Stim ca diversificarea este un subiect de interes maxim pentru mame, asa ca am decis sa va oferim ocazia de a „trage cu ochiul” catre alte culturi si ce inseamna diversificarea in diferite zone geografice.
Vrei sa faci totul perfect in ceea ce priveste diversificarea bebelusului, caci toate sursele de informare folosite ti-au explicat cat e de importanta aceasta etapa pentru sanatatea viitoare a copilului si pentru obiceiurile sale alimentare.
Ei bine, iti intelegem foarte bine dorinta de a face totul ca la carte (alegand, desigur, cartea corecta) insa dupa ce vei citi acest articol, te vei intreba: exista o singura cale corecta?
Diversificarea bebelusului se face diferit in diverse zone ale Globului.
Motivele tin de aspecte culturale dar si de limitarile de ordin practic. Este greu sa ceri populatiei care traieste in Siberia sau Alaska sa ofere copilului legume proaspete, dupa cum probabilitatea ca micutul african sa primeasca prea multa carne este egala cu zero, avand in vedere ca in triburi barbatii sunt cei care se infrupta primii.
Iata cateva recomandari si obiceiuri din diverse colturi ale lumii:
In Statele Unite ale Americii majoritatea pediatrilor recomanda introducerea, la varste intre 4 si 6 luni, ale cerealelor „la cutie”, cate o cereala o data.
In Japonia, cand copilul implinetse 100 de zile de viata, se efectueaza o ceremonie la care se ofera sucuri de fructe si supe de legume.
In zona Pacificului primul aliment solid introdus in dieta bebelusilor este orezul.
In Canada diversificarea incepe la 6 luni, cu cereale, dupa care se trece la fructe si legume.
In Israel se recomanda ca incepand cu varsta 4 luni bebelusul sa primeasca cate un varf de deget din orice mananca adultii (cu exceptii cum e ardeiul iute, de exemplu). Apoi, la varsta de 5 luni, bebelusului i se ofera cate o lingurita din alimentele care pareau sa ii fi placut in prima faza, pentru ca de la 6 luni bebelusul sa primeasca cantitati gradual crescute din alimentele consumate de catre adulti.
In Marea Britanie recomandarea este ca diversificarea sa astepte pana la 6 luni, insa putini parinti respecta aceasta recomandare, majoritatea incepand sa ofere borcanele pentru bebelusi inca de la varsta de 4 luni.
In Nigeria mancarea de baza, pe care o primesc si bebelusii, este un terci din mei.
In Oceania, parintii mesteca pentru copiii lor pestele si ficatul. Tot in aceasta zona este o practica frecventa oferirea, devreme in cursul diversificarii, a insectelor premestecate, hranitoare de altfel, avand in vedere continutul lor mare de proteine si cantitatea scazuta de grasimi.
In Polinezia, bebelusii primesc un fel de terci din fuctele copacului de paine si nuca de cocos.
Primul aliment pentru copiii inuitilor este reprezentat de o anumita alga.
In Puerto Rico copiii primesc un fel de pure de cartofi, orez, mango si sucuri proaspete.
In Tarile de Jos, unul dintre primele alimente introduse in alimentatia bebelusilor este pestele.
Dupa cum se vede, exista diferente fundamentale de abordare a diversificarii, in functie de zona geografica, gradul de dezvoltare socio-economica, produsele disponibile si asa mai departe.
Pe un ton dulce-amar, nu putem decat sa constatam ca bebelusii par sa fie destul de rezistenti!
Exista insa si puncte comune in ceea ce priveste inceputul diversificarii?
Se pare ca DA.
Diversificarea bebelusului incepe intre 4 si 6 luni in cele mai multe tari.
Cu exceptia catorva culturi care traiesc in zone geografice extreme, primele alimente introduse in alimentatia bebelusului sunt legumele, cerealele si fructele.
Se recomanda, mai peste tot, introducerea graduala a alimentelor, cate un aliment nou o data si in cantitati crescatoare.
Regula celor 4 zile este de asemenea cunoscuta si recomandata in majoritatea tarilor .
Inceperea diversificarii se face, peste tot, folosind alimente blenduite, pasate cu furculita sau chiar mestecate. Se pare ca BLW (autodiversificarea) este o practica noua, si care le prinde, mai degraba, pe mamele din tarile dezvoltate.
Prietenele tale, mame care locuiesc in alte tari, ce recomandari au primit in ceea ce priveste diversificarea bebelusilor? Impartaseste cu noi din experienta lor!