Desi s-ar zice ca in acest secol e evident pentru toata lumea ca locul bebelusului e in brate, proaspetele mame se confrunta inca, din pacate, cu lume “binevoitoare” care promoveaza principii sanatoase, de la necunoscutii de pe strada pana la rude apropiate: “nu mai lua copilul in brate de cum plange, ca se invata asa, cum il cresti, asa il ai!”,“ ajunge un rasfatat daca il tii atat in brate!”,“trebuie sa il lasi sa se invete sa se linisteasca singur, sa devina independent!”.
Aceste sfaturi sunt date cu atata siguranta incat unele mame, care desigur ca vor doar binele copilului, ajung sa isi puna la indoiala instinctele:”daca intr-adevar nu fac bine ca il iau mereu in brate? Daca ar trebui sa il las sa se linisteasca singur?”. Ei bine, specialistii sunt de partea mamelor: a tine copilul in brate, a-l linisti cand plange este esential pentru dezvoltarea sa ulterioara ca adult!
Interactiunea parinte-copil in primii ani de viata
Desigur ca sunt multe variabile care contribuie la dezvoltarea omului de la copil la adult dar una dintre ele este chiar aceasta si anume a raspunde prompt nevoilor sale. Sa vedem ce au concluzionat studiile, care sunt urmarile interactiunii parinte-copil in primii ani de viata:
Adultii care au avut parte de multa interactiune inca din primele zile de viata, atingeri fizice, afectiune au izbutit mai bine in viata. Aceasta deoarece, explica oamenii de stiinta, ceea ce fac parintii in primele luni de viata are un impact deosebit asupra dezvoltarii creierului, creierul se dezvolta mai bine atunci cand bebelusul este atins, leganat, tinut in brate.
Bebelusii lasati sa planga mult vor fi mai afectati de stres,vor gestiona mai greu situatiile stresante, vor fi mai impulsivi si cu un autocontrol mai slab.
A raspunde prompt nevoilor bebelusului nu garanteaza performante academice ulterioare dar poate garanta un adult care stie sa faca fata situatiilor stresante, mangementul stresului fiind una dintre conditiile reusitei in general, a atingerii potentialului fiecaruia.
Bebelusii care au beneficiat de afectiune vor fi in viitor mai feriti de depresii, cu o sanatate generala mai buna, mai empatici si per ansamblu mai productivi.
Ce se intampla daca lasam bebelusii sa planga neconsolat?
Pentru inceput trebuie sa stiti ca multi adulti din USA au fost si sunt inca afectati de impactul cultural pe care l-a avut dr. Watson in anii ’20. Desigur ca nici in Romania lucrurile nu stau mai bine si nu din caua dr. Watson ci al vremurilor in care mama era obligata sa se intoarca in campul muncii la scurt timp dupa nastere iar bebelusul era lasat in crese supra-aglomerate unde nu avea nimeni timp sa il consoleze cand plange.
Desi vremurile s-au schimbat multi au ramas tributari mentalitatii acelor vremuri, comunismul incurajand aceleasi principii ca dr. Watson in USA:”fii ferm cu copilul, el trebuie pupat doar in somn, nu il tine in brate, lasa-l sa planga sa se invete cu greul, sa devina descurcaret, autonom.” Pentru acele vremuri, a raspunde nevoilor unui bebelus era echivalent cu a-l “cocolosi”, a-l “creste un razgaiat”, a-l “strica”.
Pentru a se evita aceste “inconveniente” a aparut metoda CIO (Cry it out), cu variantele ei aparent mai blande dar de fapt la fel de daunatoare ca ferberizarea sau plansul controlat. Insa aceste metode sunt respinse de actualii oameni de stiinta, medici si psihologi, care au constatat ca practicarea lor nu produce doar disconfort psihologic bebelusului, traume psihice, dar si mici leziuni pe creier care il pot afecta pe termen lung.
A lasa bebelusul sa planga neconsolat nu doar ca nu produce “adulti independenti, capabili de autocontrol, caractere puternice” dar afecteaza intreaga dezoltare a copilului, este o actiune cruda si periculoasa.
Prin urmare lasati sfaturile din aceasta zona neagra a parentingului sa treaca pe langa voi, nici macar urechea nu trebuie aplecata spre ele caci sunt date in necunostinta de cauza. Daca vreti ca al vostru copil sa isi dezvolte potentialul maxim, sa ajunga o persoana echilibrata, capabila de empatie, nu lasatul sa planga este solutia ci indeplinirea nevoilor sale iar nevoia de apropiere umana, de interactiune fizica, de atingere, de a fi tinut in brate este una dintre cele mai puternice nevoi ale nou-nascutului iar indeplinirea ei este esentala.
Un parinte nu ar trebui sa se teama sa ofere afectiune nou-nascutului iar rudele, vecinii, intreaga societate ar trebui sa incurajeze manifestarea acestei afectiuni, nu sa o combata, spre binele intregii umanitati.
