Familia ta abia a făcut cunoștință cu noul său membru, așadar există o mulțime de elemente care îți pot stârni curiozitatea sau îngrijorarea. Printre acestea, și sunetele respiratorii pe care le face un nou-născut și care pot fi destul de diferite de cele ale unui copil mai mare.
Amintește-ți: năsucul și plămânii săi abia au fost expuși, pentru prima oară, la aer după 9 luni petrecute într-un mediu ud. În plus, nou-născuții respiră preponderent pe nas, iar căile lor respiratorii sunt foarte mici. Iată tot ce e important să știi despre respirația nou-născutului, pentru a putea identifica și eventualele semnale de alarmă legate de aceasta.
Cum sună respirația normală a unui nou-născut?
La vreo săptămână după ieșirea din maternitate, bebe avea un stil de a fornăi, de mereu mi se părea că are nasul înfundat sau că are niște secreții sus, în nas. Am vorbit cu medicul pediatru care a zis să îl las în pace dacă nu îl deranjează la supt, dar mi-a fost frică mereu, că am avut otite cu sora lui mai mare și îmi era teamă să nu facă și el…Iată ce trebuie să știi.
Frecvența respiratorie normală a unui nou-născut este de 40 – 60 respirații pe minut, atunci când acesta este treaz. În timpul somnului, ea poate scădea la 30 – 60 respirații pe minut. Un bebeluș care respiră mai frecvent decât atât poate avea unele dificultăți respiratorii sau probleme de sănătate. În timpul somnului, respirația nou-născutului este destul de neregulată, ceea ce e perfect normal, chiar dacă generează o importantă doză de stres pentru părinte. E posibil să se oprească timp de 5 – 10 secunde, apoi să se reia cu frecvență crescută timp de 5 – 10 secunde, după care să revină la o frecvență ceva mai mică.
Dacă urmărești un nou-născut sănătos, observi că nu există schimbări de culoare a pielii în timpul acestor pauze. De asemenea, ele nu trebuie confundate cu apneea de somn, o afecțiune gravă în timpul căreia respirația se oprește pentru minim 20 secunde. Tiparul normal de respirații neregulate al nou-născutului dispare, treptat, înainte de împlinirea vârstei de 6 luni.
Care sunt cauzele problemelor respiratorii la nou-născut?
Cea mai mare teamă a mea, când medicul mi-a spus că am colul scurt și că există riscul să nasc prematur, a fost că bebe nu va fi capabil să respire singur și va fi intubat. A fost coșmarul meu. Din fericire, a stat la căldurică aproape 36 săptămâni și nu au fost probleme după, dar citisem că prematurii își reglează greu respirația și că au risc de sindrom al morții subite și în primele lui luni de viață nici nu aveam curaj să dorm, atunci când el dormea… Care sunt elementele normale și ce anume ar trebui să te îngrijoreze, atunci când vine vorba despre respirația unui nou-născut? Află în continuare.
Respirația rapidă la bebeluși
Atunci când bebe e treaz și activ, frecvența sa respiratorie poate crește și peste 60 de respirații pe minut, în special dacă tocmai a avut o criză de plâns. E o frecvență respiratorie mult mai mare decât cea a unui adult, dar e un fenomen considerat perfect normal. Pe de altă parte, odată ce episodul de plâns s-a încheiat, frecvența respiratorie ar trebui să revină la normal. O respirație frecventă, susținută permanent, este un indiciu că ceva nu funcționează așa cum ar trebui.
Apneea periodică la bebeluși
Apneea reprezintă o pauză de minim 20 secunde între două respirații succesive. Atunci când este vorba despre nou-născuți, cea mai frecventă cauză a apneei este imaturitatea sistemului nervos, observată în special la prematuri sau la micuții diagnosticați cu afecțiuni cardiace, neurologice, genetice sau cu probleme gastrointestinale. Specialistul în neonatologie sau în pneumologie este în măsură să ofere recomandări terapeutice și chiar să prescrie medicamente care stimulează respirația. Majoritatea nou-născuților depășesc etapa apneei periodice pe măsură ce cresc.
Wheezingul la bebeluși
Wheezingul este frecvent în cazul bebelușilor cu infecții respiratorii și constă într-un șuierat specific. Diagnosticul asociat în mod frecvent wheezingului este cel de bronșiolită și merită să știi că este frecvent întâlnit. Bronșiolita la nou-născut și la bebelușul mic poate deveni, în scurt timp, o urgență medicală, motiv pentru care se recomandă consultarea rapidă a medicului pediatru și prezentarea la camera de gardă a spitalului la prima modificare a stării generale a micuțului sau la orice semn de agravare a simptomelor. Primul episod de bronșiolită a fost înspăimântător pentru mine, am mers cu bebe la spital pentru că, efectiv, părea să facă un efort extraordinar ca să poată să respire. L-au stabilizat, am stat câteva ore bune în camera de gardă, apoi am mers acasă și a fost din ce în ce mai bine, dar mă bucur că am mers cu el, cine știe ce se putea întâmpla!
Gemetele la bebeluși
E normal să te întrebi ce e cu zgomotele acelea asemănătoare unui geamăt pe care le auzi, mai ales atunci când nou-născutul expiră. Majoritatea dintre ele provin din faptul că bebe respiră pe nas, iar nasul său este atât de mic. Pe de altă parte, dacă aceste sunete ciudate persistă și sunt constante, ele pot avea o semnificație severă: corpul are tendința de a păstra aerul în plămâni pentru a putea crește aportul de oxigen. Contactează imediat medicul pediatru, în acest caz.
Fluieratul la bebeluși
Uneori, în timpul respirației, unii bebeluși scot un fel de fluierat care poate fi perceput în inspir, în timpul expirației sau în ambii timpi respiratori. Denumirea sa științifică este de stridor și este determinat de îngustarea căilor respiratorii.
Stridorul apare frecvent la bebeluși, tocmai din cauza dimensiunilor reduse ale căilor lor respiratorii. Cea mai frecventă cauză a stridorului la nou-născut este laringomalacia, în care țesuturile laringelui sunt atât de moi încât obturează parțial traheea. Este o situație parafiziologică ce se rezolvă de la sine, de obicei, înainte de împlinirea vârstei de 2 ani.
Tusea lătrătoare la bebeluși
Tusea lătrătoare este determinată de laringită, cauzată la rândul ei de un virus respirator. La nou-născut, laringita este o urgență medicală, deoarece poate determina instalarea rapidă a unui edem local care poate ajunge să blocheze complet căile respiratorii.
Până la intervenția medicului, copilul trebuie ținut afară, în aer rece, sau într-o zonă cu un nivel crescut de umiditate – de pildă, în baie, cu ușa închisă și dușul pornit pe apă fierbinte, pentru a genera o cantitate mare de abur. Citește și despre: Temperatura potrivită în camera bebelușului. Riscurile când lui bebe îi este frig sau cald
Respirația normală la bebeluși – Când e obligatoriu să contactezi medicul?
E normal să te întrebi când anume ar trebui să îți faci griji în legătură cu respirația nou-născutului. Există câteva simptome care pot fi considerate indicii ale faptului că acesta nu reușește să respire eficient și să primească suficient oxigen. Dacă observi simptome din lista de mai jos, sună imediat la numărul unic pentru urgențe:
Frecvență respiratorie crescută de peste 60 respirații pe minut, care nu se calmează nici atunci când bebe este liniștit;
Gemete persistente la fiecare expirație;
Umflarea nărilor în timpul inspirației;
O nuanță albăstruie la nivelul buzelor, în jurul ochilor, pe mânuțe și piciorușe;
Pauze respiratorii care durează mai mult de 10 secunde;
Adâncirea pieptului nou-născutului la fiecare respirație, în special în zona coastelor și a claviculei.
Un repertoriu de strănuturi, fornăieli, tuse ocazională este perfect normal în cazul unui nou-născut și nu ar trebui să stârnească nici un fel de îngrijorare. Respiră, tu însăți, profund și amintește-ți că poți contacta oricând pediatrul, în cazul în care observi ceva care te îngrijorează. Citește pe larg despre: Tiparele de somn ale nou-născutului – Ghid de supraviețuire pentru părinți
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.