Anxietatea de separare este o etapă normală în dezvoltarea copiilor mici, manifestându-se adesea între 8 și 14 luni, pe măsură ce aceștia încep să înțeleagă conceptul de permanență a obiectelor și își dezvoltă atașamentul față de persoanele de îngrijire. Cu toate acestea, când teama de a rămâne fără persoana de atașament (de exemplu, mama) devine excesivă și interferează cu activitățile zilnice ale copilului, poate fi diagnosticată ca o tulburare (TAS).
Simptomele anxietății de separare la copii
Copiii cu anxietate de separare pot prezenta:
- Distres excesiv la anticiparea sau experiența separării de acasă sau de persoanele de atașament.
- Îngrijorare persistentă privind pierderea sau posibilele pericole care ar putea afecta persoanele de atașament.
- Refuzul constant de a merge la școală sau în alte locuri din cauza fricii de separare.
- Reticență sau refuz de a dormi departe de casă sau fără a fi aproape de o persoană de atașament.
- Coșmaruri recurente .
- Simptome fizice precum dureri de cap, dureri de stomac, greață sau vărsături în contextul separării anticipate sau reale.
Cauzele anxietății de separare
Dezvoltarea TAS poate fi influențată de:
- Factori genetici: predispoziția familială la tulburări de anxietate.
- Factori de mediu: evenimente stresante precum schimbarea domiciliului, divorțul părinților sau pierderea unei persoane dragi.
- Stiluri de atașament: copii cu atașament anxios-ambivalent pot fi mai predispuși la TAS.
Cum se manifestă anxietatea de separare la bebeluși și copii mici
La bebeluși, se poate manifesta prin:
- Plâns intens la plecarea părinților.
- Agățare de părinți în situații noi sau cu persoane necunoscute.
- Dificultăți de somn fără prezența unei persoane de atașament.
La copiii mici, simptomele pot include:
- Refuzul de a merge la grădiniță sau la alte activități fără părinți.
- Plângeri somatice în contextul separării.
- Frica intensă de a fi singuri sau fără părinți.
Urmeaza sa iti reincepi activitatea profesionala si nu stii cum sa treci peste anxietatea de despărțire a copilului? Iata cateva sfaturi care s-ar putea sa te ajute. Aceasta e o faza care survine in mai multe etape, la multi copii prima faza fiind in jur de 7 luni dar cea care pune mai multe probleme e cea care survine in jurul varstei de 1 an cand multe mame se reintorc la serviciu.
Pentru inceput e bine de stiut ca aceasta anxietate tine de normalitate, chiar daca unele persoane din anturaj spun:”vai, dar copilul asta e prea mamos, are probleme, nu e normal asa ceva! l-ai obisnuit tu prost, nu e socializat! te manipuleaza, e un salbatic” – sa stiti ca etapa de manifestarea a acestei anxietati e de fapt una fireasca in dezvoltarea copilului, care nu face decat sa arate existent unui atasament sanatos fata de mama, principala figura de referinta din primii 2 ani! Citește și despre: De la ce varsta se poate duce copilul la cresa
Când apare anxietatea de separare?
Poate debuta în funcție de etapa de dezvoltare a copilului și de factorii individuali, manifestându-se în diferite forme și intensități:
La bebeluși (8-14 luni):
Aceasta este o etapă normală a dezvoltării și apare odată cu înțelegerea permanenței obiectelor (când copilul înțelege că părintele continuă să existe chiar și atunci când nu este vizibil).
Se manifestă prin plâns intens, agățare de părinți și reticență față de persoane necunoscute.
La copii mici (1-3 ani):
Anxietatea poate persista pe măsură ce copiii devin mai conștienți de mediul înconjurător, dar și de vulnerabilitățile lor.
Se manifestă prin refuzul de a merge la grădiniță, plângeri somatice sau dificultăți de somn fără părinți.
La copiii de vârstă școlară (5-8 ani):
Poate deveni mai intensă în contexte sociale noi sau stresante, cum ar fi începutul școlii.
În această etapă, anxietatea poate începe să interfereze cu rutina zilnică a copilului, ducând la refuzul școlar sau frici persistente legate de siguranța părinților.
Adolescenți:
Deși este mai puțin frecventă, anxietatea poate apărea și la această vârstă, fiind asociată cu evenimente stresante sau schimbări majore (mutări, divorțul părinților, pierderi).
Anxietatea de separare la bebelusi si copii – Trucuri utile
Desigur ca este o etapa dificila si frustranta, nu e usor sa stii ca urmeaza sa te reintorci sa serviciu sau sa te inscrii la un curs sau sa te implici in orice alta activitate si sa ai un copil care iti cauta nonstop compania, nu accepta sa pleci de langa el si nu e obisnuit sa ramana mai mult timp cu altceva. Insa anumite “trucuri” te pot ajuta:
Pentru a obisnui copilul cu ideea ca e ok sa mai dispari din raza lui vizuala poti incepe sa-l atragi in jocul de “cucu-bau” inca de cand are doar cateva luni. Este un joc super amuzant pentru copii si care-i si ajuta in procesul de despartire de mama, la inceput de foarte scurta durata, desigur. Pentru inceput iti poti ascunde doar fata in maini, surprinzandu-l cu scurte “aparitii/disparitii” iar cand copilul e mai maricel il poti implica si pe tata in joc, disparand din raza lui vizuala din ce in ce mai mult si lasandu-i sa te caute, in timp ce vorbiti in permanenta din incaperi diferite:”unde-i mama? Aici e mama!”. Astfel incat atunci cand va trebui sa pleci de acasa copilul va putea fi atras in joc doar de tata/ bunica sau alta persoana in grija caruia va ramane.
Pregateste copilul din timp, chiar daca e mic.
Chiar daca ti se pare ca nu intelege, explica-i din timp, ca va trebui sa lipsesti peste o vreme de acasa, ca ai de mers la serviciu, ca va veti reintalni in scurt timp.
E bine să mergi pe o adaptare treptata.
Nu pleca de la inceput pentru 8 ore! Incepe prin a lipsi intai cateva minute, pana mergi la magazinul din colt, apoi cand copilul incepe sa se obisnuiasca cu aceste plecari si sa le accepte poti lungi plecarile. De asemenea trebuie neaparat acomodat copilul treptat cu persoana cu care va ramane. CITEȘTE ȘI: Dezvoltarea creierului copilului
Daca e tatal sau o bunica e mai usor, desigur, copilul fiind familiarizat deja dar chiar si asa el va avea o preferinta pentru mama asa ca ar trebui implicati treptat cat mai mult, sa participle cat mai mult la hranirea copilului, baie, plimbari etc. Daca urmeaza sa stea cu o bona sau o ruda mai indepartata ea trebuie adusa in familie din timp, ca acomodarea sa se faca treptat, in prezenta mamei. Niciun copil nu va accepta resemnat sa fie plasat direct in grija unei persoane necunoscute! CITEȘTE ȘI: Cum te pot ajuta cu adevărat bunicii în creșterea copiilor
Cand ati inceput sa plecati fara copil, fiti “tari pe pozitii”, adica nu va intoarceti de cum il auziti plangand caci veti face apoi despartirea si mai grea. Daca l-ati sarutat, imbratisat, v-ati facut “pa” si ati iesit pe usa iar apoi va intoarceti il bulversati. E recomandat sa fii calma, agitatia si nesiguranta mamei se transmit instantaneu la copil. Nu plecati pe ascuns, creati un ritual de despartire, explicati-i ca plecati si ca urmeaza sa va intoarceti, ca ramane pe maini bune. CITEȘTE ȘI: Primul An al bebelușului pe săptămâni
Daca il lasati altundeva decat acasa, la domiciliul bonei sa zicem, ii va fi mai usor daca-i lasati un obiect drag si familiar, o jucarie, un animal de plus, o paturica sau pernuta. Aveti in vedere ca despartirea e mai grea daca copilul e foarte somnoros, obosit, flamand, bolnav. Evitati sa plecati in aceste circumstante, coordonati-va in asa fel incat sa lasati copilul hranit, schimbat de scutec, odihnit, vesel.
Daca vi se pare ca anxietatea continua prea mult si este tot mai puternica, puteti lua in calcul factori care ar putea sa o accentueze: poate persoana cu care lasati copilul nu e cea mai potrivita nu ezitati sa montati camere de luat vederea daca aveti suspiciuni, poate atmosfera in familie e tensionata si copilul o resimte, poate copilul are niste nevoi pe care nu le stie comunica. Puteti apela la un specialist in psihologia copilului.
CITEȘTE ȘI:
Frica de despărțire la bebelusi si copii mici de 1-2 ani
CREȘA – Abandon sau socializare pentru bebe
Ce înseamnă şi cum se educă disciplina la vârsta de 1 an? Explică, arată, explică încă o dată
Cele mai bune 10 modalități prin care părinții ajută la dezvoltarea copiilor
Comunicarea cu bebelușul îi dezvoltă abilitățile și inteligența lingvistică. Iătă ce activități se recomandă
Diferențele între anxietatea de separare la copii și adulți
Vârsta de debut la copii: Se manifestă frecvent între 8 luni și 8 ani, fiind o etapă normală în dezvoltare sau o tulburare diagnosticabilă în cazurile severe. Simptome specifice:
Refuzul de a merge la școală sau în alte medii fără părinți.
Plâns intens sau proteste la plecarea de persoanele de atașament.
Coșmaruri legate de plecarea celor apropiați.
Simptome fizice (dureri de cap, dureri de stomac) asociate cu anticiparea separării.
Cauze:
Dezvoltarea naturală a atașamentului.
Factori de stres extern, cum ar fi pierderea unui părinte sau schimbarea mediului.
Stiluri de parenting hiperprotectiv sau anxios.
Impact: Afectează în principal dezvoltarea socială, educațională și emoțională.
Anxietatea de separare la adulți
Vârsta de debut: De obicei, continuă din copilărie, dar poate apărea și la maturitate, adesea ca răspuns la un eveniment traumatic (divorț, pierderea unui partener). Simptome specifice:
Îngrijorare excesivă legată de siguranța persoanelor dragi.
Evitarea situațiilor care presupun plecarea de lângă partener, familie sau copii.
Dificultăți de somn sau concentrare din cauza temerilor legate de plecare.
Dependență emoțională intensă față de persoanele apropiate.
Cauze:
Evenimente traumatice sau nesiguranță emoțională.
Probleme de atașament din copilărie care persistă la maturitate.
Factori genetici și predispoziții familiale la anxietate.
Impact: Poate afecta relațiile romantice, cariera și independența personală.
Tulburarea de anxietate de separare (TAS):
Când anxietatea devine excesivă și interferează semnificativ cu viața copilului, TAS poate fi diagnosticată, de obicei, în copilărie sau preadolescență. Dacă simptomele persistă sau devin severe, este important să consultați un specialist în sănătate mintală pentru o evaluare și un plan de intervenție adecvat.
Legătura cu atacurile de panică
Anxietatea de separare poate fi un factor declanșator important al atacurilor de panică, mai ales în situațiile percepute ca amenințătoare. Tratamentul integrat, care combină psihoterapia, medicația (în cazurile severe) și tehnicile de autocontrol, poate ajuta la gestionarea ambelor condiții și la reducerea impactului lor asupra vieții de zi cu zi.
Cum se leagă anxietatea de separare de atacurile de panică (AP)
Declanșator comun:
Frica de separare poate deveni atât de copleșitoare încât persoana simte că este „în pericol”, ceea ce declanșează răspunsul fiziologic al unui atac de panică.
Cerc vicios:
Experiența unui AP în timpul sau anticiparea separării poate amplifica teama de a fi separat, creând un cerc vicios de anxietate intensă.
Exemple:
Un copil care refuză să intre la școală poate avea un AP la gândul că va rămâne departe de părinți.
Un adult cu AS poate experimenta AP la gândul că partenerul sau copilul este plecat pentru o perioadă lungă.
Tratamentul anxietății de separare
Intervențiile eficiente pentru includ:
- Terapia cognitiv-comportamentală (TCC): ajută copiii să identifice și să gestioneze gândurile și comportamentele anxioase.
- Educația parentală: părinții învață strategii pentru a sprijini copilul în depășirea anxietății.
- Medicație: în cazuri severe, medicamente precum inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) pot fi prescrise doar de psihiatru în cazuri extreme.
Este esențial ca părinții să ofere un mediu sigur și predictibil, să încurajeze independența treptată și să evite reacțiile exagerate la manifestările de anxietate ale copilului. Intervenția timpurie și sprijinul adecvat pot ajuta copiii să depășească această forma de anxietate și să se dezvolte armonios.
Terapie cognitiv-comportamentală (TCC)
TCC este standardul de aur pentru tratamentul anxietății la copii și adulți. Obiective:
Identificarea gândurilor iraționale legate de plecarea persoanelor importante.
Dezvoltarea unor strategii sănătoase pentru gestionarea emoțiilor și comportamentelor asociate anxietății.
Tehnici: Expunere gradată la situațiile de plecare, restructurare cognitivă, tehnici de relaxare.
Terapia dialectic-comportamentală (TDC)
- Folosită în special pentru adulții cu anxietate severă sau tulburări de personalitate (de exemplu, borderline).
- Obiective: Îmbunătățirea reglării emoționale și toleranței la stres în situații de despărțire.
- Tehnici: Mindfulness, exerciții de acceptare și strategii de coping.
Terapia de familie
Potrivită pentru copii, în special atunci când dinamica familială contribuie la anxietate. Obiective:
Încurajarea comunicării deschise.
Dezvoltarea unui mediu familial sigur și predictibil.
Implicarea părinților în procesul terapeutic pentru a reduce comportamentele hiperprotective sau anxioase.
Terapia de grup
Utilă atât pentru copii, cât și pentru adulți. Beneficii:
Crearea unui sentiment de apartenență.
Învățarea din experiențele altor persoane care se confruntă cu aceeași problemă.
Practicarea strategiilor de coping în medii sociale controlate.
Tratament medicamentos
Folosit doar în cazurile severe sau când terapia psihologică nu oferă rezultate suficiente. Opțiuni pentru copii și adulți:
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), cum ar fi fluoxetina sau sertralina.
Anxiolitice (în cazuri extreme și pe termen scurt).
Atenție: Tratamentul medicamentos este recomandat doar de cître un psihiatru și trebuie combinat cu psihoterapie pentru rezultate durabile.
Deși această formă de anxietate la copii și adulți prezintă manifestări diferite, tratamentele disponibile pot fi adaptate în funcție de vârsta, severitatea simptomelor și nevoile individuale.
