din nou bine. După câteva minute, a întrebat dacă putem merge la joacă. Am spus da și am plecat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă ultima jumătate de oră nu ar fi existat.
Când se întâmplă așa, sunt confuză. Chiar a trecut? Și mă întreb înghețată – ce s-o fi întâmplat? Oare doar mi-am imaginat asta? Nu era nimic serios, cum credeam?
CITEȘTE ȘI: O iubire de-o viață
Sentimentele sunt dificile, așa e.
Când nu știu ce simt, ei te caută. Te vor căuta mereu. Și te văd. Te simt. Tu ești ancora lor. Îi menții stabili. Ești un teren solid. Ai răspunsul, pentru că tu EȘTI răspunsul. Răspunsul la tot ce ei nu știu. La tot ce îi frământă.
Mamă, ești inimă!
Știu cum arată zilele în care te simți stoarsă și epuizată, când simți că nu știi cum să aduni suficientă energie pentru a pregăti cina sau pentru a-i culca ori pentru a-ți termina munca – dar știu că și pentru tine înseamnă enorm când se topesc în brațele tale. Când vă adunați amândoi într-o înlănțuire de brațe, unul lângă celălalt. (Am fost acolo de multe ori.)
Știu că uneori ai impresia că auzi mai multe văicăreli și asta te poate dezarma. Știu că plânsul lor te-ar putea face să o iei la fugă. Să gândești că totul este prea mult. Știu că te întrebi, uneori, cum pot fi eu responsabilă pentru inima altui om?
Ei bine, mamă, pentru că și tu ești o inimă, nu-i așa? Iar inima lor este inima noastră și inima noastră este inima lor.
Mamă, e normal să greșești
O să-ți spun ceva și o să te rog să ții minte asta: când se pierd, ei vor să se piardă cu tine și doar cu tine. Pentru că îi faci să simtă că lucrurile sunt în regulă atunci când viața e grea. Le arăți că există iubire chiar și în lumea asta rece și nebună. Cu tine își permit să fie ceea ce sunt la interior, imperfecți câteodată, la fel ca noi.
Cu tine simt că pot să-ți arate cine sunt, pentru că au suficientă încredere în tine să te lase să intri în inima lor.
Aceste zile, cu trăiri enorme și ciudate, pot fi grele, foarte grele. Îi pot epuiza pe toți cei implicați. Da, se întâmplă! (Am trecut ieri printr-o astfel de zi.) Și atunci când se întâmplă nu vom înțelege întotdeauna ceea ce trebuie. Vom spune sau vom face un lucru greșit (am făcut greșeala de a-mi face copila de 3 ani să plângă mai tare când i-am dat păpușa pe care mi-o cerea), o să strigăm frustrate, ne vom simți jalnic, neputincioase, fără scăpare.
Dar, mamă, faci o treabă grozavă!
Dar vom fi acolo, nu-i așa? Mereu acolo.
Neînțelegând, desigur.
Imperfecte, cu siguranță.
Nesigure, foarte probabil.
Dar vom sta cu ei. Vom sta cu ei! Vom fi cu ei întotdeauna! Îi vom ține în brațe, îi vom legăna și vom fi confuze ca ei, dar îi vom liniști și ei ne vor liniști.
Pentru că suntem în siguranță. Suntem acasă. În inima noastră e casa. Și facem o treabă grozavă.
