Multi dintre parinti, bunici, vecini, matuse si prieteni au inca numeroase idei preconcepute despre cum ar trebui crescuti si educati copiii ca sa „ajunga cineva” sau ca sa nu „ti se urce in cap”. Dar cum sunt oare copiii crescuti in spiritul atasamentului securizant?
Uite ce genunchi zdreliti ai, parca nici nu ai fi fetita! Nu plange, ca baietii nu au voie sa planga! lasa masinutele, uite prietena ta cum se joaca cu papusile! Ce rusine, baiat mare si inca mai vrea la mama in brate! Nu il mai cocolosi atata, e baiat, trebuie sa fie curajos si independent!
…si exemplele pot continua, umpland pagini intregi. Sa fie atasamentul securizant bun pentru toti copiii, indiferent de firea lor? Sa fie o metoda aplicabila doar la copiii cuminti si docili? Sa aiba ca rezultat cresterea unor mici „pampalai” sau, din contra, a unor „mici regi” obisnuiti sa comenteze si sa negocieze absolut totul? Cum sunt, de fapt, acesti copii? Care sunt cuvintele care ii caracterizeaza?
Ce fel de copii sunt cei crescuti in spiritul AP?
Increzatori. Copiii crescuti in acest spirit au incredere in ei si in cei din jur. Ei stiu ca pot realiza ceea ce isi pun in gand si mai stiu si ca parintii le sunt mereu aproape, gata sa ii sprijine, sa ii incurajeze, sa le ofere un imbold atunci cand au nevoie, sau un umar pe care sa isi „planga” greutatile.
Echilibrati. Cum ar putea fi altfel, cand totul in jurul lor emana echilibru? Chiar daca au momente de furie sau de tristete, ca noi toti, ei sunt capabili sa le depaseasca repede si sa „creasca”.
Veseli. Vei spune ca veselia este un atribut al copilariei, insa nu este chiar asa. Din pacate, exista prea multi copii in lume care sunt tristi si care au motive sa fie ingrijorati. Un copil crescut in spiritul atasamentului securizant se simte iubit, respectat si ocrotit, asa ca nu are nici un motiv sa isi faca griji prea mari pentru sufletelul sau.
Conectati. Copilul crescut astfel este intr-o permanenta legatura afectiva cu parintii sai. Ei stiu ce si cum simte el, iar el la randul sau stie ca se poate baza pe parinti si ca acestia sunt acolo pentru el.
Empatici. Atasamentul securizant acorda o mare importanta trairilor si simtirilor copilului, asadar copilul are cel mai bun exemplu pentru a invata la randul sau sa ii pese de cum se simt cei din jurul sau. Un copil empatic va evita sa provoace suferinta – fie ca e vorba de certuri pe jucarii in parc sau de lucruri mai serioase – si va reusi sa ii inteleaga mai bine pe cei cu care intra in contact. Daca la varsta de 2-3 ani asta inseamna ca nu isi va lovi partenerii de joaca din parc, ca adult va avea mult mai multe beneficii in urma acestei abilitati de a percepe starile si intentiile nerostite ale celorlalti.
Curajosi. Cum altfel ar putea fi un copil care a fost mereu incurajat sa faca ceea ce isi doreste si care a beneficiat mereu de sustinerea psihologica a celor apropiati? Un astfel de copil nu se va da in laturi de la munca necesara pentru a-si indeplini visurile si nu va considera nici un obstacol suficient de mare pentru a nu incerca macar sa il depaseasca.
Liberi in exprimare. Pentru ca atasamentul securizant le permite mereu copiilor sa isi spuna punctul de vedere, sa isi exprime dorintele si sa isi comunice trairile. Prin urmare, copilul nu va ajunge sa se cenzureze inutil, sa isi ascunda emotiile si gandurile de teama de a nu fi ridiculizat sau considerat „slab”.
Voluntari. Un copil al carui nevoi au fost satisfacute prompt, caruia i s-a raspuns serios si la timp, invata la randul sau sa le sara in ajutor celor care au nevoie de asta.
Motivati. Acesti copii gasesc inlauntrul lor motivatia pentru a realiza diverse obiective. Ei nu au nevoie sa li se promita, sau sa isi promita diverse recompense, satisfactia lor interioara provenind din insasi atingerea scopului propus.
Sunt aceste trasaturi de caracter suficiente pentru a te face sa te gandesti de doua ori la ideea de a-ti creste copilul in spiritul atasamentului securizant, spargand tiparele felului in care a fost crescuta generatia noastra?
