Ma lupt in fiecare zi sa fie totul bine. Familia mea sa fie in siguranta, sa beneficieze de stabilitate afectiva si financiara, sa nu le lipseasca nimic. Sa aiba acces la cele mai frumoase jucarii, la gradinite bune, la scoli de elita, sa mergem in vacante de care sa isi aminteasca cu drag chiar daca nu e vorba de destinatii exotice.
Toate acestea intr-o permanenta goana. Si deodata mi-am amintit de tati. Si m-am oprit. Pentru ca mi-am dat seama ca toate astea au prea putina legatura cu a fi sau nu un tata bun.
Secretele unui TATA BUN
…impartasite de un tatic care isi aminteste de taticul sau…
Tata nu se juca foarte des cu mine, dar cand o facea, erau cele mai frumoase jocuri. Inventate pe loc, spumoase, cu hohote de ras care zguduiau casa din temelii.
Oricat ar fi fost de ocupata cu treburi prin casa, nici mama nu rezista si ni se alatura in aceasta cascada de rasete si voie buna.
Tatal meu statea seara cu noi la masa. Dimineata fiecare pleca in treaba lui, la pranz noi eram pe la gradinite sau abia veniti de la scoala, iar parintii la serviciu.
Dar seara, cina ne gasea mereu pe toti in jurul mesei. Si chiar daca nu prea povesteam mare lucru, faptul ca eram toti la un loc imi dadea sentimentul de familie.
Tatal meu ne-a invatat sa citim. Nu a stat el sa buchiseasca literele cu noi, insa el era cel care venea acasa dupa-amiaza si cum prindea un moment liber, se aseza pe un fotoliu cu o carte in brate.
Cand eram mici ne cocotam si noi pe manerele fotoliului in asteptarea povestii; mai tarziu, ii copiam gestul, asa ca serile de iarna ne gaseau pe toti in sufragerie, cu radioul pornit in surdina, citind.
Tata ne-a invatat sa ne purtam mereu ca o familie, sa ne sustinem unul pe celalalt, sa ne respectam si sa ne acceptam asa cum suntem fiecare, cu bune si rele.
Tata ne-a invatat sa iubim si sa respectam tot ce ne inconjoara, de la furnica la elefant.
Ne-a invatat sa iubim marea si sa ne imprietenim cu muntele, ne-a dus in adevarate expeditii cu cortul si ne-a indeplinit toate dorintele care contau cu adevarat. Pe celelalte nici nu mi le mai amintesc.
Tata m-a invatat sa merg cu bicicleta. A fost uimit cat de repede am invatat sa merg singur pe doua roti si m-a laudat la toata lumea pe care o intalneam. Pret de doua saptamani, asta a fost primul lucru pe care il povestea, indiferent pe cine intalnea.
M-a facut sa ma simt mandru si important.
Tata mi-a adus intr-o zi puiul de caine pe care mi-l doream deja de ani. A intrat pe usa cu o sacosa de panza in brate, din care se vedea un nas simpatic, negru si umed.
A fost dragoste la prima vedere, desigur, si tot tati a fost cel care m-a invatat sa am grija de noul meu prieten.
Tata nu se pricepea la termometre si siropuri, dar cu el ne treceau toate racelile. Avea un dar aparte de a ne linisti pe toti, si pe cel suferind, si pe mama, care se panica atat de usor, cu simpla sa prezenta.
De cum intra in camera, febra nu mai era la fel de epuizanta, noi copiii nu mai eram la fel de capriciosi, iar mama zambea iar.
Nu stiu cum facea, dar harul sau de a ne alina micile suferinte imi va ramane mereu in suflet.
De aceea, privind in urma, imi dau seama ca a fi un tata bun nu are legatura cu venitul familiei. Sau cu vocea autoritatii in familie, sau cu nimic din toate acestea.
Ca sa fiu un tata bun pentru copiii mei, trebuie pur si simplu sa fiu acolo langa ei, pentru ei, cu tot sufletul meu.
Sa ma pun in locul lor, sa copilaresc impreuna cu ei, sa redescopar lumea prin ochii lor. Sa le ofer un dar de mare pret, amintiri frumoase pe care sa le poarte in suflet cand vor fi la randul lor parinti, si isi vor oferi o clipa de ragaz in goana vietii.
Tu cum esti un parinte bun pentru copilul tau?
