Bine ai venit bebe! Povestea mea este una, din fericire, pozitiva, cu mici, foarte mici probleme sa zicem. Dupa o sarcina minunata, pe care le-o doresc tuturor mamicilor, in care am putut sa fiu foarte activa, manca, dormi si lucra am ajuns aproape de termen cu usoare ingrijorari. In saptamana 36 am constatat ca bebe nu mai ia in greutate, ramasese cam la aceeasi greutate, placenta nu se prezenta deloc bine, foarte joasa si imbatranita. Domnul doctor care m-a monitorizat toata sarcina imi explica ca ar fi bine sa mai stam macar pana trecem de saptamana 37. In ultima saptamana inainte de nastere am fost la control de 2 ori, prima oara marti, atunci cand medicul inca era ingrijorat dar a luat decizia sa ma mai vada inca o data vineri, in aceeasi saptamana.
Dupa controlul de vineri temerile dumnealui se adevereau si atunci a decis ca bebe trebuie scos imediat, la 37 de saptamani si 1 zi. In aceeasi seara ne-am internat la spitalul Sf Pantelimon din Bucuresti, iar a doua zi, sambata la ora 11:52 a venit pe lume baietelul meu prin cezariana. Am fost extrem de speriata si nelinistita vis-a-vis de toata procedura, inevitabil auzisem si de la alte mamici ca nu e tocmai usor, ca recuperarea e mai grea, uimitor insa nu mi s-a parut in niciun fel traumatizant, ba chiar ma asteptam sa fie mai rau decat a fost.
Bebe refuza sa mai ia in greutate deoarece cordonul ombilical era extrem de subtire si in plus, il avea infasurat de 2 ori in jurul gatului, asta a fost si motivul pentru care puiul meu a avut mici probleme, a avut nevoie de putin ajutor. Dupa nastere l-am vazut pe bebe pret de cateva secunde, asta pentru ca din pacate nu venise inca rezultatul testului Covid dupa care doar ii auzem plansetul cum se indeparteaza. Am intrebat de el pana la sfarsitul zilei, toate asistentele mi-au spus ca e bine, desi nu era.
Nu stiu daca sa condamn faptul ca nu mi-au spus fix in momentul acela ca imediat dupa nastere, puiul meu a mers direct la terapie intensiva unde a stat cu oxigen 24 de ore. Poate ca m-as fi ingrijorat foarte tare si nu mi-ar prins deloc bine. Am reusit sa ma ridic foarte repede, a doua zi dimineata si am mers la neonatologie sa il vad. Mare mi-a fost mirarea sa aflu ca nu era langa ceilalti nou-nascuti, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare cand am aflat ca este inca pe sectia de terapie intensiva.
CITEȘTE PE LARG DESPRE: Ce se întâmplă cu nou născutul în sala de naștere și până la externare, ne spune NEONATOLOGUL
Doamnele asistente si dna doctor neonatolog mi-au oferit atunci toate detaliile si au incercat sa ma linisteasca spunandu-mi ca este in afara oricarui pericol si ca pana la sfarsitul zilei va fi mutat de la terapie in salonul cu ceilalti bebelusi.
Ma bucur din suflet ca am ales sa merg pe decizia medicului care m-a monitorizat toata sarcina, sa merg la un spital de stat unde va spun sincer, m-am bucurat sa vad oameni (medici, asistente, infirmiere) care isi dau silinta. Ma bucura si imi intareste credinta ca intr-adevar lucrurile se schimba, merg spre mai bine. Am avut parte de ingrijiri la fiecare pas, mi-au fost oferite raspunsuri calde la fiecare intrebare si am fost incurajata din toate partile pe toata durata sederii in spital.
Din suflet as recomanda medicul meu (Dl doctor Dimitriu Mihai) tuturor viitoarelor mamici, este o persoana incredibil de calda, integra si profesionista. Sunt convinsa ca fiecare experienta este diferita, dar va indemn sa nu refuzati din start ideea de spital de stat, lucrurile se imbunatatesc! Cu multumiri, Cecilia.
CITEȘTE ȘI: Sunt sigură că nașterea naturală doare pe moment și după trece, dar o cezariană poate să doară toată viața
CITEȘTE ȘI DESPRE: 11 Clipe înfricoșătoare împreună cu nou-născutul pentru orice mamică la primul bebeluș
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
