Aș putea să bag mâna în foc că ai auzit-o pe mama ta, măcar o dată, în copilărie, amenințându-te că „o să vezi tu, sper să ai un copil exact ca tine!”. Sigur, pe moment te-ai mirat: doar erai un copil grozav! Apoi, când ai mai crescut, probabil ai recunoscut că ai făcut, la viața ta, câteva pozne memorabile, responsabile pentru câteva fire de păr alb în capul mămicii. Dar cum e când „profeția” mamei tale chiar se împlinește? Ne povestește Carmen. Parcă mai ieri vedeai testul de sarcină pozitiv, iar azi ții în brațe micul tău boț de aur, care, recunoaște, nu prea mai are răbdare să stea în brațe și a cărui personalitate parcă a crescut mai repede decât el. Și îți răsună în urechi glasul mamei tale: Lasă că o să vezi tu…
Ei bine, mama a avut dreptate!
Înainte să îmi doresc să mă ascund într-o văgăună în care să nu fiu găsită niciodată și cu siguranță înainte de a mă prezenta, înfrântă, să recunosc în fața mamei că a avut dreptate, am hotărât să fac tot ce îmi stă în puteri cu ce am primit. Curaj, mami!
Sigur, la început, toți bebelușii sunt cam la fel
Mici, moi, un pic alunecoși, trec prin etapele de dezvoltare când ne tremură sufletul în legătură cu momentul în care stau în funduleț prima oară, ne e ciudă că primul părinte chemat e întotdeauna ta-ta…și deodată se întâmplă. Acel copil, indiferent al câtelea născut este, pare să fie exact ca tine. Citește și despre: 15 Sfaturi de aur care te ajută la recuperarea după naștere și să previi epuizarea post-natală
De parcă cineva a călătorit în timp
Și nu doar atât, dar a asistat la toate provocările, poznele, tantrumurile, prostiile și momentele de slăbiciune din copilăria mea. Desigur, și sfidarea și testarea limitelor, și reținerile în fața străinilor, și lipsa de încredere în propria persoană, toate sunt acolo, de parcă te-ai uita într-o oglindă, de parcă ai crește propria ta sosie. Nu poți să nu te întrebi: e felul în care l-ai crescut, sau sunt genele care își spun cuvântul? Probabil că sunt genele, pentru că…. SIGUR nu l-am învățat eu chestiile astea!
Copilul tău reacționează exact așa cum ai fi făcut-o tu
Desigur, așa cum ai fi reacționat tu cu ceva timp în urmă, mai imatură, cu obiceiurile tale proaste de la momentul respectiv. De parcă nu e destul că a trebuit să faci atâtea eforturi ca să renunți la vechile și proastele obiceiuri. Acum, le revezi la copilul tău care, evident, nu vrea să asculte ce îl sfătuiești. Normal că te întrebi ce urmează… Citește și despre: Bebelușii au nevoie de îmbrățișări pentru a fi sănătoși. 16 beneficii ale atingerii piele-pe-piele
Iubește-l înzecit
Mai ales că știi ce urmează, știi exact ce provocări va avea de înfruntat pe viitor, știi că nu îi va fi ușor pentru că ai trecut și tu prin toate astea, iubește-l! El este tu, în miniatură, iar tu știi ce lupte ai avut de dus și cum te-au făcut să te simți. Doar de aceea te și scoate din sărite faptul că, lipsit de experiență, pare cu atât mai grăbit să îți calce pe urme și să îți repete greșelile.
Și privește mai atent
Sigur, curajul, nesăbuința, sfidarea sunt acolo, în față, evidente, îți sar în ochi. Dar nu cumva, privind mai atent, găsești și compasiune, bunătate, blândețe, empatie, sinceritate, loialitate? Fiecare personalitate are atâtea fațete încât merită să respiri adânc, să faci o pauză și să te întrebi dacă acest copil CHIAR este exact ca tine. Odată ce îl vei descoperi, îți va fi mai ușor să îi spui că și tu te-ai simțit ca el și să îi povestești propriile experiențe din copilărie. Copilul se va bucura să îți audă propria poveste, iar între voi se va crea o conexiune mult mai profundă decât dacă ai încerca să îl descoși numai în legătură cu ceea ce i se întâmplă. Citește și despre: Primul An de viață al bebelușului, săptămână de săptămână
Nu îl poți obliga să folosească experiența ta
Nici un părinte nu poate face asta, așa că nu lua ca pe un eșec personal faptul că juniorul tău îți repetă alegerile proaste. Nu e vina ta, iar nu face dinadins. Acceptă faptul că e imposibil să îi ceri să dea dovadă de maturitatea ta, la vârsta pe care o are el. Dar uită-te la tine: nu ai ajuns așa de rău, nu? Iar el te va avea mereu lângă el, să îl ajuți atunci când va avea nevoie.
Ce, tu chiar ți-ai ascultat părinții?
După o vârstă, i-ai ascultat numai atunci când chiar nu ai avut de ales. Iar la 10, la 13 sau la 16 ani, copilul tău probabil gândește foarte asemănător felului în care gândeai tu la aceeași vârstă. Dacă stai bine să te gândești, asta îți poate oferi un avantaj: ar trebui să intuiești cum să comunici cu el într-un mod cât mai eficient. Cum ți-ar fi plăcut să îți vorbească ție părinții?
Nu minimiza trăirile copilului tău doar pentru că ai trecut și tu prin aceleași emoții. Sentimentele se schimbă de la o zi la alta la această vârstă, căci percepțiile lor sunt preponderent afective, iar realitatea lor este alcătuită din emoții. Oferă-ți timp și ai răbdare să îți înțelegi copilul. Este tot ceea ce își dorește. Este tot ceea ce îți doreai și tu, la vârsta lui. Citește și despre: Fotografie de familie: viața de mămică la 30 ani. Te întrebi ce era bine să bifezi până acum?
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
