Nașterea trebuie să fie un moment special, iar echipa medicală care o asistă poate contribui din plin la asta. În continuare, îți prezentăm povestea Cristinei care și-a adus puiul pe lume la spitalul Sf. Pantelimon din București și care a avut o experiență care ne face să credem că, încet încet, situația din spitalele de stat din România se schimbă în bine. Gândul meu pe tot parcursul sarcinii a fost […]
Nasterea
Nasterea este momentul pe care l-ai asteptat atat de mult. Iata ca se va produce in curand. Nastere naturala sau prin cezariana? Cu cat stii mai multe despre nastere, cu atat vei fi mai increzatoare ca totul va decurge bine. Citeste si descopera tot ceea ce trebuie sa stii despre travaliu, pregatirea pentru nastere, nastere naturala, nastere cezariana, recuperare dupa nastere.






Copilul nu are creier. Ești nebună, nu va supraviețui! De ce nu ai făcut avort până acum?!
Povestea unei mame de înger în Ceruri și a unei fetițe pe Pământ. Povestea Florentinei nu e ușor de spus. Nici de scris. Ea a trăit-o! A pierdut o sarcină, apoi a născut un copil cu o gravă malformație care n-a trăit. Au învinovățit-o toți, familie, prieteni. Până și a ajuns să-și reproșeze eșecurile cu sarcinile pierdute. Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu ea. „Mama a murit știind că […]
Eram la a doua cezariană, cu uter cicatricial, și NU aveam voie să am dureri și, mai ales, NU trebuia să se declanșeze nașterea natural
Nașterea în spitalele de stat din România nu este neapărat cea mai simpla, plăcută sau ușoară experiență, și asta ne-o dovedește și relatarea Ramonei. Povestea ei este plină de spaimă, și deși ne-o relatează ținându-și emoțiile în frâu, nu e nevoie de multă empatie ca să realizezi toate emoțiile prin care a trecut într-un moment atât de delicat, în care aștepți să îți vină pe lume al doilea copil, iar […]
Cum să naști, dragă, tu nu te uiți la tine cum arăti, asta e burtă de născut? Ești balonată
Nașterea ar trebui să fie cel mai prețios moment al vieții de mămică. E un proces natural, care ar trebui să decurgă lin, în deplină siguranță, cu calm, sub supravegherea atentă a unui specialist care să încurajeze viitoarea mămică, în timp ce o monitorizează pentru ca lucrurile să meargă bine. Din păcate, lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ne dorim, iar când se suprapun și unele complicații, viețile mamei și […]
Întâlnirea cu bebelușul tău te face să uiți orice durere, orice suferință! Aceasta este fericirea supremă
Am avut o sarcină extrem de grea, cu grețuri, vărsături și multe alte simptome pe care numai cine a trecut prin așa ceva poate să înțeleagă. Abia așteptam să vină ziua în care să nasc și să scap. Lucrez în sistemul medical din România și, deci, știam la ce să mă aștept. Știam ce înseamnă nașterea în sine, așadar nu am considerat că am nevoie de un curs prenatal sau […]
Am născut cu încurajări că fac totul bine, că este totul în regulă. O naștere ca la carte … posibilă pentru Christine în Regatul Unit
Christine a adus pe lume cel de-al doilea copil al său în Regatul Unit. Primul copil îl născuse în Timișoara, la maternitatea Odobescu, o naștere de care nu mai vrea să-și amintească. Cel de-al doilea copil l-a născut în Regatul Unit, unde se mutase împreună cu soțul. Deși printre străini, Christine a avut parte de o sarcină și o naștere ca la carte, cu minimum de stres, având în jurul […]
Nu îmi mai doresc alt copil, și asta din cauza experienței trăite la naștere…
Aveam 22 de ani când am aflat că sunt însărcinată. Îmi alesesem un medic ginecolog bărbat, auzisem eu că ei sunt mai blânzi. Cât a durat sarcina nu am avut absolut nicio problemă, a fost o sarcină ușoară și frumoasă. Însă ziua de 26 ianuarie 2020 avea să îmi schimbe viața. Atât în bine – deveneam mămică –, dar și în rău. Citește povestea Alinei Ora 5 dimineața Fug la […]
Când naști printre OAMENI…Povestea mea este povestea unei MINUNI
Am așteptat să devenim părinți aproape 5 ani. Nu am vrut să urmăm tratamente, gândind că dacă e să se întâmple, se va întâmpla, dacă nu, vom adopta un copilaș. Căutam deja modalitatea legală de a adopta un copilaș când s-a întâmplat. A fost un cadou de ziua mea, adică atunci a fost plămădită. Sarcina mi-a fost monitorizată la un cabinet particular. Totul a fost acoperit de asigurarea obligatorie de […]
Auzeam femeile cum strigau și mă întrebam oare de ce țipă atât de tare, de parcă le taie… Apoi a venit și rândul meu
Povestea de naștere a Veronicăi sau când bebe vine repede și când vrea el Prima naștere a fost mai dureroasă, mă refer la partea ce ține de contracții , apoi cusătura … cea de-a doua naștere a fost mai ușoară fără rupere, însă ieșirea bebelui … cam greuț ieșea în timp ce împingeam vorbeam cu mine însumi, că gataaa nu mai fac copii, 2 îmi ajung, nu mai vreau durere […]
Cuvintele unui doctor când s-a născut fetița mea: „Nu i-o arătați, că nu merită s-o vadă!“
Ne îngrozesc poveștile sosite pe adresa site-ului de la femeile care au devenit mămici. Calvarul nașterii în spitalele din România, doctori nu doar fără empatie, dar și fără pregătire medicală, plini de ură, care nu oferă niciun sprijin femeilor aflate în prag de naștere… Citești și te crucești! Astăzi o lăsăm pe Mirela să-ți povestească cum a decurs nașterea micuței Sofia, care a suferit de sindromul aspirației de meconiu la […]
Placenta se rupsese, fetița, scoasă de moașă, nu plângea, și … cei din sală au țipat la mine: «E numai vina ta!»
Durerile erau crunte! Am început să le spun că le pot da bani, numai să-mi facă și mie o anestezie că nu mai suport durerea. Nu au vrut să audă nici de bani, nici de anestezie, încât după ce au scos placenta făcută bucăți în mine, m-au cusut pe viu. Și acum simt acul acela! Nouă copci am avut, îmi este vie în minte fiecare înțepătură a acului și acum… […]
Povești direct din sala de naștere. Ce spun mamele când nasc? Și cât de taaare?
Prima dată când am văzut o naștere a fost în timpul unui curs prenatal când eram însărcinată cu primul meu copil. Îmi amintesc că eu și soțul meu am rămas încremeniți în întuneric urmărind o filmare a unei nașteri pe care cea care ținea cursul ne-a oferit-o spre vizionare. Începutul a fost cum a mai fost, dar când biata femeie din video a început să împingă – îmbrăcată doar într-un […]
Vrei să naști prin cezariană programată? Deși pare mai ușoară decât o naștere naturală, NU este adevărat în toate cazurile!
Am născut amândoi copiii prin cezariană. Nu știu cum se simte travaliul. Soarta a făcut să nu fiu nici măcar nevoită să aleg… Din cauza unor fibroame uterine mari, doctorul meu m-a sfătuit să aleg cezariana pentru a aduce copiii pe lume. Dar la acea vreme nu aveam nicio idee ce urmează să se întâmple. Mai suferisem o operație care necesitase un concediu de câteva săptămâni și m-am gândit că […]
Nașterea NU a fost experiența profundă și frumoasă pe care ți-ai imaginat-o? 3 lucruri care ajută când nașterea n-a fost cum te așteptai
Luni de zile te-ai pregătit pentru nașterea perfectă. Ai fost la cursuri prenatale, ai citit cărți pentru părinți, ai răscolit internetul pentru cele mai bune informații și ai practicat cu sfințenie exercițiile de respirație. Ai prins poate și cel mai bun consultant de lactației, cu care te-ai împrietenit. Apoi viața, fără niciun avertisment, ți-a pus în drumul tău drept o curbă. Ai ajuns în creierii nopții la spital, deși bebelușul […]
7 Greșeli PROSTEȘTI pe care NU le mai fac la al doilea copil
Hai, spune-mi, ce n-ai mai face la al doilea copil? Ce ai învățat din experiența creșterii primului tău copil? Sunt multe lucruri pe care azi le consideri neimportante, caraghioase sau total nepotrivite, nu-i așa? Iată o listă a câtorva dintre acestea, adunate în comunitatea noastră de mămici. Da, am râs împreună cu voi la unele, la altele doar am ridicat o sprânceană. Nu sunt greșelile alea despre care tot citești […]
15 Sfaturi de aur care te ajută la recuperarea după naștere și să previi epuizarea post-natală
Stim ca esti fericita si recunoscatoare pentru familia ta dar mai stim si ca e greu. Mamele au tendinta sa isi asume roluri de eroine si sa ascunda greutatile cu care se confrunta pe parcursul unei zile pentru a nu fi criticate ca se plang sau acuzate ca isi resimt copiii ca pe o povara cum cu multa rautate le pot spune persoane care habar nu au cum e sa […]
A naște prin cezariană NU înseamnă că „alegi calea UȘOARĂ“
Știu că așa gândesc unele femei, pentru că mi-au spus-o în față, atât înainte, cât și după naștere. Dar o naștere prin cezariană e departe de a putea fi numită „calea ușoară“. Iar recuperarea a fost probabil una dintre cele mai dureroase experiențe din viața mea, atât fizic, cât și emoțional. Trebuie să știi din capul locului că nu eu am ales să nasc prin cezariană. A fost o alegere […]
Am ales cezariana deoarece sufeream de atacuri de panică încă de la vârsta de 7 ani. Aș alege tot cezariana la următorul copil?
Când eram însărcinată cu micuțul meu am decis să nasc prin cezariană. În ciuda faptului că nu exista nimic greșit din punct de vedere fizic, nicio problemă medicală, am simțit totuși nevoia să mă justific în fața celorlalți pentru alegerea mea. În realitate, nimeni care m-a cunoscut nu mi-a judecat decizia de a alege să nasc prin cezarană, iar familia și prietenii m-au susținut, dar cu toate acestea eram îngrijorată […]
Neonatologul este primul doctor al copilului tău. Ce este important să-l întrebi și răspunsurile corecte
Ce este ora magică și dacă putem beneficia de această imediat după naștere? Cât de important este scorul APGAR În cazul unui copil prematur, care este durata de ședere a acestuia în spital? Cât trebuie să ia în greutate bebelușul în primele luni? Marea dilema: buricul bebelușului și cum trebuie îngrijit? Când îi facem prima băiță bebelușului? După cât timp de la expulzia fătului tăiem cordonul ombilical? Până la ce […]
Tipul de naștere poate modifica MICROBIOMUL, influențând imunitatea copilului pe termen lung
Auzim tot mai des în ultima vreme despre cât este de important ca bebelușii să se nască natural, să fie puși imediat în contact piele pe piele și să fie alăptați exclusiv la sân timp de 6 luni. Auzim și că este bine ca stomăcelul bebelușului să fie colonizat cu bacterii de la mamă. Teoria, în principiu, o știm, dar practica însă ne dă planurile peste cap. În maternitate foarte […]
De ce aleg mamele să-și mănânce PLACENTA? Pe lângă beneficii există și unele riscuri ce pot să apară
Placenta se poate mânca după naștere sub forma de capsule (placentofagia) Alegerea de a consuma sau nu placenta aparține în totalitate fiecărei mămici în parte, aceasta informându-se asupra beneficiilor sau riscurilor fără a ține cont de prejudecațiile celor din jur dar în continuă colaborare cu medicul care poate îmbrățișa ideea sau nu. Totuși eliminând partea științifică, să nu uităm de rolul sacru care este atribuit acestui organ: legătura dintre mamă […]
Depresia post-partum poate afecta orice mămică! Iată 5 simptome de care e posibil să nu fi auzit
Mă ghemuisem pe podeaua bucătăriei, transpiram și respiram adânc pentru a mă liniști. În acel moment, mi-am dat seama, am recunoscut în cele din urmă ceea ce refuzam de săptămâni întregi – aceasta era depresia post-partum. Când copilul mai mare nu se poate decide dacă vrea ou sau cereale de dimineață, iar bebelușul începe să se agite în camera lui, nu e greu să-ți dai seama că e greu să-ți […]
Nașterea asumată, DA pot! Legea celor 3 R în nașterea naturală: respirație & relaxare & răbdare
In perioada de sarcina, observarea corpului si a senzatiilor de tensiune sau relaxare care pot aparea, constientizarea respiratiei, dar si a modului in care mintea, in speta, gandurile se raporteaza la „aici si acum”, asa dupa cum se va intampla si in momentul travaliului, ajuta gravida sa fie pregatitita pentru momentul nasterii, in care contractiile se vor succeda unele dupa altele si in care relaxarea si calmul vor avea un […]
Nașterea naturală și perineul intact, se poate? Cum se previne ruptura perineului în timpul nașterii
Ce exercitii pentru perineu se recomanda gravidelor? Perineul si epiziotomia, cand este necesara? Metode care previn ruperea perineului in timpul nasterii Ce afecteaza perineul si ce probleme pot sa apara Perineul și viata intima a unei femei De ce este considerat perineul muschiul feminitatii? Perineul este reprezentat de un grup de muschi care captusesc micul bazin, unii dintre acestia fiind muschi cu fibre longitudinale (muschiul bulbo-cavernos care captuseste peretii vaginului, […]
Conștientizarea riscurilor despresiei postpartum (după naștere). Primele semne și ce este de făcut
Despre depresia postnatală s-a vorbit de foarte multe ori în mass media, mai ales în acest context de pandemie. Din păcate, preconcepția de stigmă asociată afecțiunilor psihice, persistă și azi, lucru care împiedică mamele și viitoarele mame să solicite ajutor specializat și din timp. Tratamentul adecvat și precoce poate ajuta ca măcar una din cele opt femei identificate la nivel mondial cu depresie postpartum să evite apariția complicațiilor și să […]
Câtă magie are loc într-o oră bebelușească? Cum putem beneficia în maternitățile de stat de ora magică
Ce este „ora magica”? Avantajele orei magice pentru bebe Beneficii „golden hour” pentru mama Cand nu putem avea parte de „ora magica”? Cum putem beneficia de ora magica in maternitatile de stat? Daca am nascut prin cezariana, pot beneficia de ora magica? Ce este „ora magica”? Ora magica sau golden hour face referire la contactul continuu al bebelusului cu pielea mamei in primele 60 de minute de viata, stabilindu-se astfel […]
Tot ce mi s-a întâmplat în viață înainte să te naști tu m-a pregătit să fiu mamă. Mama ta, pui de om!
Dragostea mea mică, cu o seară înainte să te naști ți-am scris o scrisoare. Voiam să-ți spun cât de mult te-am așteptat și cât de emoționată eram că urma să ne cunoaștem. Și cât de nerăbdătoare eram pentru toate aventurile pe care urma să le trăim împreună. Dar după ce te-am ținut în brațe prima oară, după ce te-am văzut în primele tale clipe de viață și ți-am liniștit primul […]
Revenirea după naștere și îngrijirea postpartum. Primele transformări din viața de mămică
De la epuizare completă, la împlinire totală. Vei simți toată gama de emoții în primele tale 24 de ore după ce vei deveni mămică. Iar dacă acesta este primul tău copil, s-ar putea chiar să te simți puțin ciudat să fii acasă. Este posibil să ai senzația copleșitoare că viața ta s-a schimbat pentru totdeauna. Ceea ce era exclusiv o casă pentru adulți înainte de naștere – uite, colțul vostru […]
Piele pe piele, în prima oră dar și mult după naștere pentru ca bebe să se simtă în siguranță, să plângă mai puțin, să-și regleze temperatura corpului și nu numai
Înainte de a naște am fost la 3 cursuri de alăptare, cursuri în care s-a pus accent și pe ținutul bebelușului piele pe piele, mai ales în prima oră de după naștere. Am zis să întreb la maternitate, dacă este posibil. Mi s-a spus că nu este posibil. Fiind pentru prima dată însărcinată nu înțelegeam cât e de necesar contactul skin to skin, după ce naști, așa că nu m-am […]
Femeia care trece prin orice formă de naștere este o EROINĂ! Nașterea este un act de vitejie, putere și rezistență
Femeile aflate pentru prima oară în fața experienței unei nașteri se întreabă cum se simte travaliul. Femeile care au mai născut se întreabă – „Oare cum voi naște?“. Percepția noastră, a fiecăruia, despre durere este diferită, astfel că atât travaliul, cât și nașterea sunt experiențe simțite diferit. De asemenea, o primă naștere poate fi ușoară, în timp ce a doua sau a treia să fie chinuitoare. Exact așa cum nu […]