Am auzit de multe ori sintagma din titlu. Instinctul matern nu ne inseala, instinctul matern, trebuie ascultat, mama stie ce e mai bine pentru puiul sau, si asa mai departe. Sa fie insa adevarat? Ce inseamna, mai exact, instinctul matern, cum se manifesta el si pana la ce punct ar trebui sa ne incredem in el si doar in el?
Despre “instinct”
Cu siguranta ca femeile, ca si toate celelalte mamifere, au instinct matern. In absenta acestuia, specia noastra ar fi pe cale de disparitie. Insa ne intrebam: persoanele care implica instinctul matern in absolut toate deciziile care au legatura cu copilul, stiu ce inseamna „instinct”?
In psihologie, instinctul este definit in functie de cateva caracteristici. Un comportament instinctiv este automat, declansat de un stimul din mediu si este imposibil sa ii rezisti. In plus, instinctele apar intr-un anumit moment al dezvoltarii, sunt imposibil de schimbat, nu necesita nici un fel de invatare si apar identic la toti indivizii speciei.
Dictionarele definesc instinctul matern mult mai simplu: el reprezinta tendinta naturala a unei mame de a se comporta intr-un anumit fel in prezenta copiilor sai.
Cand vorbim despre instinct, cand despre … altceva?
Nu tot ce face o mama pentru puiul ei are legatura cu instinctul. Numeroase comportamente sunt invatate, altele sunt rezultatul observatiei atente si minutioase.
Vorbim despre instinctul nou nascutului de a se tarai catre sanul mamei. Despre instinctul unei specii de pasari care, pentru a indeparta pradatorii de cuib, ii atrage prefacandu-se ca are o aripa rupta. Despre instinctul care face ca o anumita specie de caracatita sa refuze sa isi paraseasca ouale, murind in cele din urma de foame langa ele.
Insa in ceea ce ne priveste pe noi, mamele, este foarte dificil sa apreciem ce anume din comportamentul nostru este cu adevarat instinct. Singurele indicii pe care le-au obtinut antropologii si psihologii in legatura cu acest subiect se refera la studierea primatelor si la identificarea unor gesturi care se regasesc in toate culturile Pamantului.
Ceea ce denumim instinct matern este de multe ori rezultatul actiunii hormonilor asupra comportamentului nostru. Un studiu care a evidentiat ca fetitele incep sa imite comportamente materne inca de la varsta de 2 ani, spre deosebire de baieti care nu au aceste porniri, pun instinctul matern pe seama bagajului genetic.
Instinct si intuitie – doua lucruri diferite
Extrem de multe lucruri sunt grupate pe nedrept sub umbrela instinctului matern. De fapt, mai corect ar fi sa discutam despre intuitia materna. Si nici macar aceasta nu este o sintagma suta la suta corecta, caci intuitia feminina pare a fi de fapt „cauza motivului”.
Intuitia feminina, ca si instinctul matern, sunt de multe ori supraapreciate. Studiile au demonstrat ca persoanele care au des intuitii care se adeveresc sunt de fapt persoane deosebit de empatice, atente la nevoile semenilor si capabile sa descifreze mesajele subtile transmise prin limbaj nonverbal.
De aceea, intuitiile sunt in general deductii logice care au avut loc undeva in subconstient si pe care creierul le-a interpretat drept „ mici miracole”, caci posesoarele lor nu isi amintesc sa fi observat/meditat pe un anumit subiect.
Adesea mamele discuta intre ele si isi cer sfaturi una alteia pe subiecte legate de cresterea si ingrijirea copilului, tratamente in caz de boala si asa mai departe. Uneori mamele afirma ca „simt” ca ceva e in neregula in ceea ce il priveste pe cel mic. Indiferent ce si cate sfaturi ar fi oferite, concluzia finala acestor discutii este ca ar trebui sa „ne ascultam instinctul, caci mamele pur si simplu stiu ce e mai bine pentru puii lor”.
Aceasta este o minunata dovada despe cum notiuni de psihologie sunt transformate in pseudostiinta populara, menita sa linisteasca constiinta.
Adevarul este ca nici o mama nu devine peste noapte medic, moasa, educator, psiholog, doar pentru ca a nascut.
Insa este perfect adevarat ca o mama chiar stie daca ceva e in neregula cu copilul ei. Asta nu se datoreaza unor abilitati iesite din comun, la limita cu paranormalul, ci faptului ca mama este cea care a petrecut cel mai mult timp cu copilul, il cunoaste cel mai bine si este cea mai in masura sa identifice si cele mai mici schimbari de comportament sau de dispozitie.
Asumarea unor decizii care insa tin de sfera stiintei, avand drept singur argument acest asa-zis instinct matern, este insa hazardata si uneori periculoasa.
Asadar, fara a contrazice existenta unui instinct matern absolut natural, care tine de supravietuirea si perpetuarea speciei, tragem un semnal de alarma in legatura cu supraevaluarea acestuia.
Tu ce parere ai despre subiect? Pentru ce anume „dai vina” pe instinctul matern? Este el cel care te-a bagat sau te-a scos din necaz, vreodata? Sau a fost altceva la mijloc?
