„Copilul abuzat are, de obicei, o schimbare bruscă de comportament, de stare afectivă, de model alimentar și de somn. În funcție de temperamentul său, devine fie brusc plângăcios, anxios, retras, necomunicativ, fie nervos sau agitat.“, spune psihologul Monica Bolocan. Cum trebuie gestionată o astfel de situație și ce nu trebuie să facem, câte feluri de abuzuri există și, mai ales, cum ajutăm copilul să treacă peste o astfel de traumă – în interviul următor.
Clubul bebelușilor: Nu sunt deloc rare cazurile de abuz în rândul copiilor din țara noastră.
Anii trecuți am avut o educatoare care abuza/lovea și maltrata niște copilași de grădiniță; cazurile de bulling în școli, dar și în grădinițe au atins cote alarmante. Vă rog să explicați, mai întâi, din perspectiva unui specialist, de câte feluri este abuzul? Căci, poate, dacă mulți au parte încă de acasă de comportamente abuzive, nu-și dau seama dacă le întâlnesc și în altă parte sau, dacă le-au întâlnit, să nu spună „n-a fost decât… o palmă…“.
Psiholog MB: Abuzul față de copii poate îmbrăca mai multe forme, atât ca manieră de exercitare, cât și ca intensitate și durată. Este important de precizat că abuzul nu înseamnă numai o acțiune voluntară îndreptată direct asupra copilului, ci aceasta poate fi și involuntară sau indirectă. Spre exemplu, un copil care a asistat repetat la scene de violență în familie sau este folosit de o persoana ca „unealtă“ de abuzare emoțională sau de manipulare a altei persoane, este, de asemenea, victimă. De cele mai multe ori nu întâlnim singular aceste forme, ci mai degrabă în diverse combinații.
Cele mai frecvente forme de abuz sunt:
Abuzul fizic, spre exemplu lovire, agresare fizică, intenționată sau nu! Atât pedeapsa fizică (intenționată), dar și lovirea indirectă a copilului prin aruncarea de obiecte, împingere sau zguduirea lui (sindromul bebelușului scuturat) sunt forme de abuz fizic. Ingerarea de către mamă a alcoolului sau a drogurilor în timpul sarcinii sau în timpul alăptarii sunt tot forme de abuz asupra copilului, ducând la grave malformații sau afectări neurologice (ex: sindromul alcoolismului fetal).
Abuzul sexual, atât direct (act sexual cu un minor), cât și indirect, prin intruziunea în spațiul personal al copilului, expunerea copilului la nuditatea adultului sau la acte sexuale, fără implicarea efectivă a acestuia.
Abuzul emoțional sau psihologic implică forme foarte variate de manifestare, de la cele manifeste, verbale (țipete, jigniri, ironizări etc), exercitate fie direct asupra copilului, fie indirect asupra unei persoane semnificative din preajma copilului, până la cele subtile, sublimate în comportamente sau atitudini generatoare de stres pentru copil, inclusiv șantajul și manipularea. O persoană poate abuza emoțional un copil chiar dacă nu folosește în exprimarea verbală directă elemente ofensatoare sau amenințătoare, dar exprimând la nivel non-verbal (gesturi, mimică, tonalitate limbaj) respingerea, criticarea sau amenințarea copilului. Aș adăuga aici și alte forme indirecte de abuz emoțional, ca de exemplu hiperprotejarea copilului, hipercriticarea acestuia sau presiunea excesivă pentru performanță (școlară, sportivă, artistică), toate cu efect dezastruos asupra unei dezvoltări psihoemoționale normale, neglijarea repetată a nevoilor fizice, emoționale sau educaționale ale copilului.
Aș adăuga – deși nu este recunoscut expres ca o formă de abuz – faptul că utilizarea incorectă a datelor cu caracter personal ale copilului, ca de exemplu expunerea pe rețelele de socializare a fotografiilor nud sau a filmelor cu momente din viața personală a copilului poate îmbrăca, la un moment dat, forma unui abuz, în funcție de consecințele pe care le generează.
Clubul bebelușilor: Cum schimbă abuzul un copil, o persoana?
Psiholog MB: Abuzul generează stres, iar stresul – acut sau cronic – schimbă biochimia creierului pe termen scurt, mediu și lung, cu impact negativ asupra comportamentului, personalității și stării emoționale. Indirect, prin somatizări, abuzul duce către boli cronice care scad imunitatea organismului.
Mai mult, este bine cunoscut că nu de puține ori, un copil abuzat devine la rândul său copil sau adult abuzator, perpetuând un model prost de conviețuire în grup și generând modele psihopatologice de relaționare.
Clubul bebelușilor: Cum arată oamenii care au trecut prin astfel de situații? Se pot… vindeca? Trauma este o cicatrice?
Psiholog MB: Este dificil de creionat un model unic de „persoana abuzata“. În primul rând, abuzul îmbracă diferite forme (așa cum am spus mai sus), iar reacția la abuz sau rezistența la abuz, precum și capacitatea de recuperare sau reziliența, depind de foarte mulți factori, fie intrinseci ai persoanei abuzate (temperament, personalitate, nivel cognitiv, resurse fizice și personale de compensare), fie ale mediului în care trăiește persoana (suportul material și emoțional de care beneficiază, contextul general de viață, istoricul de evenimente etc).
Astfel, există oameni care nu se pot „vindeca“, ducând toată viața lor o luptă cu propriul trecut, sau perpetuând, poate inconștient, abuzul la rândul lor, dar există și oameni care „se vindecă“, au resurse interioare, conștientizează (singuri sau cu suport emoțional) ca sunt victime ale unui abuz și că puterea de schimbare stă în ei înșiși, iar acești oameni rup lanțul vicios al perpetuării modelului abuzat-abuzator. Spre exemplu, sunt adulți care, în copilărie, au fost victime ale unui părinte agresiv, alcoolic sau au suferit din cauza divorțului părinților, și care, devenind părinți, fac toate eforturile ca micuții lor „să nu treacă prin ce au trecut ei“. Alții „reușesc“ să perpetueze același model greșit de existență.
Clubul bebelușilor: Încep grădinițele. Copilul de grădiniță este destul de mic și nu poate să povestească dacă este abuzat. Cum se schimbă comportamentul lui? Sau, și mai bine, ce fel de semne ale abuzului trebuie să caute un părinte la un copil de grădiniță?
Psiholog MB: Copilul abuzat are, de obicei, o schimbare bruscă de comportament, de stare afectivă, de model alimentar și de somn. În funcție de temperamentul său, devine fie brusc plângăcios, anxios, retras, necomunicativ, fie nervos sau agitat. De menționat că aceste manifestări apar și în tabloul anxietății de separare sau al unei tulburări de adaptare sau al depresiei, astfel că un diagnostic diferențial este extrem de important! Nu orice copil cu modificare de comportament este un copil abuzat! Toate aceste comportamente (la orice vârsta!) pot face parte din tabloul clinic al unei afecțiuni psihiatrice sau neurologice, de aceea o evaluare psihologica clinică este absolut obligatorie înainte de orice suspiciune de abuz.
În funcție de forma și intensitatea abuzului, copilul poate deveni la rândul său agresiv (fizic, verbal, emoțional) cu alți copii. Adesea, copiii reflectă în jocurile și desenele lor abuzurile la care sunt supuși. Apar teme sexuale sau cu multă agresivitate, emoții negative. Copiii mici, până în 5 ani, nu știu să recunoască un abuz și nu îl conștientizează. Din acest motiv, nu le vorbesc părinților imediat despre ce li se întâmplă.
Clubul bebelușilor: Cum ar trebui să se reacționeze față de copil dacă află că micuțul a fost supus vreunui abuz? Ce-i spui unui astfel de copil? Ca mamă, spre exemplu?
Psiholog MB: Reacția părinților trebuie adaptată la vârsta copilului, la nivelul sau de dezvoltare cognitiva și emoțională și, implicit, la capacitatea sa de înțelegere. Pentru un copil foarte mic, până în 3-4 ani, este suficientă îndepărtarea sursei abuzului și revenirea la un mediu de viață sigur din punct de vedere fizic și emoțional. Pentru cei mai mari, de 4-5 ani, există forme de terapie care „eliberează“ stresul acumulat ca urmare a abuzului.
În orice caz, nu cred că este bine să se discute excesiv cu copilul despre ce i s-a întâmplat și părinții trebuie să dea dovadă de multă stăpânire de sine și echilibru emoțional pentru a nu transmite copilului starea lor.
Clubul bebelușilor: Când e necesară intervenția psihologului? Sunt traume care pot fi tratate în familie, de către cei dragi?
Psiholog MB: Psihologul poate interveni oricând – fie pentru abordarea directă a copilului (de obicei după 4 ani), fie pentru consilierea părinților.
Cât despre părinți, da, există părinți cu o foarte bună inteligență emoțională, cu prezență de spirit, resurse emoționale pozitive și echilibru emoțional care știu instinctiv ce să facă, dar aceștia sunt foarte „rari“. Părinții sunt adesea ei înșiși afectați când află că micuțul lor a fost victima unui abuz și nu mai au capacitatea de a fi obiectivi.
Clubul bebelușilor: Cum se tratează o astfel de traumă a unui copil de grădiniță?
Psiholog MB: Este important să eliminăm imediat sursa abuzului. Mutăm copilul la altă grădiniță, îl înscriem într-o formă de terapie sau, pur și simplu, plecăm o scurtă perioadă cu familia într-o vacanță, după care facem aceste schimbări. Copiii mici au avantajul de a uita repede, astfel că, dacă abuzul nu a fost pe o perioadă lungă de timp (mai mult de 6 luni – 1 an) și nu a îmbrăcat forme severe, își revin repede.
Clubul bebelușilor: Cât durează până la a fi considerat vindecat? Cum recomandă un psiholog ca un astfel de copil să-și continue viața?
Psiholog MB: Atunci când un copil revine la starea sa de spirit anterioară, își reia comportamentul său obișnuit, jocurile preferate, interesele, este vesel, activ, se joacă, mănâncă și doarme bine – înseamnă că este vindecat!
Clubul bebelușilor: Se tratează mai ușor traumele suferite de un copil mai mare? Ale unui adult?
Psiholog MB: Personal consider că traumele unui copil mai mare sau ale unui adult se tratează mai greu, pentru ca aceștia deja conștientizează abuzul, își dezvoltă mecanisme cognitive de cugetare asupra acestuia, apar mecanisme de apărare sau sublimări, proiecții, dezvoltă stări patologice… Este totul foarte complicat! Tot ca o părere personală, consider că, pentru o persoană inteligentă, efectul negativ este mult mai mare, pentru ca aceasta are mecanisme de introspecție și analiză mult mai sofisticate.
Clubul bebelușilor: Ce sfătuiți părinții să urmărească la comportamentul unui copil care intră în comunitate (grădiniță, școală)?
Psiholog MB: Părinții ar trebui să urmărească orice modificare bruscă de stare afectivă, comportament, joc, interese, mod de comunicare și relaționare cu adulții sau cu alți copii. Fie în sens „pozitiv“ (copilul devine agitat, hiperactiv, agresiv fizic sau verbal), fie in sens „negativ“ (copilul devine apatic, retras, necomunicativ, dezinteresat de orice îi făcea plăcere înainte).
Clubul bebelușilor: Ce faci dacă chiar propriul copil este considerat un abuzator? Cum îți dai seama unde ai greșit cu el? Cum poți repara?
Psiholog MB: Aceasta este o analiză greu de făcut de un părinte. Este ca și cum i-am cere să se analizeze obiectiv pe sine însuși și familia sa. În acest caz este obligatorie apelarea la un psiholog specializat în traumă, abuz, bullying, agresivitate la copii, dar nu înainte de o evaluare psihologică clinică, pentru că agresivitatea poate fi simptom al multor afecțiuni psihice și neurologice.
Monica Bolocan
Psiholog clinician specialist, Clinica NEUROAXIS
