- ÎNȚELEGEREA ABUZULUI EMOȚIONAL
- Abuzul emoțional poate fi dificil de identificat dacă NU este flagrant (evident)
- 8 semne că acest tip de comportament al partenerului tău intră în categoria abuzului emoțional:
- Sunt abuzată emoțional – Ce este de făcut?
- ABUZUL EMOȚIONAL PE PERIOADA SARCINII
- Abuzul emoțional în cuplu – Concluzie…
Persoană abuzată psihologic – ce trebuie să știe
Toate formele de abuz fac referire la putere și control. De cele mai multe ori, agresorul folosește tactici specifice și generale pentru a exercita putere și control asupra victimelor sale. Abuzul psihologic în cuplu este orice fel de abuz non-fizic impus de către un agresor victimei. Victimele abuzului psihologic în cuplu/familie sunt supuse amenințărilor repetate, manipulării, intimidării și izolării lor de restul familiei sau prietenilor apropiați.
Pentru persoanele abuzate, este cu atât mai dificil să conștientizeze violenta psihologică cu cât persoana are încredere sau validează agresorul ca fiind o persoană de încredere, apropiată, cu simț al umorului dezvoltat sau dacă persoana abuzată se simte/este mai vulnerabilă, sensibilă, ori lipsită de apărare și ajutor din exterior. Pentru femeile însărcinate, ce se regăsesc în astfel de situații poate fi și mai greu de conștientizat sau de intuit acest tip de abuz, din cauza sensibilității puse pe seama sarcinii.
Femeilor în general și mai ales celor însărcinate în special, acest tip de comportament le determină să se simtă anxioase, neînțelese, resimțind stări generale de frică, autoînvinovățire și lipsă de valoare. Victimele pot deveni convinse că nimănui altcuiva nu le pasă de ceea ce simt sau trăiesc. Adesea, rămân în situații abuzive pentru că ele cred că nu au unde să meargă, cum să se descurce singure și că nu le va lua nimeni în considerare sentimentele ori că ajutorul specializat este mult prea costisitor. Nemailuand in calcul ca sanatatea psihică și emotională este la fel de importantă ca cea fizică. Spre deosebire de violența fizică, violența emoțională nu este ușor de identificat deoarece nu este ușor evidentă. Violenta psihologică poate uneori prezice violența fizică sau sexuală, se poate suprapune sau chiar să apară de la sine.
De reținut!!! Abuz emoțional = manipulare psihologică prin: critică, rușinare, amenințări de pedeapsă și refuzul de a comunica. Comportamentul abuziv emoționale este o formă de manipulare folosită pentru a menține controlul într-o relație. Acest tip de abuz poate include atacuri verbale, umilire, intimidare, agresiune și izolare. Poate provoca vătămări emoționale profunde care pot dura ani de zile. Recomandarea specialiștilor în psihologie este de a căuta soluții imediate și ajutor precoce, denunțând astfel de comportamente.
ÎNȚELEGEREA ABUZULUI psihologic
Cum spuneam mai sus, tacticile comune includ de cele mai multe ori insulte, amenințări, constrângere și critici, injurii, umilire publică/privată, agresiune, frică indusă și izolare. O altă tehnică comună de relație abuzivă întâlnită de regulă în cupluri este atunci când agresorul o convinge pe victima să se îndoiască de propriile amintiri și percepții sau reprezentări.
Abuzul emotional poate fi dificil de identificat dacă NU este flagrant (evident)
Unii oameni de obicei, femeile) își scuză comportamentul abuzatorului (partenerului), dând vina fie pe o dispoziție proastă, fie a lor, fie a agresorului. Deoarece violenta psihologică provoacă adesea o stimă de sine scăzută, persoana poate ajunge chiar să creadă că merită un astfel de tratament din partea partenerului agresor. Când cineva se confruntă cu astfel de situații, poate chiar să creadă că și-a imaginat comportamentul greșit din partea altei persoane. Acești indicatori redactați în acest articol, trebuie să știți că ei nu sunt musai prezenți în orice situație/ cuplu și că comportamentul poate fi abuziv chiar dacă niciunul dintre acești factori nu este recunoscut. Cu toate acestea, dacă oricare dintre acești factori sunt prezenți în mai multe ocazii, este posibil fiți victima comportamentului nedorit și trebuie să căutați din timp consiliere și ajutor specializat pentru o existență plăcută, civilizată, comodă și igienică.
8 semne de comportament al partenerului care e sugestiv pentru relație abuzivă:
1. Comportamentul agresorului nu se oprește atunci când destinatarul (victima) începe să se plângă de acest comportament sau atunci când victima plânge efectiv. De fapt, acest comportament poate escalada pe măsură ce destinatarul abuzului devine mai vulnerabil și mai supărat. 2. Comportamentul agresiv și manipulativ este frecvent și survine de mai multe ori pe lună. 3. Agresorul folosește un limbaj vulgar și înjositor sau face acuzații fără temei. 4. „Argumentele agresorului” sunt unilaterale: o singură persoană vorbește și nu ascultă niciodată. 5. Persoana amenință cu violență și aduce injurii victimei. 6. Persoana nu își cere scuze după ce a avut un comportament abuziv, din contră, tot ea este supărată. 7. Agresorul nu vă validează cu încredere și discernământ și de cele mai multe ori, vă contestă și contrazice sau nici măcar nu vă ascultă. 8. Abuzul sexual sau fizic a fost, este sau poate fi de asemenea, prezent. 7 lucruri pe care orice femeie vrea să le audă de la bărbatul ei
Alte forme de comportament psihologic greșit
Dacă partenerul de viață sau altă persoană este veșnic nemulțumit, te presează mereu, setează standarde foarte înalte în toate, este foarte perfecționist sau te jicnește, te înjură violenta psihologică este evidentă. Tot abuz este deși se manifestă subtil, spunând sau sugerând că ești urât/ă, că te-ai îngrășat excesiv, sau cât de urât îți stă în rochia asta, că ești un părinte rău, prost, incompetent, care nu merită atenție sau că nimeni nu te-ar putea iubi/ înțelege/ tolera, că nu ești în stare de nimic, că mâncarea nu e bună, că altă mamă nu știu cu ce anume excelează …
În aceste cazuri e mai probabil să crezi că tu ești problema și să nu vezi aceste critici ostile și comportamentul greșit din spatele lor. Umilirea este tot o formă de abuz, când partenerul te batjocoreste, râde de tine sau se plânge de nepriceperea ta în fața altor persoane, membri de familie sau străini sublinind de fiecare dată doar greșelile partenerului.
O altă formă de abuz se manifestă prin banalizarea aspirațiilor, visurilor și remarci nepoliticoase: nu ești în stare, nu poti, nu știi, nu ai făcut nimic până acum cu firma, cheltui prea multi bani si risipești economiile familiei, nu poți păstra un job mai mult de 2-3 luni, nu ai fost în stare sa termini facultatea, liceul, cursul… De la relație abuzivă sunt toate șansele să se ajungă la abuz fizic sau sexual. Partenerul vrea control și dominare a partenerului, fie vrea separarea (este implicat într-o altă relație și nu știe cum sa plece, caută sau inventează motive) și acesta e felul în care crede că poate obține acest control: prin umilinte, critici exagerate, remarci nepoliticoase: esti proastă, tâmpită, dementă, îngustă la minte, nu ești în stare, nu te mai suport …
Cum arată manipularea emoțională prin retragere și neimplicare
Manipularea emoțională prin retragere și neimplicare implică refuzul de a comunica sau de a oferi sprijin emoțional, folosind tăcerea sau indiferența pentru a controla sau pedepsi partenerul. Acest comportament poate crea anxietate, confuzie și sentimentul de abandon.
Probleme psihologice manifestate prin abuz psihologic
Violența psihologică poate provoca anxietate, depresie, scăderea stimei de sine, sentimente de neputință și izolare. Victimele dezvoltă adesea mecanisme de adaptare disfuncționale, cum ar fi retragerea socială sau dependența emoțională de abuzator.
Daunele cauzate victimei
Comportamentul violent de natură psihologică afectează profund sănătatea mintală, ducând la traume psihologice, scăderea încrederii în sine, dificultăți în relații viitoare și, în unele cazuri, chiar tulburări de stres post-traumatic (PTSD). Impactul poate fi de lungă durată și devastator.
Cum ieșim din ciclul violenței emoționale
Ieșirea din ciclul violenței emoționale necesită conștientizarea abuzului, sprijin din partea unui terapeut sau a unui grup de suport și construirea unui plan de siguranță emoțională. Este esențială recâștigarea independenței emoționale și ruperea contactului cu abuzatorul, dacă este necesar.
Sunt abuzată emoțional – Ce este de făcut într-o relație abuzivă
Dacă vă regăsiți în situațiile de mai sus și considerați că sunteți victima unui comportamentul abuziv, nu uitați că agresorii își vor schimba acest comportament de agresiune doar dacă sunt dispuși să învețe să ofere compasiune și afecțiune. De exemplu, dacă partenerul nu este dispus nici măcar să vă asculte sau să vă înțeleagă, dar primesc mai multă afecțiune, NU se vor schimba și comportamentul greșit nu va înceta de la sine, din contră.
Nu e recomandat să vă schimbați dvs. comportamentul și să faceți eforturi pentru a-i intra în grații sau pentru a nu-l supăra pe partener, din contră, trebuie să-i cereți respectuos să înceteze să vă mai critice, să vă umilească în public, să nu mai amâne discuțiile și să nu mai dea vina pe dvs. pentru tot ce nu sunteți sau nu aveți ( completați dvs. cu ce vă supără) și să discutați deschis despre acest subiect, că poate nu este conștient de felul în care se raportează la relația voastră, are o altă problemă/ durere pe suflet, se simte rănit și neînțeles la rândul lui, criticat, neiubit sau are o trauma din copilărie de care nu este conștient.
Dacă acest “fel de a fi” sau acele “glume” nu sunt pe placul dvs. și nu ajută relația, trebuie să vorbiți deschis și sincer despre asta cu partenerul dvs. Fiți cumpătați, recunoașterea manipulării psiholigice este un prim pas și ar fi bine ca ambii partenerii să fie deschiși pentru a căuta suport și să urmeze un program de consiliere sau psihoterapie de cuplu, nu să se grăbească în declarații și să continue cu amenințările. Dacă dvs. sunteți cea care recurge mai des la acest comportament și la victimizare, poate că este timpul să încetați să vă mai atacați sau acuzați tot timpul partenerul, să dați vina pe el pentru lipsa de energie și de inițiativă.
O relație se câștigă ușor, dar se menține greu și necesită atenție și lucru cu sine constant. Ambii parteneri trebuie să lucreze și să caute să se dezvolte personal și profesional, astfel încât rutina și monotonia, rănile trecutului sau neajunsurile să nu le afecteze relația de cuplu. CITEȘTE ȘI: Conștientizarea riscurilor despresiei postpartum (după naștere)
Abuzul emotional in sarcina
Contrar așteptărilor, și femeia însărcinată este supusă comportamentului abuziv psihologic, fizic sau sexual. Într-un studiu din 2014 al NPR (National Public Radio, SUA), 75% dintre adăposturile pentru violență domestică au ajutat persoane ai căror abuzatori le-au ascultat folosind aplicații mobile ascunse. Unii parteneri de cupu care abuzează își ascund supravegherea, folosind-o pentru a se asigura că partenerul este loial.
Alții folosesc supravegherea ca un instrument de batjocoră la adresa victimei, luând cunoștințe despre conversațiile private ale victimei. În cazul femeilor însărcinate, și o privire dezaprobatoare ori lipsa de disponibilitate și de atenție a partenerului îi poate crea prejudicii atât ei, cât și copilului.
Prin astfel de comportamente, agresorul urmarind ca partenerul lui sa devina adesea izolat de comunitate sau de membrii familiei. O persoană care comite abuz ar putea răspândi zvonuri despre partener pentru a-i distruge reputația și a o decredibiliza public. Sau pot merge până la a-i interzice partenerului să vadă anumite persoane. Partenerul (victima) poate îndeplini astfel de cerințe pentru a-și „demonstra” loialitatea. CITEȘTE ȘI DESPRE: Echilibrul emoțional în sarcină
Violenta psihologică în cuplu – Concluzie…
Dacă un abuzator nu poate folosi frica, poate în schimb să mimeze afecțiunea. Dacă în cuplu, copilul este pe drum ori mai sunt și alți copii în familie, agresorul își poate învinovăți și împovăra partenerul să rămână în această relație „de dragul copiilor”. Alți agresori ar putea amenința, fără sinceritate, chiar cu sinuciderea dacă partenerul lor încearcă să plece sau dacă-i denunță și caută ajutor din exterior. Adesea, femeia însărcinată, din naivitate și prea multă încredere în partenerul ei, tinde să creadă că odată cu venirea copilului pe lume, lucrurile se vor schimba doar în bine și simte că uneori, ca mamă, trebuie să suporte și astfel de abuzuri pentru a-i proteja pe oamenii pe care îi iubește. CITEȘTE ȘI DESPRE: Ce omoară dragostea între părinți după nașterea copilului
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE