Lipsa de somn este menționată de majoritatea părinților de copii mai mici de 3 ani ca fiind cea mai mare provocare și cea mai puternică dificultate cu care trebuie să se confrunte. Un teren propice pentru nenumărate dezbateri, confruntări, certuri și shaming public. Există o mulțime de teorii, sfaturi și practici legate de creșterea copiilor, iar recomandările pentru educarea bebelușului să doarmă singur și neîntrerup întreaga noapte nu au întârziat să apară. Evident, un bebe care doarme noaptea este un vis al părinților, dar care este impactul antrenamentelor pentru somn, promovate de unii specialiști?
Ce spun susținătorii antrenamentelor pentru somn?
Dacă somnul bebelușilor nu ar fi o problemă pentru adulți, nu ar exista nici specialiști care să promoveze soluții. Există autori, bloggeri și unii medici care susțin că atunci când optezi ca, noaptea, să reduci sau să elimini interacțiunea cu cel mic, acesta va învăța să se liniștească singur.
Cum se face antrenamentul pentru somn?
Există mai multe rețete atunci când vine vorba despre acest tip de recomandare. Unele tehnici presupun că, odată dus bebelușul în patul lui, ușa camerei să fie închisă, iar părintele să revină abia dimineața, indiferent de câte ori se trezește și de cât plâng cl mic.
Alte sfaturi susțin că părintele va reveni la bebeluș, la intervale crescânde de timp: inițial după 5 minute de plâns, apoi după 10 minute și tot așa.
Intervenția realizată de părinte este și ea variabilă. Unii dintre cei care promovează metoda spun că părintele va întredeschide ușa, cât să îl audă copilul, pe care îl va liniști doar cu vocea. Alții, mai blânzi, spun că părintele poate merge până la pătuț, poate mângâia copilul pe cap și pe spate, până când se calmează, după care va părăsi din nou camera, înainte ca bebelușul să adoarmă. În orice caz, părintele nu mai ia în brațe copilul, odată ce l-a pus la culcare.
CITEȘTE ȘI: Normalitatea primelor luni din viața bebelușului
Ce spun părinții despre antrenamentul pentru somn?
Evident, părinții care apelează la acest tip de soluție sunt extenuați și ajunși în punctul în care probabil că ar face aproape orice ca să se poată odihni și să își vadă și copiii odihniți. Chiar și așa, toți cei care au testat metodele de antrenament pentru somn spun că experiența în sine a fost neplăcută, că imboldul de a-și alina copilul atunci când îl auzeau plângând era foarte puternic și că s-au simțit niște părinți răi când au ales să stea deoparte.
Ce spun studiile efectuate în ultimii 15 ani și oamenii de știință?
Concluzia unanimă la care au ajuns specialiștii este că antrenamentul pentru somn este opusul nevoii pe care o au bebelușii, pentru un mediu sigur, stabil, în care să își dezvolte relații calde cu cei din jur.
Din perspectiva evoluționismului, antrenamentul pentru somn este în contradicție cu instinctele noastre de mamifer. Toate mamiferele se dedică total și fără rezervă puilor lor, cărora li se oferă afecțiune permanentă. Multe dintre mamifere își cresc puii în grupuri sociale, astfel că aceștia beneficiază continuu de o prezență care îi ajută să se simtă în siguranță.
Pentru că suntem niște ființe sociale, bebelușii au nevoie de grijă plină de afecțiune ca să învețe să își regleze răspunsurile față de mediu și să trăiască în afara uterului. Dacă adultul care îngrijește un bebeluș nu este prezent fizic lângă acesta, ca să îl atingă, să îl mângâie, să îl reconforteze, creierul micuțului intră automat în stare de stres. Sistemele și organele bebelușului se află sub asediul hormonilor de stres, iar creierul ajunge să fie hiperactiv, ceea ce înseamnă că va rămâne mereu în gardă și va căuta pericole chiar și când acestea nu există.
Antrenamentul pentru somn subminează aspecte cheie ale dezvoltării.
Dezvoltarea cognitivă, funcțiile cerebrale, inteligența socială și emoțională, încrederea în sine, în ceilalți și în lume sunt viciate și distorsionate. Au fost făcute experimente pe pui de maimuță, care au fost privați de atingerea maternă, deși puteau vedea și mirosi alte maimuțe, și s-a descoperit că aceștia dezvoltă o mulțime de anomalii structurale la nivelul creierului. Să ne gândim la copiii orfelinatelor de odinioară, privați de atingerea unui adult, și la numeroasele întârzieri în dezvoltare pe care le aveau.
CITEȘTE ȘI: Bebelușii au nevoie de îmbrățișări pentru a fi sănătoși. 16 beneficii ale atingerii piele-pe-piele
Bebelușii sunt foarte imaturi la naștere
Gândește-te la ce sunt capabili să facă puii abia născuți ai altor mamifere și cât de neajutorați sunt bebelușii umani. Este prețul pe care l-a plătit specia noastră, când a adoptat mersul biped, iar pelvisul femeilor s-a îngustat.
La naștere, creierul bebelușului abia dacă măsoară 25% din dimensiunile creierului unui adult. Dimensiunile sale se triplează înainte de vârsta de 3 ani. În primele luni de viață, funcționarea organelor bebelușului este reglată ca răspuns al îngrijirii primite. Iar dacă bebelușii nu sunt liniștiți în cea mai mare parte a timpului, dacă nu se simt în siguranță și nu reușesc să dezvolte relații stabile cu cei care îi îngrijesc, stresul ajunge să domine răspunsurile organismului, ceea ce determină probleme fizice și mentale pe termen lung.
Sincronizarea biocomportamentală cu părinții
Există un fenomen denumit de către oamenii de știință sincronizare biocomportamentală, care constă în sincronizarea unor parametri fiziologici ai bebelușului cu cei ai adultului care îi îngrijește preponderent.
În condițiile prezenței fizice a adultului, ritmurile cardiace, funcțiile autonome, oscilațiile creierului și sinteza de hormoni se sincronizează. Iar această sincronicitate a bebelușului cu adultul este esențială pentru dezvoltarea abilităților copilului de a se auto-echilibra și pentru creșterea inteligenței socio-emoționale.
Antrenamentul pentru somn și metoda cry it out afectează negativ creierul
Cercetătorii au demonstrat, cu dovezi incontestabile, că antrenamentele pentru somn activează răspunsul înnăscut al creierului, atunci când se află în pericol: îngheață, luptă sau fugi (freeze, fight, flight). Mintea sa îi spune bebelușului că se află într-o situație de pericol, și în ciuda acestui lucru și a semnalelor pe care le trimite, chemând părinții în ajutor, el rămâne singur și neconsolat.
CITEȘTE ȘI: Lăsatul copilului să plângă CIO (cry it out) – Pericolele plânsului neconsolat la bebeluși
Momentul în care bebelușul pare că a reușit să se liniștească nu are nici pe departe această semnificație.
Dimpotrivă, creierul reduce funcționarea întregului organism la cote minime, pentru a conserva energia și a putea să supraviețuiască o perioadă mai lungă de timp absenței mamei. Această retragere, această închidere în sine asemănătoare unei amorțeli se manifestă și mai târziu în viață ca lipsă de încredere în oameni, blocaje mentale în situații de stres, accese de panică sau de furie.
Părinții modelează creierul bebelușului exact cum ar face-o cu o bucată de plastilină
Fiecare răspuns – sau lipsă de răspuns – modelează anumite cărări în creierul copilului, trasee care se păstrează o viață întreagă. Fiecare reacție a părinților influențează major personalitatea și inteligența socio-emoțională a copiilor.
Plânsul bebelușului este semnalul unei nevoi reale. Ignorarea plânsului lasă urme!
CITEȘTE ȘI: Mama, tu ești TOTUL pentru mine! Aș vrea să te vezi așa cum te văd eu: puternică, frumoasă, absolut uimitoare!
