Pe scurt un fren restrictiv este un fren care indiferent de felul în care arată, interfereaza atât de mult cu mișcarea limbii încât apar probleme legate de hrănire (la sân sau cu alimente solide) sau vorbire și autocurățarea dinților.
Noi, consultanții în lactație, atunci când evaluăm un cuplu mamică-bebeluș, suntem atenți la toate semnele care pot împiedica o atașare bună sau un supt eficient. Tocmai de aceea, în cadrul consultațiilor este nevoie să facem o evaluare inclusiv a frenului, care nu este considerat a fi o afecțiune medicală, doar că, în ceea ce privește alăptarea, un fren restrictiv poate împiedica decisiv atașarea copilului la piept, menținerea vidului la nivel bucal, poate provoca răni mamei și, în cazul unei alăptări exclusive, poate să afecteze în sens negativ greutatea bebelușului.
În evaluarea frenului avem la dispoziție mai multe scale dar decizia de intervenție asupra frenului este luată de către medicul specialist împreună cu părinții, motiv pentru care am discutat cu doamna Alina Ursu, medic dentist, cu specializare atât pe frenuri cât și consultant în lactație acreditat IBCLC și am obținut informații valoroase.
Pe vremuri se vorbea despre ața de sub limbă. Astăzi auzim despre fren, care de ceva vreme încoace pare a fi tot mai întâlnit. Este doar o părere sau chiar așa se întâmplă?
Dr Alina Ursu: Frenul a fost observat și documentat încă din perioada Greciei antice (200 IHr). Denumirea medicală a frenului restrictiv este ankiloglosia. Acest termen este format din agkilos – curbat și glossa – limbă. Chirurgul elen Galen vorbește de afectarea nou-născuților de ankiloglosie. De asemenea sunt câteva menționări și în Biblie.
În perioada medievală moașele își foloseau o unghie lăsată mai lungă pentru a secționa imediat după naștere frenul care împiedica alăptarea ușoară. În perioada în care copii au început să fie hraniți cu formulă , studierea, diagnosticarea și tratarea ankiloglosiei a fost lăsată în plan secundar. În prezent, datorită mișcarii pro-alăptare frenul restrictiv revine printre cauzele care pot afecta hrănirea la sân.
Așadar frenul restrictiv a fost dintotdeauna prezent, doar atenția noastră s-a modificat de-a lungul timpului. Ca incidență se pare că procentul de persoane cu fren restrictiv variază între 4 și 10% în funcție de studiu. Dintre cei care au un astfel de fren doar o parte au și manifestări clinice care să necesite intervenție.
Ce este frenul și de ce este așa de important?
Dr Alina Ursu: Frenul lingual este o porțiune din fascia care se întinde în planșeul lingual fiind acoperită de muscoasă. Acesta leagă fața ventrală a limbii de podeaua linguală. Frenul se formează în viața intrauterină în jurul vârstei de 4 săptămâni și are rolul important de a ghida creșterea limbii spre anterior. Spre 11 săptămâni de viață intrauterină acest fren involuează și rămâne acea bandă care unește limba de planșeul lingual. Dacă ceva nu funționează optim în acestă perioadă, acest lucru intervine în evoluția embriologică a frenului și îl face să fie atașat chiar de vârful limbii, scurt și puțin elastic, împiedicând limba să se miște liber.
În unele cazuri există chiar o componentă ereditară (mai mulți membrii ai familiei au o formă de ankiloglosie). În perioada de glorie a formulei, pentru că hranirea la biberon nu implica aceleași mișcării ale limbii ca cele făcute pentru a scoate lapte din sân, ankiloglosia nu a mai fost diagnosticată și tratată. Majoritatea medicilor neonatologi, pediatrii, ORL-iști nu au mai primit informații suficiente despre această condiție medicală, de aceea mulți dintre ei nu consideră că un fren restrictiv poate interfera atât de mult cu alăptarea.
CITEȘTE ȘI: Atașarea corectă la sân a bebelușului în timpul alăptării | Urmărește aceste indicii
Ce presupune un fren restrictiv?
Dr Alina Ursu: Frenul lingual are multe variații normale. Poate fi lung sau scurt, elastic sau mai puțin elastic, anterior (vizibil) sau posterior (mai puțin vizibil). Aspectul unui fren nu este singurul criteriu care ne ghidează să punem diagnosticul de ankiloglosie (fren restrictiv). Mult mai important este gradul de interferență în funcționalitatea mișcărilor limbii. Dacă limba nu se poate mișca spre anterior peste gingie sau buză, dacă vârful limbii nu poate să se miște spre obraz în stânga și dreapta sunt semne care ne pot ghida către suspiciunea de fren restrictiv.
Pe scurt un fren restrictiv este un fren care indiferent de felul în care arată, interfereaza atât de mult cu mișcarea limbii încât apar probleme legate de hrănire (la sân sau cu alimente solide) sau vorbire și autocurățarea dinților.
Cum poate fi îmbunătățit un fren?
Dr Alina Ursu: Un fren restrictiv nu poate fi îmbunătățit în niciun fel. Un fren scurt nu poate fi alungit, un fren inelastic nu poate fi elasticizat atât de mult încât să își modifice funcția. Copii și adulții reușesc să compenseze într-o oarecare măsură limitarea cauzată de fren prin modificări ale mișcărilor limbii. Uneori folosesc buzele în exces, alterori folosesc alți mușchi faciali. Singurul mod în care putem trata corect ankiloglosia este frenectomia (secționarea frenului) sau frenoplastia (îndepărtarea și remodelarea frenului lingual).
Este mereu necesară intervenția? Ce presupune ea?
Dr Alina Ursu: Dacă există dificultăți în procesul de alăptare, mama are ragade care nu se vindecă prin încercări de modificare a pozițiilor de atașare, dacă au fost eliminate toate cauzele pentru care un bebeluș nu se atașează corect (contracturi musculare, hranire cu biberonul, mameloane de silicon etc) și dacă bebelușul nu ia bine în greutate (fail to thrive), atunci se face o evaluare a frenului.
Folosind scale de evaluare cât mai standardizate ( în România cel mai des se folosește HATLFF = Hazelbaker Assesment Tool for Lingual Frenulum Function) se realizează o analiză și se pune diagnosticul. Aceste scale totuși au un grad de subiectivitate și scorul poate varia în funcție de experiența și de capacitatea evaluatorului de a fi cât mai obiectiv.
Daca după ce se analizează aceste date se pune diagnosticul de ankiloglosie se poate face o frenectomie. Acestă procedură presupune tăierea frenului lingual. Se poate face cu ajutorul foarfecilor de plastie sau cu ajutorul laserului dentar. Ambele variante sunt foarte rapide ( câteva secunde). În general nu se folosește anestezie pentru că bebelușul este pus imediat la sân și acesta trebuie să aibă control asupra limbii pentru a o putea controla corect. La copiii mai mari sau adulți se folosește anestezie locala.
Ce urmează după intervenția de frenectomie (tăierea frenului lingual)? Se poate reatașa?
Dr Alina Ursu: După ce se secționează frenul poate să fie o sângerare minoră, care este mai mică sau chiar absentă la secționarea cu laser. Dacă frenul a fost secționat complet în locul acestuia se observă o rană sub formă de romb. Dupa primele 24 de ore aceasta se acoperă de fibrină și capătă un aspect alb ( galben, gri) cu margini usor roșiatice. După exerciții poate sa sângereze ușor. Acest „pansament“ natural al corpului este fragil și de aceea exercițiile trebuie făcute cu blândețe pentru a nu fi îndepărtat.
Se pare că există o rată mai mare de reatașare dacă exercițiile de ridicare a limbii nu sunt facute constant în primele zile după intervenție.În general bebelușul trebuie reevaluat la 1 săptamână după intervenție de către specialistul care a efectuat frenectomia și de asemenea este necesară o nouă consultație cu un IBCLC pentru a primi informații legate de strategii de îmbunătățire a atașării și a trannsferului de lapte.
La ce trebuie să se aștepte părinții după intervenția de frenectomie (tăierea frenului lingual)?
Dr Alina Ursu: După frenectomie părinții primesc informații scrise despre o serie de exerciții pe care trebuie să le facă împreună cu bebelușul pentru a împiedica reatașarea frenului și pentru a îmbunătății mișcările limbii. Parinții sunt informați că îmbunătățirile de obicei se vad în primele 2 săptamâni după intervenție și că se fac prin modificări progresive, nu schimbări rapide și imediate.
De asemenea se pot aștepta ca bebelușul să fie mai nemulțumit în primele 2-3 zile după intervenție, poate plânge mai mult și își poate modifica patternul de supt sau intervalele de somn. Trebuie să fie pregătiți pentru hrănire alternativă dacă bebelușul refuză atașarea la sân ( în general finger-feeding).
În primele doua zile rana rezultată mai poate sângera ușor, mai ales după supt sau după exerciții. Purtarea copilului și contactul prelungit piele pe piele ajută foarte mult în acestă perioadă. Este bine de avut în vedere că în puține cazuri este nevoie de o nouă intervenție (dacă s-a produs reatașarea sau dacă nu s-a reușit îndepărtarea completă din prima ședință). În multe cazuri este nevoie și de terapii complementare ( kinetoterapie, terapie craniosacrală, osteopatie, logopedie). Practic părinții care decid să apeleze la frenectomie trebuie să aibă o echipă de specialiști pentru a obține rezultatele cele mai bune.
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
