Buna ziua! După ce am citit atât de multe povestiri a mămicilor, m-am hotărât să vă trimit și eu povestea mea. Mă numesc Anca și locuiesc în Italia, mai precis în Torino. Am dat lumină fetiței mele în ianuarie 2016 la spitalul Sant’Anna din Torino. Sarcina a fost una destul de ușoară, fără grețuri și fără probleme, fetița a venit pe lume la 41,5 săptămâni cu o greutate de 3,780 kg. Personalul spitalului a fost mereu draguț și disponibil. In aprilie 2020 am rămas din nou însărcinată cu al doilea copil. Ginecologul meu mi-a confirmat faptul, si m-a asigurat că este totul în regula.
Dupa o lună mă prezint la urgențele spitalului Sant’Anna cu pierderi de sânge unde m-au certat spunându-mi că sunt la începutul sarcinii și ceea ce trebuie să se intample se va întâmpla. Eu eram într-o mare de lacrimi si nu puteam înțelege de ce sunt atât de inumane anumite persoane. Am mers acasă și la recomandarea doctorului am stat la pat pentru cateva zile. In continuare, totul bine pănâ la a patra luna a sarcinii unde se repetă episodul precedent. Mă prezint din nou la urgențele aceluiași spital, cu dureri lejere dar clare săngerări, iar mă ceartă că de ce am venit deoarece ei nu văd nicio problemă. Mă trimit acasă spunându-mi să mă odihnesc.
Ieșită din spital îmi sun ginecologul și îi povestesc întâmplarea. Medicul mă asigură că totul este bine, să am încredere în sistemul sanitar și să vin la el peste o săptămână la control. Nu puteam să cred, însă m-am adaptat și am acceptat părerea unor medici cărora nu le pasa și a unui medic care nici măcar nu m-a văzut. Rău am facut. După o săptămână de sângerari merg la vizita programată de ginecologul meu, în timpul controlului se schimba la fața și îmi dă vestea de care mă temeam…o dezlipire a placentei de 5 cm. Copilul era sănătos însă și se dezvolta bine. Mi-a dat un tratament, după parerea lui era inutil văzând că eram deja în luna a patra și de 3 săptămâni la pat.
După o lună dezlipirea era deja absorbită, copilul era bine si creștea. La 37 de săptămâni aveam controlul general în spitalul unde am ales să nasc, și anume Sant’Anna, ca la prima naștere, unde moașa, o femeie de vreo 60 de ani foarte draguță, îmi spune că am tensiunea un pic ridicată, 130 cu 85 , îmi dă de grija sa mi-o măsor în ficare zi și dacă ajung la 90 să mă prezint la urgențe. 4 zile mai târziu cu o durere imensă de cap mă prezint la urgență cu tensiunea 180 cu 110. Mă internează un medic foarte drăguț care îmi explică că de acum am ajuns la 37 de săptămâni și cu tensiunea așa mare e mai bine să îmi provoace nașterea.
Poveste de naștere: Doare nașterea naturală, travaliul poate fi extrem de dureros, dar aș mai naște de 1000 de ori tot natural, la privat
Au încercat ruperea membranelor timp de 2 zile. Eram convinsă că în cel mult 4 zile o să îmi țin copilașul în brațe însă fară niciun motiv aparent vine un alt medic și îmi prezintă externarea. Nu puteam să cred, am încercat să îl intreb de ce mă externează, că urma să nasc prin inducție, răspunzându-mi că el știe mai bine ca mine. Fără niciun medicament care să îmi țină sub control tensiunea și cu recomandarea să nu merg la urgențe dacă nu am mai mult de 140 cu 100, mă trimite acasă cu o programare peste 4 zile.
Citește și: La 3 luni după naștere încă nu puteam să stau pe scaun ca un om normal, sau sa urc scările, de relații intime nu mai vorbesc
Trecute cele 4 zile, mă prezint la 7 dimineața în spital unde mă ceartă groaznic că aveam tensiunea 140 cu 98 și nu am mers la urgențe. Am explicat toată situația iar între timp au ajuns și analizele sângelui și a urinei, ….preeclamsie. Din cauza medicului care îmi făcuse externarea am riscat sa mor si eu si copilul. Mă internează de urgență și mi se provoacă nașterea. A doua zi, 12.12.2020 vine pe lume cel de-al doilea copil al meu, Nathan, de 3 kg si 49 cm. Dacă aș putea întoarce timpul înapoi aș schimba spitalul și ginecologul…însă lucrul cel mai important este că copilul și eu suntem bine. Aceasta este povestea nașterilor mele, zilele cele mai frumoase din viața mea. O îmbrățișare tuturor mămicilor.
