Toţi bunicii ştiu cât de greu e să creşti un bebeluş, mai ales daca este primul născut. Atunci când ajută, ceea ce fac este să îţi permită să regenerezi resursele care te fac să fii un părinte fantastic. Iar ofertele de ajutor, chiar şi stângace, nu sunt critici şi nu ar trebui niciodata percepute ca atare. Ele nu vor să transmită mesajul că nu reuşeşti să faci faţă singură, ci doar să îţi mai ia de pe umeri responsabilităţile care pot fi asumate de altcineva, pentru ca tu să te poţi ocupa în linişte de cea mai mare dintre ele.
Cei mai mulţi părinţi sunt nerăbdători să îşi vadă bebeluşul. Dar probabil că bunicii sunt cu atât mai entuziasmaţi, mai ales când e vorba despre naşterea primului lor nepot. Venirea pe lume a copilului este un moment plin de emoţii pentru proaspăta mămică.
După cum foarte bine ştiu bunicii, după naştere bebeluşul are nevoie de atenţie constantă, şi e destul de corect să spunem să toate mamele şi mulţi dintre tătici sunt privaţi de somn din cauza meselor de noapte.
Dacă mamica suferă de depresie sau anxietate post-partum, situaţie mai frecvent întâlnită în condiţii de oboseală maximă, îi va fi cu atât mai greu să se ocupe de micuţ. Mai rău decât atât, va avea senntimentul ca e o mamă rea, că nu face destule pentru copil.
În această etapă, ajutorul bunicilor poate fi o unealtă foarte preţioasă, dacă mama şi-l doreşte. Totuşi, există o linie de demarcaţie foarte fină între a ajuta la îngrijirea nou-născutului şi a deranja devenind intruziv, sursă frecventă de conflicte în perioada postnatală.
Ce anume este considerat util de către familia de proaspeţi părinţi diferă de la caz la caz şi nu există o regulă generală în această privinţă. Unele mame de pildă sunt foarte fericite să poată să paseze responsabilităţile care ţin de îngrijirea practică a casei: făcut curat, spălat, călcat şi aşa mai departe. Altele vor sa nu fie forţate să iasă din casă pentru cumpărăturile urgente, în timp ce altele vor sa fie lăsate să se odihnească timp de 4 ore legate şi să se ocupe altcineva de bebeluş pentru scurt timp.
Dacă primeşti ajutor cu lucrurile practice, ai tot timpul din lume să stai numai cu bebeluşul, să construieşti acea legătură speciala dintre voi sau pur şi simplu să îl priveşti ca pe cel mai frumos lucru din lume.
La naştere şi imediat după, hormonii sunt secretaţi la cote foarte înalte, în special oxitocina, considerată hormonul dragostei. Este felul naturii de a crea legătura puternică dintre mamă şi copil, care ar trebui respectat. Dacă bebeluşul plânge pentru că vrea în braţele mamei, acolo ar trebui să ajungă, unde se simte în deplină siguranţă.
Durează luni până când bebeluşul înţelege că este o fiinţă independentă, separată de mama lui. Pe de altă parte, o mama va aprecia extraordinar posibilitatea de a face un duş ştiindu-şi copilul în siguranţă, în braţele unei persoane iubitoare.
Secretul unui ajutor cu adevărat apreciat stă în a o întreba pe mamă cu ce are nevoie să fie ajutată. Desigur, dacă vrei să eviţi conflictele şi apariţia de tensiuni în legătura voastră. Atunci când oamenii se simt ajutaţi cu ceea ce au nevoie, în felul în care au nevoie, vor fi tentaţi să te solicite mai des.
Şi dacă se intâmplă ca mămica să îţi spună că ar avea nevoie să îi calci nişte cămăşi pentru taticul care trebuie să meargă la serviciu decent îmbrăcat, fă asta fără să o faci să se simtă stânjenită. Nu îi spune, nici măcar în glumă, că tu nici nu mai ai fier de călcat acasă, sau că faci orice în afară de ceea ce tocmai ţi-a cerut. Nimănui nu îi place sa regrete că a cerut o mână de ajutor.
Părinţilor le este deja destul de greu să îşi descopere noile lor roluri în viaţă, şi dacă la asta se adaugă şi o altă presiune din exterior, probabil că data viitoare nici nu o să îţi mai spună că ar avea nevoie de ceva. Lipsa de sprijin şi izolarea sunt două dintre motivele principale pentru care mamele cad în capcana depresiei şi a anxietăţii.
Totuşi, comunicarea este importantă în ambele sensuri, iar o consultantă în alăptare cu experienţă ne spune că:
Din postura unei persoane care lucrează cu proaspetele mămici şi care e şi bunică, simt că e important pentru noi părinţi să auda sugestiile comunicate cu blândeţe, despre lucrurile care le-ar putea uşura puţin viaţa.
Uneori, bunicile se lasă prinse în vârtejul curăţeniei, atunci când mama nu ar avea nevoie decât de o scurtă pauză de la purtat copilul în braţe nonstop – practic, de la a se simţi singurele responsabile de bunăstarea lui. Dar pentru bunică, sa facă ordine este ceva practic, tangibil, cuantificabil, care se vede. Iar schimbările recente din societate fac ca bunicele să aibă propriile lor cariere sau să fie prea în vârtsă ca să poată ajuta cu adevărat eficient.
Este important, însă, ca părinţii să le ofere bunicilor ocazia să se implice. Este foarte dureros pentru ei să fie ţinuţi la distanţă, sau să le fie refuzate vizitele pe motiv de diverse alte planuri cu prietenii, de pildă. De cele mai multe ori se ajunge ca bunicii să renunţe la dorinţa de a mai construi o relaţie bună cu nepoţii lor.
CITEȘTE ȘI: Renunț la job? Stau acasă ca să-mi cresc copilul? O decizie cu pro și contra
Cum pot ajuta bunicii fără să devina intruzivi?
Cea mai sigură metodă este să intrebe deschis: ce preferi, să spăl vasele, sau să te ajut cu copilul?
Dacă sentimentul se respingere este determinat de stilurile diferite de parenting, cea mai bună soluţie este ca toată lumea să îşi păstreze calmul. O carte poate transmite un mesaj mai bine decât o discuţie faţă în faţă, despre motivele pentru care nu e bine să laşi copilul să plângă neconsolat. Dacă propriile convingeri sunt comunicate prea insistent sau cu prea multă vehemenţă, riscul ca relaţia să se rupă în această etapă este foarte mare.
Ce mai poate fi de ajutor este să întrebi detalii în legătură cu noile sau vechile metode de creștere a copiilor. Lucrurile pare că s-au schimbat mult, care sunt recomandările în legătura cu asta, acum?
Bunicii trebuie să îşi amintească mereu că discutăm despre nepotul, nu despre copilul lor. Până la urmă, responsabilitatea este în principal a părinţilor, iar felul în care i-ai crescut tu cândva se va oglindi asupra felului în care aleg ei să îşi creasca la rândul lor copilul. Respectul şi acceptarea deschid inimile mai bine decât critica şi judecata.
Bunicii trebuie de asemenea să accepte că lucrurile s-au schimbat mult din vremea când ei înşişi erau părinţi. Multe lucruri nu se mai fac, sau se fac altfel, din motive de siguranţă şi sănătate, iar la altele revenim, deşi se renunţase la ele de ceva vreme. E o idee bună să le oferi ocazia să se informeze şi ei. De pildă, somnul bebeluşilor este un subiect foarte important, în legătură cu care multe lucruri s-au schimbat de-a lungul timpului.
Rutinele rigide s-au dovedit că sunt nocive pentru bebeluşi, fie că e vorba despre orele de masă sau despre adormitul singur. Accesul la informaţie a schimbat cu totul modul de a fi părinte al actualei generaţii, iar bunicii de azi trebuie să accepte asta.
Se pare că cele mai mari conflicte apar în familiile în care bunicele au fost asistente medicale, educatoare sau moaşe. Dar indiferent care e pregătirea bunicei, daca stilul de creştere a copilului este fundamental diferit, asta nu înseamna ca fiul sau fiica o iubesc mai puţin, sau că îi transmit că a fost un părinte slab. Pur şi simplu, lucrurile se fac altfel acum decât atunci, iar informarea este probabil cea mai buna metoda de a calma conflictele.
Ce vor de fapt mămicile?
Fiecare proaspătă mamă are nevoie de ajutor atunci când are de crescut un nou-născut. Dar fiecare mamă vede altfel acest ajutor. Un singur lucru este clar: bunicii trebuie să aibă un rol de sprijin când vine vorba despre creşterea nepoţilor lor. Poate că cel mai mare ajutor pe care îl pot ei ofer este feedbackul pozitiv în legătura cu ceea ce faci. Te descurci de minune!
Toţi bunicii ştiu cât de greu e să creşti un bebeluş, mai ales daca este primul născut. Atunci când ajută, ceea ce fac este să îţi permită să regenerezi resursele care te fac să fii un părinte fantastic.
Iar ofertele de ajutor, chiar şi stângace, nu sunt critici şi nu ar trebui niciodata percepute ca atare. Ele nu vor să transmită mesajul că nu reuşeşti să faci faţă singură, ci doar să îţi mai ia de pe umeri responsabilităţile care pot fi asumate de altcineva, pentru ca tu să te poţi ocupa în linişte de cea mai mare dintre ele.
CITEȘTE ȘI: Primul An al bebelusului pe saptamani – Primele 52 de saptamani de viata
