Un organ fantastic, care se formează în corpul uman pentru a putea hrăni fătul din uter și care apoi părăsește corpul imediat după ce își termină treaba, adică la naștere. O placentă normală și funcțională este garanția unei sarcini duse la bun sfârșit. Când se formează acest organ provizoriu, dar și ce probleme pot să apară de-a lungul vieții lui, în rândurile ce urmează.
„Plăcinta plată“ este traducerea grecescului placenta; mai mult ca sigur că numele i se trage de la forma sub forma unui disc, a unei plăcinte, pe care o are în momentul în care este pe deplin formată (la naștere măsoară în jur de 500 de grame și are un diametru de aproximativ 22 de centimetri și o grosime de 2,5 centimetri).
Placenta nu are aceeași formă la toate mamiferele, dar cu siguranță există la toate mamiferele, îndeplinind aceleași funcții – de hrănire a fetusului.
Când se formează placenta
Placenta începe să se formeze în momentul în care are loc implantarea, care are loc la aproximativ 8 zile după momentul concepției. Schimbul de substanțe nutritive între mamă și făt începe în acest moment, deși placenta nu este pe deplin dezvoltată decât la sfârșitul primului trimestru de sarcina.
Cum se dezvoltă placenta
După ce ajunge în uter, blastocistul se fixează o vreme pe suprafața peretelui uterin. Apoi eliberează enzime care mănâncă, practic, din mucoasa uterului, permițându-i blastocistului să se fixeze aici. Fixarea are loc de obicei la aproximativ o săptămână de la fecundare.
În a douăsprezecea zi de după fecundare, blastocistul este ferm ancorat în noul său loc. Acesta se prinde ferm de mucoasa uterului, numită endometru, de unde primește hrană prin fluxul sangvin.
Tot în aproximativ 12 zile de la fecundare începe să se formeze placenta. Mai întâi, din peretele blastocistului răsar mici muguri. Din ei se dezvoltă niște țesuturi foarte puternic vascularizate. Numite vilozități coriale, acești muguri cresc printre vasele capilare ale uterului și, în final, acoperă cea mai mare partea a placentei.
În imagine este prezentată evoluția fătului și a placentei în timpul celor 40 de săptămâni de sarcină. Între săptămânile 0 și 13, blastocistul fertilizat se încadrează în peretele uterin și începe dezvoltarea fătului și a placentei. În acest moment, placenta este un mediu relativ scăzut de oxigen.
Vilozitățile coriale sunt căptușite cu celule cunoscute sub denumirea de citotrofoblaste și sincitiotrofoblaste. Citotrofoblastele trec prin peretele uterin și încep să remodeleze vasele de sânge. Aceste nave remodelate devin o sursă de sânge maternal pentru placentă.
Placenta se dezvoltă pentru a aduce oxigen și substanțe nutritive către făt și pentru a asigura transportul deșeurilor nocive. De-a lungul timpului, vilozitățile dezvoltă ramificații din ce în ce mai dense pentru a se adapta cererii crescute a fătului în curs de dezvoltare.
O etapă crucială în dezvoltarea placentară este atunci când vasele de sânge din mucoasa uterului sunt remodelate, crescând aprovizionarea cu sânge a placentei. Acest proces, numit remodelare arterelor spiralate, se poate vedea în ilustrația mărită.
Cine/ce afectează sănătatea placentei?
Dezvoltarea normală a fătului și evoluția întregii sarcini depinde în multe privințe de starea placentei. Fiind responsabilă pentru hrănirea fătului și pentru alimentarea cu oxigen, este atent supravegheată de medici pe întreaga durată a sarcinii.
Pe lângă alimentație și respirație, placentă servește și ca apărător împotriva infecțiilor, furnizând, în același timp, hormonii necesari dezvoltării sarcinii.
Nu întotdeauna structura placentei se formează corect. Dezvoltarea ei este deplină în săptămâna a șaisprezecea de sarcină și ar trebui să rămână neschimbată până în cea de-a treizecea săptămână de sarcină.
Când medicul descoperă încălcări ale funcționalității ei, cel mai adesea este vorba despre o infecție prezentă în corpul mamei. Dezvoltarea placentei este afectată și de alcool, de fumat, de anemie, precum și de alți factori.
Ca rezultat al apariției acestor probleme, fluxul sanguin între mamă și făt ar putea fi perturbat; de aici, lipsa oxigenului transportat de sânge ar putea duce la o evoluție încetinită a sarcinii sau chiar la oprirea dezvoltării fătului (sarcină oprită din evoluție).
Aceste modificări sunt considerate normale și nu prezintă niciun risc dacă apar după săptămâna treizeci de sarcină, uneori chiar din săptămâna douăzeci și șapte.
Diferiți factori afectează placenta în timpul sarcinii:
Vârsta mamei. Anumite probleme placentare sunt mai frecvente la femeile mai în vârstă, în special după vârsta de 40 de ani.
Ruptura prematură a membranelor. În timpul sarcinii, bebelușul este înconjurat și amortizat de o membrană plină cu fluid, numită sac amniotic. Dacă sacul se scurge sau se rupe înainte de începerea travaliului, crește riscul anumitor probleme placentare.
Tensiune arterială crescută. Tensiunea arterială crescută poate afecta placenta.
Sarcina gemelară sau multiplă. Dacă ești însărcinată cu mai mult de un copil, este posibil să ai un risc crescut de anumite probleme placentare.
Tulburările de coagulare a sângelui. Orice condiție care afectează capacitatea sângelui de a coagula sau crește probabilitatea de coagulare crește riscul anumitor probleme placentare.
Chirurgia uterină anterioară. Dacă ai efectuat o intervenție chirurgicală anterioară pe uter, cum ar fi o cezariană sau o intervenție chirurgicală pentru a elimina fibroamele, ai un risc crescut de apariție a anumitor probleme de placentă.
Probleme placentare anterioare. Dacă ai avut o problemă placentară în timpul unei sarcini anterioare, este posibil să ai un risc mai mare de a dezvolta probleme și la această sarcină.
Utilizarea abuzivă de substanțe. Anumite probleme placentare sunt mai frecvente la femeile care fumează sau folosesc droguri ilegale, cum ar fi cocaina, în timpul sarcinii.
Traumatism abdominal. Căderea, sau alt tip de lovitură, mărește riscul separării premature a placentei de uter (abrupția placentei).
Care sunt cele mai comune probleme ale placentei?
În timpul sarcinii, posibilele probleme placentare includ abrupția placentară, placenta previa și placenta accreta. Aceste condiții pot provoca sângerări vaginale masive.
După naștere, problemele țin de retenția placenta în uter, imposibilitatea de a fi eliminată pe cale naturală. Vei ști dacă apar astfel de probleme, pentru că vin însoțite de semne grave: sângerări vaginale, dureri abdominale, de spate și contracții uterine.
