Am avut timp o sarcina întreagă să mă pregătesc pentru acest moment, și totuși îmi amintesc, când am ieșit cu primul meu copil pe poarta maternității, mă simțeam de parcă aș fi fost dată afară din cuib. Iar când l-am așezat pe bebe în pătuțul lui, pregătit cu atâta grijă și după toate regulile tuturor academiilor de pe planetă, m-am întrebat: adică, medicii chiar au avut încredere în noi să […]
Primul An | Bebelușul pe săptămâni până la 1 an
Primul an impreuna cu bebelusul tau – cineva il descria spunand ca „zilele trec atat de greu, insa anul trece mult, mult prea repede”. Si este perfect adevarat! De la prima zi in care l-ai tinut in brate, pana la petrecerea de taiere a motului, e probabil perioada cea mai intensa de care vei avea parte. De la micutul neajutorat si fragil la bebelusul care deja merge tinandu-se de mobila, parca timpul a trecut intr-o secunda.
Stim insa ca este si o perioada plina de griji, emotii, intrebari. Noua lor responsabilitate le face pe mamici sa se intrebe la fiecare pas daca procedeaza corect, daca micutul primeste destula hrana, daca ia destul in greutate, daca dezvoltarea lui e conform graficelor, daca e un copil sanatos. Cum sa il imbrace cand ies la plimbare, ce carucior sa aleaga, unde sa il culce si cum sa il invete sa adoarma, cat de des sa il hraneasca, cat sa il tina in brate, sunt doar cateva dintre intrebarile pe care si le pune fiecare mamica.
Primul an impreuna cu bebelusul tau este cel mai minunat. Echipa Clubul Bebelusilor si-a unit eforturile pentru a raspunde acestor intrebari si multor altora. Experienta noastra si colaborarea cu medici pediatri si obstetricieni, psihologi si educatori ne-au facut sa elaboram acest ghid complet care va urmari schimbarile prin care trece bebelusul saptamana de saptamana si provocarile carora trebuie sa le faca fata mamicile. Suntem siguri ca iti va fi de folos si asteptam cu mare drag intrebarile tale carora le vom oferi raspunsuri competente.
Îngrijirea nou născutului în primele zile – Cunoaste-ți nou-născutul! ❤️
După 9 luni împreună, în care l-ai simțit aproape în fiecare zi, dar nu l-ai văzut niciodată, iată că bebelușul tău a venit pe lume, iar tu nu îți poți lua privirile de la el. De fapt, nu e o metaforă: majoritatea mamelor spun că în primele zile dupa naștere și-au petrecut o foarte mare parte a timpului uitându-se cu mirare și neîncredere la nou-născut. Îți oferim ocazia să îl […]
Controlul bebelușului la 1 lună de viață este o examinare medicală foarte valoroasă din viața copilului tău
Ca proaspătă mămică simți nevoia ca bebelușul să fie consultat zilnic de un specialist. Ai atât de multe întrebări, atât de multe temeri… De aceea, unul dintre cele mai valoroase controale din viața copilului tău va fi chiar cel efectuat la împlinirea primei luni de viață. Explicam pe larg care este rolul acestui control și cum se desfășoară. Consultul pediatric la vârsta de 1 lună de viață reprezintă un bilanț […]
Bebelusul la 52 de saptamani | Un an intreg a trecut de cand s-a nascut bebe!
La multi ani. In sfarsit, bebelusul tau a implinit un an. Un an intreg a trecut de cand s-a nascut. Pe parcursul acestei serii am incercat sa te pregatim si sa te sustinem in legatura cu tot ce se intampla in acest an minunat, din primele clipe cand micutul era absolut neajutorat, pana acum, cand este deja un mic omulet. Desigur, fiecare copil este un individ aparte, diferit de toti […]
Bebelusul la 51 de saptamani | Saptamana viitoare aveti petrecerea de un an
Saptamana viitoare aveti petrecerea de un an. Acum un an pe vremea asta, abia te mai puteai misca si abia asteptai intalnirea cu fiul sau fiica ta, intrebandu-te in ce fel ti se va schimba viata. Acum, aproape un an mai tarziu, nu iti poti imagina viata ta fara el sau ea. Ca intotdeauna cand ai de facut pregatiri pentru un eveniment important, probabil ca e un moment in care […]
Bebelusul la 50 de saptamani | Aproape ca si-a triplat greutatea de la nastere
E incredibil ca mai sunt doar doua saptamani pana cand bebelusul implineste varsta de un an. Si omuletul asta mic incepe sa vorbeasca, mananca la masa cu intreaga familie, face cu mana de bun-gasit si la revedere si se distreaza cu cantecele si cartile preferate. La un an, bebelusii cantaresc in medie 9 kg si au o lungime de aproximativ 76 cm. Dupa cum vezi, aproape ca si-a triplat greutatea […]
Bebelusul la 49 de saptamani | Nu ii imita felul de a vorbi oricat de delicios ti s-ar parea
Probabil ca numeri deja zilele pana la prima aniversare a micutului tau. Fie ca planurile tale sunt modelate dupa idei de pe Pinterest sau ca pui la cale o petrecere mica, numai pentru membrii apropiati ai familiei si pentru nasi, faptul ca ai rezistat primului an din viata copilului tau merita sarbatorit. Oricum ar arata petrecerea, toata lumea te va intreba: merge singur? Oricat de insistente ar fi aceste intrebari, […]
Bebelușul la 48 de săptămâni | Pentru a învăța să meargă singur are nevoie să treacă prin anumite etape
Acum, la 48 de saptamani, bebelusul tau are 11 luni. In timpul care s-a scurs deja, l-ai vazut crescand si dezvoltandu-se atat de repede, incat, privindu-l azi, ti-e si tie greu sa te gandesti la nou-nascutul delicat si vulnerabil care era pana de curand. Acum, el se deplaseaza cu incredere in timp ce se sprijia de tot ceea ce ii iese in cale, si in curand il vei vedea stand […]
Bebelusul la 47 de saptamani | Devine din ce in ce mai mobil si mai independent
Unde e nasucul? Poate ca la varsta aceasta bebelusul nu stie inca sa identifice toate partile corpului sau, dar cu siguranta ii place sa comunici cu el si sa ii oferi ocazia de a invata tot mai multe cuvinte. Pe masura ce sistemul sau nervos proceseaza noile achizitii, bebelusul isi consolideaza si abilitatile de a recunoaste unele secvente si succesiuni de actiuni, astfel ca jocurile devin si mai amuzante. Ne […]
Bebelusul la 46 de saptamani | Mersul biped e principalul punct de interes pentru copil
Te apropii de ultimul salt cognitiv major din primul an de viata al bebelusului tau, dar nu te agita prea tare, caci ele continua si dupa varsta de un an. Pregateste-te deci, pentru un bebelus nervos, exagerat de atasat de tine, mai plangacios decat il stiai, care se straduieste sa proceseze informatiile pe care creierul sau in plina dezvoltare le receptioneaza. Sa inveti sa gandesti – iata un lucru dificil […]
Bebelusul la 45 de saptamani | Somnul este in continuare agitat
Iata ca se apropie un nou salt cognitiv, iar modul in care bebelusul vrea mereu sa stea lipit de tine si mofturile si nervozitatea de care da dovada sunt o adevarata provocare. Uneori e greu de inteles exact ce anume il nemultumeste, asa ca multe mamici spun ca le vine mai usor sa accepte pur si simplu situatia, fara sa mai incerce sa rezolve o problema necunoscuta. Totusi, in perioadele […]
Bebelușul la 44 de săptămâni | Se simte încrezător să se deplaseze de-a bușilea
In mod oficial, copilul tau a implinit acum 10 luni. Iti vine sa crezi ca va despart numai 8 saptamani pana la prima sa aniversare? Probabil ca acum deja petrece din ce in ce mai mult timp in sezut sau in picioare, folosindu-se de mobila ca sa se sprijine. Atunci cand e la sol, se simte increzator sa se deplaseze de-a busilea, sau printr-un stil propriu de tarare. Sunt pasii […]
Bebelușul la 43 de săptămâni | Aprofundează modul în care funcționează comunicarea verbală și nonverbală
Pe masura ce se apropie de aniversarea a zece luni de viata, bebelusul este preocupat de din ce in ce mai multe activitati. El incearca din rasputeri sa atinga noi etape de dezvoltare, fiind de data aceasta interesat de modurile in care pot fi utilizate obiectele si de ce ii permiti tu sa faca. Apoi, aprofundeaza modul in care functioneaza comunicarea verbala si nonverbala, si incepe sa descopere care sunt […]
Bebelusul la 42 de saptamani | Devine mai mobil si mai independent
La 9 luni si jumatate poti deja remarca semnele subtile ca se apropie un nou salt in dezvoltarea bebelusului. Anxietatea de separare este inca o problema pentru multi dintre bebelusi, iar noptile nedormite raman realitatea a numeroase familii. Dar ce frumos, ai un bebelus din ce in ce mai doritor si mai capabil sa exploreze. Si cu cat devine mai mobil si mai independent, cu atat va gasi o mai […]
Bebelușul la 41 de săptămâni | Refuză să consume alimente pe care odinioară le aprecia
Saptamana 41 dupa nasterea bebelusului reprezinta o alta perioada de schimbari semnificative in viata copilului tau. Se apropie inca un salt in dezvoltare, eruptia dentara si achizitiile motorii nu il lasa sa se odihneasca noaptea, iar eforturile pe care le face ca sa se antreneze sa mearga nu va fac viata mai usoara, nici lui, dar nici tie. Anxietatea de separare este destul de posibil sa ii limiteze interactiunile sociale, […]
Bebelușul la 40 de săptămâni | Somnul este profund marcat de erupția dinților de lapte
Desi in sarcina saptamana 40 are o semnificatie deosebita, pentru bebelusul tau a 40a saptamana de viata nu are nici o insemnatate. El se confrunta acum cu alte probleme: saltul cognitiv al acestei perioade, efortul de a-si cizela capacitatea de deplasare si eruptia dentara sunt principalele sale preocupari. Nu e usor sa cresti atunci cand ai 9 luni. De aceea, bebelusul poate avea schimbari de dispozitie frecvente si un somn […]
Bebelusul la 39 de saptamani | Vorbeste-i pe tot parcursul zilei
La 39 de saptamani, bebelusul a petrecut alaturi de tine tot atata timp cat si in uter. Ce mare diferenta intre momentul in care si-a facut aparitia, si cum e el in prezent. In ultimul sfert al primului sau an de viata, el se va stradui sa isi casige independenta pe doua picioare si sa se depaseze in mediul tot mai plin de surprize. Pentru ca intelege mult mai multe […]
Bebe la 38 de săptămâni | Joaca și dezvoltarea sunt marcate de creșterea mobilității
La 38 de saptamani, bebelusul tau, care are de acum 9 luni, este un bulgare de agitatie si entuziasm, care se bucura de fiecare amanunt din viata sa, cat timp esti pe aproape. Acum este preocupat sa se joace cu vocea sa si sa descopere sunetele pe care le poate produce. Nu te speria daca incepe sa maraie ca un urs sau sa tipe ca cine stie creatura, el va […]
Bebelușul la 37 de săptămâni | Nervozitatea accentuată se datorează saltului mental din această perioadă
La aceasta varsta bebelusul pare in sfarsit sa fi dobandit niste abilitati sociale: face pa-pa cu mana, aplauda, sau face alte miscari deocamdata vagi, care vor capata semnificatie pe masura ce devin mai precise. Sunetele pe care le scoate pot semana cu silabele ma-ma sau ta-ta, iar unii dintre copiii mai grabiti se ridica deja in picioare si merg tinandu-se de mobila. Creierul unui micut de 37 de saptamani este […]
Bebelușul la 36 săptămâni | Pornește să descopere lumea, se adaptează la noile sale abilități
Mersul de-a busilea, taratul in stil comando sau deplasarea pe palme si in fund sunt doar cateva dintre modurile in care micutul tau de 36 de saptamani porneste sa descopere lumea care il inconjoara. Odata ce ajung sa stapaneasca o metoda de deplasare, bebelusii vor aprecia din plin mobilitatea dobandita si vor parcurge distante destul de mari intr-un timp relativ scurt. Iar daca nu merg de-a busilea, atunci se ridica […]
Bebelusul la 35 saptamani | Micutul raspunde vorbelor pe care i le spui
La 35 de saptamani, bebelusul tau se apropie de celebrarea a 9 luni de viata, tot atata timp cat a petrecut si in pantecele mamei sale. El se schimba si evolueaza in fiecare zi. Increderea sa in propria mobilitate creste, si de acum jocul de-a v-ati ascunselea va insemna ca si micutul te va cauta pe tine, nu doar tu pe el. Zilele pe care le mai poti petrece pe […]
Bebelușul la 34 de săptămâni | Un mare explorator, pregătit să cucerească tot ce îl înconjoară
La 34 de saptamani, bebelusul tau este cu adevarat un mare explorator, pregatit sa cucereasca tot ce il inconjoara. Abilitatea sa de a se deplasa usor in mediul de viata, de a apuca si a „gusta” obiectele din jur, de a comunica cu alte persoane, de a-si imparti mancarea si in general de a interactiona din punct de vedere social, il fac sa semene cu un copil mare. Dar este […]
Bebelusul la 33 de saptamani | Dobandeste noi achizitii din punct de vedere al interactiunii sociale
De acum, bebelusul tau isi recunoaste numele, scoate sunete noi si incearca sa dea singur paginile cartilor sale speciale pentru bebelusi. Uneori mananca cu pofta orice ii oferi, in timp ce in alte zile nu va fi interesat decat de lapte. Uneori vrea libertate si sa fie lasat in pace sa exploreze, in timp ce alte zile il tii lipit de tine. Uneori dezvoltarea sa este surprinzatoare, alteori nimic nu […]
Bebelusul la 32 de saptamani | Nevoia sa de a fi ascultat si sustinut este din ce in ce mai mare
La 32 saptamani (8 luni), bebelusul tau este aproape de un nou salt in dezvoltare, asa ca saptamanile care urmeaza s-ar putea sa fie destul de solicitante. Creierul sau se pregateste pentru mobilitatea bipeda si pentru primele cuvinte, asa ca o sa ai ocazia sa observi probabil multe schimbari. Copilul este absolut fascinat de lumea din jurul sau, iar nevoia sa de a fi ascultat si sustinut este din ce […]
Bebelusul la 31 de saptamani | Noile descoperiri au repercursiuni asupra somnului care devine si mai agitat
31 de saptamani, si intreaga lume isi deschide bratele sa intampine bebelusul! De acum, cei mai multi dintre copii sunt deja in stare sa stea in sezut, sa mearga de-a busilea, sa vada lumea din unghiuri diferite. Si cat mai au de explorat! Ajustarea la noul nivel de mobilitate implica un proces complex de invatare, asa ca nu arareori se va intampla sa iti observi micutul studiind ganditor cate un […]
Bebelusul la 30 de saptamani | Somnul de zi devine in mod special dificil la aceasta varsta
Intre 7 si 8 luni, saptamana 30 a bebelusului este cea care marcheaza adesea sedimentarea noilor abilitati dobandite de curand. Nu este vorba exclusiv despre achizitiile motorii, cat si despre relatiile pe care le-a stabilit cu persoanele si obiectele din jurul sau. Unii copii au invatat rutina schimbarii scutecului si plang in semn de protest atunci cand te vad ca pregatesti crema anti-iritatie de scutec. Altii se impotrivesc mai activ […]
Bebelusul la 29 de saptamani | Fara comparatii cu alte mamici si alti bebelusi
Zambetul unui bebelus de 29 de saptamani releva unul sau mai multi dintisori. Daca ei nu si-au facut inca aparitia, cu siguranta gingiile sunt deja umflate si pregatite sa dea la iveala primii zimtisori. Este posibil ca micutul tau sa manance deja cu placere 3 mese pe zi, ba sa mai ceara si gustari, sau abia sa accepte sa guste cateva lingurite. E la fel de posibil sa stea deja […]
Bebelușul la 28 de săptămâni | Erupția dinților de lapte e supărătoare atât ziua, cât și noaptea
Si iata ca micutul tau are de acum 7 luni si e un ghemotoc de veselie si gangureli pline de energie. La aceasta varsta probabil ca a dat deja de gustul noii provocari reprezentate de alimentatia solida, iar principala sa activitate este sa invete sa mearga de-a busilea. Unii dintre bebelusi se aseaza deja in sezut la aceasta varsta, in timp ce altii muncesc din greu sa se ridice in […]
Bebelusul la 27 de saptamani | Diversitatea alimentelor consumate si a modurilor de preparare pe glob este incredibila
Cresterea bebelusului de 27 de saptamani este extrem de rapida in aceasta perioada, atat pe plan fizic cat si mental. Pentru un parinte obosit, sa tina pasul poate fi o veritabila provocare. Cerintele copilului referitoare la hrana si somn pot fi la fel de solicitante ca si cele din al patrulea trimestru de sarcina. In loc sa doarma mai mult noaptea, asa cum se asteapta multa lume, bebelusul pare sa […]
Bebelusul la 26 saptamani | Este dornic sa se tarasca si sa invete sa se deplaseze de-a busilea
La 26 de saptamani, bebelusul a parcurs jumatate din drumul sau de 52 de saptamani catre sfarsitul primului an de viata. Corelarea numarului de luni si a numarului de saptamani poate fi putin dificil, asa ca majoritatea parintilor se concentreaza asupra aniversarilor lunare ale copiilor. Alti parinti continua sa numere saptamanile, ca in perioada sarcinii. Oricum ar fi, la 26 de saptamani multi copii sunt deja mari amatori de mancare […]