Când eram însărcinată cu micuțul meu am decis să nasc prin cezariană. În ciuda faptului că nu exista nimic greșit din punct de vedere fizic, nicio problemă medicală, am simțit totuși nevoia să mă justific în fața celorlalți pentru alegerea mea.
În realitate, nimeni care m-a cunoscut nu mi-a judecat decizia de a alege să nasc prin cezarană, iar familia și prietenii m-au susținut, dar cu toate acestea eram îngrijorată de ceea ce ar putea crede oamenii despre mine. Se gândeau la mine ca la o mamă rea? Îi va face rău copilului nașterea programată prin cezariană? Cât mă va costa această alegere pe termen scurt sau lung? Ce riscuri implică, ce voi sacrifica dacă aleg această metodă de naștere? Eram egoistă?
Da, aș putea admite că am fost egoistă; pe de altă parte, pot găsi argumente care să demonstreze că alegând ceea ce era mai bine pentru mine, am ales ceea ce a fost mai bine și pentru bebe. Am ales cezariana pentru că îmi era teamă de nașterea naturală!
Pentru o persoană care a avut atacuri de panică încă de la vârsta de 7 ani, perspectiva de a naște natural este înspăimântătoare.
Vei putea spune că nașterea este pentru toată lumea un eveniment mare, care implică emoții și putere, că toată lumea se sperie de naștere și că este normal. Dar când introduci în ecuația asta sentimentul acela de panică – atât de cunoscut mine și, totodată, atât de greu de stăpânit – aducerea pe lume a unui copil te face să vezi cu totul și cu totul altfel lucrurile.
CITEȘTE ȘI: De câte ori poți naște prin CEZARIANĂ?
Nu am urmat niciun curs prenatal și nici cu doctorul care îmi monitoriza sarcina nu am vrut să discut despre modalitățile de naștere. Pe măsură ce lunile de sarcină treceau și mă apropiam de momentul nașterii, mă simțeam ca într-un roller-coaster care urca și urca tot mai sus. La fel făcea și tensiunea mea.
Ani de zile am dezvoltat și încercat pe pielea mea strategii pentru a putea face față panicii, iar când niciuna dintre astea nu funcționau și mă simțeam total copleșită, singurul lucru pe care îl puteam face era să găsesc calea scurtă de a ieși din starea în care eram. Nu știu dacă tu știi ce înseamnă să trăiești în permanență cu un sentiment de panică, dar pot să-ți spun doar că te epuizează, te gândești doar cum să scapi, cum să faci să te simți în regulă.
De ani de zile fac doar ceea ce mă face să mă simt în regulă cu mine, doar lucruri pe care le cunosc bine, o rutină care îmi aduce liniște. Când mă simt nesigură de ceva, revin la ceea ce știu și pot controla, și mereu știu unde este „ieșirea de urgență“ în caz că lucrurile o iau razna. Travaliul și nașterea naturală îmi păreau imposibil de traversat – atât de multe necunoscute, atât de multe întrebări și nicio „ieșire de siguranță“. Ore în șir în care mă puteam pierde total, mă gândeam, și ce se va întâmpla cu copilul?
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: 7 Diferențe între cezariana la cald (travaliul s-a declanșat) și cea la rece (programată)
Când în sfârșit mi-am luat inima în dinți să vorbesc cu doctorul meu despre cum voi naște și i-am povestit despre panica mea, m-a trimis la cel mai bun psiholog pe care l-am cunoscut vreodată. Și, crede-mă, cunosc o mulțime!
Acest psiholog mi-a spus că pot alege. Am aflat de la doctorii mei toate informațiile, statisticile și riscurile atât ale operației de cezariană, cât și ale nașterii normale, și m-au lăsat să mă gândesc. Am ales cezariana pentru că îmi permitea să păstrez acel sentiment de control cu care eram prietenă de-o viață: putea fi programată la o dată clară, știam cât durează, ce voi simți și când se va termina. M-am simțit ușurată.
Nu am fost lipsită complet de emoții. Am devenit din ce în ce mai anxioasă pe măsură ce procedura de cezariană se desfășura dar, din fericire, nu a durat mult. Iar când mi-au pus bebelușul în brațe, m-a inundat un val de căldură care a topit frica și m-am calmat. În ultimul an de zile, de când sunt mama unui băiețel minunat, am aflat că asta înseamnă să fii mamă – să nu-ți mai fie frică, să îndrăznești. Cel puțin pentru mine.
Dacă aș alege tot cezariana la următorul copil? Absolut! Nu am niciun regret. Andreea, Brașov
Iată ce ne-a scris Alis, pe pagina de Facebook Clubul Bebelușilor despre același subiect AICI:
Eu sufăr de atacuri de panica din adolescență, pe atunci nu știam ce sunt, și nu erau atât de intense, de asta le-am ignorat și nu le-am tratat, mai ales ca făceam foarte multa mișcare, le puneam pe baza oboselii. Ulterior, prin 2009 au devenit intense și dese, după un soc ce l-am suferit. Culmea apăreau când eram linistita, dar tot timpul la o zi, doua de la un episod agitat, și chiar dacă am urmat tratamente de tot felul, ele tot apar. Am nascut prin cezariana, iar asta era unul din motivele nașterii. Nu m-am programat, am născut la termen, dar de urgenta prin cezariana, chiar și în timpul operației, pe lângă simptomele ce le aveam din cauza anesteziei, am suferit și un atac pe care greu l-am putut controla, simțeam parca mi-a trântit cineva un bolovan pe piept, eu fiind intinsa pe masa de operație, și nu reușeam sa respir. Când mi-au aratat copilul, n-am fost instrare nici măcar sa schițez un zâmbet, simțeam ca ma sufoc și aveam gura inclestita. De abea în terapia intensiva am reușit să-mi revin. Atacurile sunt imprevizibile, imposibil de controlat, mai ales dacă sunt foarte intense.
Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne și tu cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta altor mame! Povestea ta poate să le ajute! Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa contact@clubulbebelusilor.ro și adaugă câteva fotografii din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Naștere naturală sau cezariană? Află cum te pregătești!
