Știu că așa gândesc unele femei, pentru că mi-au spus-o în față, atât înainte, cât și după naștere. Dar o naștere prin cezariană e departe de a putea fi numită „calea ușoară“. Iar recuperarea a fost probabil una dintre cele mai dureroase experiențe din viața mea, atât fizic, cât și emoțional.
Trebuie să știi din capul locului că nu eu am ales să nasc prin cezariană. A fost o alegere medicală. Și spun asta pentru mamele care decid să nască prin cezariană, să știe că trebuie să fie foarte puternice căci există dureri, în unele cazuri poate să doară foarte tare. Ține și de toleranța la durere a fiecărei mame.
În timpul nașterii nu am simțit nimic, pentru că am făcut o anestezie epidurală. Am fost prezentă și coerentă, am putut participa la naștere atât cât mi-a permis procedura. L-am ținut în brațe pe bebe imediat după ce s-a născut și l-am alăptat în prima oră, în timp ce doctorii erau în jurul meu.
Treizeci de minute mai târziu, am început să mă simt neliniștită. E de la anestezie, mi-a zis o asistentă. Mi-am adus aminte că mai simțisem asta după o operație de mai demult, așa că nu m-am agitat. Imediat starea mea s-a agravat.
CITEȘTE ȘI: De câte ori poți naște prin CEZARIANĂ?
Mi-au făcut masaj uterin și am vomitat. Nu mâncasem și nu băusem nimic cu 12 ore înainte de cezariană (ca la orice intervenție chirurgicală), dar tot am avut ce vomita: fierea. M-a ars pe gât și am gemut de durere și în același timp eram tratată cu acel masaj uterin.
Apoi am amețit. Mă străduiam să țin ochii deschiși; bebe era spălat și cântărit și eu voiam să fiu atentă la tot ce i se făcea. Mi l-au adus la un moment dat să-l alăptez, însă eram atât de amețită încât nu puteam sta nici în fund, darămite să-l țin în brațe. O asistentă îl ținea la pieptul meu, în timp ce alta îmi ținea punga la gură ca să vomit. Apoi mi s-a pus o mască cu oxigen.
În cele din urmă am ajuns în rezerva noastră. Tremuram și simțeam că se învârte camera cu mine, iar soțul și o asistentă îmi aduseseră din nou copilul să-l pun la sân. Mi-era rău și vomitam încontinuu.
Când vărsăturile s-au oprit pe la miezul nopții mă simțeam deja mai bine. Am refuzat orice alt medicament, pentru că nu mai aveam dureri. Când asistentele mi-au spus să încerc să mă ridic din pat, m-am ridicat și, mai mult, m-am dus până la baie și am făcut înconjurul camerei. „Bucură-te, mi-au zis, e încă efectul epiduralei, dar e pe final.“
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE: Naștere naturală sau cezariană? Află cum te pregătești!
Avea dreptate. Câteva ore mai târziu, m-am trezit în agonie. Aveam senzația că operația de cezariană mi se deschisese. Simțeam ca și cum cineva mi-ar fi picurat apă clocotită pe rană. La cele mai mici mișcări, durerea era atroce. Am cerut unei asistente să vadă dacă totul este în regulă la operație pentru a mă liniști.
La trei zile după naștere, am fost externată. Purtam peste burtă o legătură care îmi susținea mușchii tăiați recent. Incizia mea arăta arăta ca dintr-un film de groază (ceea ce mi se pare ireal acum, pentru că abia se mai vede). În plus, făcusem o infecție sistemică care îmi făcea pielea să fie iritată și umflată, mai întâi lângă incizie, apoi și în alte zone.
Nici cu mersul nu mă descurcam prea grozav. Orice mișcare, cât de mică, îmi provoca dureri în tot corpul, așa că am rămas în pat și l-am rugat pe soțul meu și pe părinții mei să-mi aducă acolo copilul și mâncarea. Singurele drumuri le făceam încet-încet până la baie și înapoi în pat, încercând să mă mișc cât mai puțin posibil. Foloseam niște absorbante imense pentru că încă eliminam lohii. Și din cauza acestora, dar și a durerii care mă biciuia, psihic eram la pământ.
Îmi sunasem o prietenă care trecuse și ea printr-o cezariană cu câțiva ani în urmă. Voiam să știu când se vor termina durerile. Eram în a zecea zi după operație și încă mă chinuiau cumplit. Mi-a promis că voi fi în curând mai bine și m-a întrebat dacă îmi amintesc cum mergea ei când ne văzuserăm în parc, la câteva săptămâni după nașterea ei. Îmi aminteam… mersul ei înțepenit de frica durerilor, dar cu toate acestea am început să capăt puțină speranță că se va termina și vor trece.
Totuși, cel mai greu după o cezariană nu e recuperarea ta. Când mi-am extirpat amigdalele, de exemplu, m-a durut, dar am avut timp să dorm și să mă refac. După operația de cezariană nu ai timp de tine, trebuie să îngrijești bebelușul. Iar el are nevoie de tine în fiecare clipă, depinde în totalitate de tine.
În cele din urmă, toate durerile vor trece. Și la mine au trecut. Incizia s-a vindecat, a început să doară tot mai puțin, drumurile mele au devenit mai dese, apoi mai lungi. Acum pot purta haine peste cicatrice. Aș spune că am revenit la „normal“. Oricum acest „normal“ trebuie redescoperit după naștere, dar cel puțin nu mă mai durea.
Felicitări! Ești mămică! Ai trecut prin cel mai înălțător moment din viața ta de femeie. Povestește-ne și tu cum a decurs nașterea ta: naturală sau prin cezariană, într-un spital de stat sau o maternitate privată? Împărtășește experiența ta altor mame! Povestea ta poate să le ajute! Trimite-ne povestea ta cu titlul NAȘTEREA MEA, la adresa contact@clubulbebelusilor.ro și adaugă câteva fotografii din primele voastre zile împreună, mami și bebe. Noi le vom publica cu drag, împreună cu povestea scrisă de tine.
