Există numeroase teorii despre legătura dintre alimentația mamei și tulburările digestive ale bebelușului alăptat. Unele voci susțin că cele două sunt complet independente; altele spun că legătura dintre ele este imposibil de ignorat. În acest articol poți descoperi mai multe informații despre alimentele susceptibile a determina disconfort abdominal la cei mici.
Chiar se poate să îl doară burta pe bebe de la ce mănânc eu?
Este o întrebare cât se poate de întemeiată, pe care și-o pun multe dintre mămici, neîncrezătoare în existența unei asemenea legături directe între cele două fenomene. Răspunsul este: cu siguranță, da. Gândește-te cum, la bebelușii cu alergie la proteinele laptelui de vacă, este important ca mama să nu mai consume lactate pe perioada alăptării, pentru a evita apariția simptomelor la cei mici. De ce nu ar trece, în laptele matern, și alți compuși alimentari?
Nu trebuie, însă, să pierzi din vedere un alt element: nu toți bebelușii sunt la fel de sensibili și nu toți bebelușii sunt afectați la fel de un anumit aliment. Uită-te la voi în familie: tu te balonezi după consumul de ciuperci, dar prietena ta cea mai bună poate mânca mai multe porții și să nu aibă nici o problemă. Exact așa se pot petrece lucrurile și în cazul bebelușilor.
De asemenea, mai există un alt aspect la care să fii atentă: modul în care sunt gătite alimentele incriminate. Perele crude s-ar putea să îi dea gaze bebelușului, în timp ce perele din compot să fie inofensive. Citește și despre: MIT:”Alimentația ta îi provoacă bebelușului colici”
Colicile legate de alimentația mamei – cum le recunoști?
Conform dr. Sears, colicile determinate de alimentele consumate de mamă se pot manifesta la doar două ore de la ingestia acestora. Surprinzător de repede, e adevărat! Un indiciu al faptului că acest tip de colică are legătură cu alimentația mamei este agitația pe care o determină, care debutează la aproximativ 24 ore de la ingestie și care durează în jur de 24 ore. Citește pe larg despre: Cauzele crizelor de plans la bebeluși si metode care pot preveni apariția colicilor
Care sunt principalele alimente susceptibile a declanșa colici la bebelușul alăptat?
Pe lista alimentelor care sunt recunoscute pentru capacitatea de a declanșa colici se numără:
Lactatele: mulți bebeluși sunt sensibili la produsele lactate consumate de către mamele lor;
Alimentele și băuturile cu cofeină: răcoritoarele cu cofeină, ciocolata, cafeaua și cafeaua solubilă, ceaiul verde și ceaiul negru conțin cofeină. Aceasta se regăsește și în unele preparate împotriva răcelii. Unii bebeluși sunt sensibili la consumul de cofeină, dar trebuie să fie vorba, în general, de cantități mari;
Cereale și nuci: cel mai frecvent incriminate, în această categorie, sunt arahidele, grâul, porumbul și soia;
Alimente puternic condimentate: după ce mănânci unele condimente, laptele poate căpăta o aromă deosebită, pe care unii bebeluși o resping. Usturoiul este un exemplu clasic, dar nu singurul; curry, de pildă, este de asemenea frecvent incriminat;
Alimente care balonează: broccoli, ceapa, varza de Bruxelles, ardeiul gras verde, conopida, varza sunt alimente care, în stare crudă, determină o balonare puternică. Gătite, acțiunea lor este mai puțin intensă. Deși experiența mamelor este clară – alimentele care le balonează pe ele îl balonează și pe bebe – specialiștii în alăptare îți recomandă să testezi toleranța micuțului tău consumând cantități mici din aceste alimente, gătite, pentru a vedea dacă determină vreo schimbare negativă. Citește pe larg despre: Ce semnifică culoarea scaunului bebelușului. Scurt ghid de ce este normal și ce nu + INFOGRAFIC
Cum identifici alimentele care determină apariția colicilor?
Conform dr. Sears exista o tehnica simpla, constant in trei pași ușor de urmat, pentru a identifica alimentele care trec în laptele matern și declanșează colici. Aceiași pași pot fi urmați și când vine vorba despre identificarea unui aliment potențial alergen.
Pasul unu: fă un tabel cu alimentele suspecte
Păstrează un jurnal alimentar în care să notezi ceea ce mănânci, în special alimentele recunoscute pentru că balonează. Laptele de vacă se află, invariabil, pe primul loc. Pe o altă coloană notează simptomele observate la bebeluș: agitație, plâns, episoade de colici, balonare, constipație sau diaree, treziri nocturne inexplicabile, iritație de scutec.
Pasul doi: elimină alimentele suspecte
În mod normal, acestea pot fi eliminate unul câte unul, începând cu laptele de vacă, pentru minim 10 – 14 zile. Urmărește bebelușul pentru a observa o eventuală ameliorare a simptomelor. Dacă situația nu se îmbunătățește după eliminarea unui aliment, încearcă să îl elimini pe următorul. În cazuri severe, medicii recomandă eliminarea tuturor alimentelor suspecte deodată și revenirea la o dietă extrem de simplă și hipoalergenică și introducerea treptată a unor noi ingrediente, în paralel cu atenta monitorizare a bebelușului.
Pasul trei: confirmă rezultatele
Bebelușul pare să se fi calmat după eliminarea din alimentație a unui anumit ingredient? Conformă rezultatele obținute prin reintroducerea alimentului respectiv în dietă. Dacă simptomele de disconfort abdominal reapar în termen de 24 de ore de la ingestie, elimină ingredientul respectiv din alimentația ta pentru câteva luni. Această etapă este foarte importantă pentru a evita să apelezi la o dietă extrem de restrictivă, în mod inutil. Până la urmă alimentația nu este singurul factor declanșator al colicilor, nu-i așa? CITEȘTE ȘI: 15 semnale de alarmă ale nou-născutului care te trimit de urgență la medic!!
Alte sfaturi pentru mamele bebelușilor agitați
Unii bebeluși sunt extrem de sensibili la o cantitate minusculă de alimente consumată de mame. Alții se agită doar în cazul în care alimentul vinovat este consumat în cantitate mare. Dacă observi că ai început să mănânci din ce în ce mai puțin variat, iar micuțul tău este în continuare agitat, apelează la ajutorul unui consultant în alăptare, care poate identifica o altă potențială problemă.
Citește și despre:
7 sfaturi pentru ca primele zile cu nou-născutul acasă să decurgă fără probleme
Motivele pentru care mănușile puse nou-născutului nu sunt o idee bună
6 lucruri despre nou-născuți pe care ar trebui să le știi înainte de naștere
Dupa naștere – Adevăratele nevoi ale bebelușului și ale mamei
Dezvoltarea celor 5 simțuri ale bebelușului în burtica mamei și după naștere
Un bebeluș obișnuit cu o anumită rutină este mai calm și mai cooperant
Ghid de îngrijire a nou-născutului
Discută cu medicul pediatru despre îngrijorările tale, ca să identificați eventuale probleme medicale vinovate pentru disconfortul celui mic. Ia în calcul câteva ședințe cu un medic nutriționist pentru a vedea cum poți să îți asiguri o dietă echilibrată, în ciuda restricțiilor.
Cel mai important, nu renunța la alăptare. Acești bebeluși sensibili au adesea colici și când consumă lapte praf. În plus, în cazul unei hipersensibilități la proteinele laptelui de vacă, laptele matern este aproape salvator. Ai răbdare și combină remediile legate de alimentație cu alte sfaturi de reducere a colicilor: cosleeping, purtare în sisteme de purtare ergonomice, contact piele pe piele și așa mai departe. E doar o etapă, care trece mai repede decât ai crede, chiar dacă în acest moment luminița de la capătul tunelului pare atât de îndepărtată! Citește pe larg despre: 6 motive pentru care bebelușul plânge din cauza durerilor de burtică