Tocmai am vorbit cu mama la telefon. Și iar m-am plâns. Că, deh, sunt însărcinată, mama a doi copii mici, și am obosit, și am nevoie de ajutor. Și am nevoie să mă plâng. Dar eu voiam doar să-i mulțumesc. Pentru atât de multe lucruri. Pentru tot! Mi-e dor de ei și îmi lipsesc tare, mai ales acum, că pandemia asta ne ține departe unii de alții. Azi vreau să le mulțumesc. Tu pentru ce ai vrea să le spui „mulțumesc“ părinților tăi?
EU știu că toată plângerea mea, toată lista de lucruri pe care le-am făcut și pe care mai trebuie să le fac (dar nu mai pot!) sunt, de fapt, cereri disperate de ajutor. Și mai știu că mama îl va trimite repede-repejor pe tata cu mâncare gătită și că tata va veni și va lua rufele spălate acasă la ei, ca să le calce mama. Și că va scoate copiii pe afară, spunându-mi că „mi-era dor de ei, stăm și noi puțin în parc să ne jucăm“.
EU știu că de câte ori îi sun vreau să le spun că îi iubesc, dar tot aici ajung, să mă plâng că au intrat orele în sac, că nu mai am timp decât pentru alții și nimic pentru mine. Dar ar trebui să le spun că-i iubesc, că le mulțumesc că îmi sunt de ajutor și că merită tot ce-i mai bun din lume… nu lamentările mele disperate…
Au fost aici pentru a mă ajuta de la început. Cu orice am avut nevoie, ori de câte ori am avut nevoie. Îi iubesc pe copiii mei așa cum mă iubesc și pe mine și pot avea încredere în ei 110%. De câte ori sunt ei în preajmă, nu trebuie să-mi fac griji nici măcar o secundă, chiar dacă nu sunt acolo. „Sunt la bunici“ – și e suficient pentru a ști că lucrurile sunt sub control.
Sunt lângă noi de sărbători, când apar bebelușii, când lucrurile o iau razna și mai ai nevoie de încă o pereche de mâini. Ne calcă hainele, ne pun murăturile, zacusca și dulcețurile; cumpără animale frumoase de pluș când ni se nasc copiii; știu să tricoteze, să croiască, găsesc timp să pregătească clătite sau pandișpan–uri ori lapte de pasăre.
Se substituie în rolul de părinți ai copiilor noștri, spunându-le nu doar că sunt frumoși – dar și speciali, puternici, inteligenți, puternici, amuzanți, creativi și buni.
Eu cred că sunt îngeri scăpați din ceruri! Nu par a fi oameni, ci super-oameni. Mai ales atunci când repară un pulover ponosit adăugându-i un guler croșetat, ori când vin la ușă cu chiftele proaspete ori prăjituri care miros a Rai.
CITEȘTE ȘI: Cum te pot ajuta cu adevărat bunicii în creșterea copiilor
Dragi bunici, vrem să vă mulțumim!
În numele tuturor părinților, astăzi vreau să le mulțumesc bunicilor pentru răbdare, pentru implicare, dragoste, pentru că se dăruiesc nouă, pentru compasiune.
Deci, fără alte adaosuri inutile:
Bunicuțelor care stau și pictează cu copiii noștri ore în șir și îi fac să râdă isteric – MULȚUMESC! (și îmi pare rău pentru mizerie!)
Bunicuților care se lasă călăriți și îi fac pe copiii noștri să râdă cu gura până la urechi – MULȚUMESC! (fac cinste cu alifia antidureri!)
Bunicuțelor care fac cea mai bună supă de pui din lume (întotdeauna suficient de multă să poți pune și la congelator) – MULȚUMESC!
Bunicuților care pescuiesc, fac drumeții și merg cu bicicleta și sapă n grădină cu copiii noștri – MULȚUMESC!
Bunicuțelor care inventează cele mai fascinante și mai entuziasmate povești de care sunt fermecați copiii noștri – MULȚUMESC!
Bunicuțelor care au fost din prima zi lângă noi după ce am născut, masându-ne spatele și tălpile umflate – MULȚUMESC!
Bunicuților care au schimbat scutece și ne-au hrănit bebelușii, care le-au șters năsucurile și le-au pus plasturi pe julituri – MULȚUMESC!
Bunicuțelor care stau cu copiii noștri ca noi să plecăm la serviciu fără griji – MULȚUMESC!
Bunicuților care pot să pună deoparte, din pensia lor, lună de lună, bănuți într-un cont de economii pentru viitorul nepoților – MULȚUMESC!
Bunicuțelor care știu să ne adoarmă copiii pentru a mai lua și noi o pauză, din când în când – MULȚUMESC!
Bunicuților care au răbdare cu nepoții și le vorbesc despre omenie, și bunătate, și despre economisirea banilor, și despre respect – MULȚUMESC!
Pentru că știu exact ce să spună, când să spună și, mai ales, când să nu intervină – MULȚUMESC!
Pentru că oferă cele mai bune haine (și măsuri potrivite) și adidași exact când e mai multă nevoie de asta – MULȚUMESC!
Pentru că au plătit cursurile de balet și adidașii cu crampoane – MULȚUMESC!
Pentru că stau amândoi în fața ecranelor telefoanelor ori de câte ori copiii noștri doresc să-i vadă în număratele apeluri video, mereu acolo, mereu la dispoziție – MULȚUMESC!
Pentru că ne liniștesc ei pe noi când ne pierdem speranța și încrederea – MULȚUMESC!
Eu cred că nu voi reuși niciodată să le mulțumesc bunicilor pentru tot ce au făcut, și fac în continuare, pentru noi și copiii noștri. Mi-aș dori să câștig la Loto și să le plătesc o vacanță frumoasă, la soare, la mare, undeva unde să fie răsfățați de dimineața până seara. Mi-aș dori să le pot cumpăra o mașină nouă, să-i trimit la spa sau să le șterg ca prin magie bolile, durerile, neajunsurile.
Dar nu prea pot. Nu acum. Nu cât timp trebuie să-mi cresc copiii, să fiu lângă ei, să-i ajut să-și găsească drumul. Pentru că vreau să le ofer ceea ce ei ne oferă tot timpul din puținul lor – stabilitate, liniștire, credință și ajutor.
