Copilul are muci verzi sau galbeni și te întrebi cum să-i tratezi corect?
Descoperă informații despre rinoreea apoasă și alte tipuri de muci la copii, dar și când ar trebui să consulți un medic. Să ridice mâna sus cine nu are probleme cu mucii la copii de cum se răcește vremea! Cel mai adesea sunt inofensivi, nici măcar culoarea nu e musai să anunțe complicații dar, dacă pe lângă rinoree (scurgeri nazale apoase) apar și alte simptome, e posibil să fie vorba despre vreo infecție. Virală sau bacteriană. Deci, când e cazul să luăm măsuri?
- Muci transparenți, apoși
- Mucii albi la copii
- Muci galben-verzui/verzi
- De ce este importantă eliminarea secrețiilor din nas?
- Are muci tot timpul anului!
- Nasul înfundat la copii
Cauzele apariției rinoreei sunt multiple, vinovate pot fi alergiile, dar și infecțiile virale și bacteriene. Alergiile, da, da, ai citit bine, alergiile nu ne dau bătăi de cap doar în sezonul în care înfloresc pomii. Forme foarte serioase de alergie se pot face de la mucegai, de la acarienii de praf din pat, perne, perdele, covoare sau din jucăriile de pluș, de la păduchele de carte, de la animalele de companie, de la poluanții de interior (soba pe gaz/lemne, tutunul) sau de exterior (gaze de eșapament, gaze industriale). Citește și despre: A venit frigul! Parcă văd că iar mi se îmbolnăvește copilul!
Când e frig afară, diferența de temperatură dintre înăuntru și afară reprezintă cea mai frecventă cauză care duce la apariția secrețiilor nazale mai abundente. Aici putem vorbi de o oarecare predispoziție a unora spre rinite la frig, fără a avea vreo legătură cu imunitatea persoanei respective. Și nici cu hapurile de imunitate sau cele cu scop antialergic. Este, mai degrabă, o sensibilitate. Mucii, așa cum sunt denumite secrețiile vâscoase produse de glandele nazale și eliminate prin nări, au rolul lor. Acela de a proteja una dintre căile de acces în organism a microbilor, nasul. Felul cum arată aceștia, dar și cantitatea lor, pot fi indicatori ai stării de sănătate a organismului. În mod normal, membranele mucoase produc aproximativ 1-1,5 litri de mucus pe zi, cea mai mare parte fiind înghițită în mod inconștient.
Mucii la copii – Când se modifică mucusul?
Când inhalăm praf, alergeni, virusuri sau bacterii, ori când organismul luptă cu o răceală, caracteristicile mucusului se schimbă. Creșterea producției de mucus este răspunsul organismului în fața unor alergeni sau a unor infecții. Aproape întotdeauna, acest simptom nu apare singur, ci însoțit de altele – congestia nazală (înfundarea nasului), strănutul, tusea, febră, durerea de cap, presiunea resimțită în sinusuri, modificarea culorii secrețiilor nazale. Să o luăm pe rând:
Muci transparenți, apoși la copii
Existența scurgerilor nazale apoase, transparente, fără niciun alt simptom, nu ridică nicio problemă medicală. Cauzele, de asemenea, sunt banale, scrie doamna doctor Raluca Simona Bodea pe site-ul său:
- diferențele mari de temperatură între înăuntru și afară, în sezonul rece, pot duce la înfundarea nasului;
- persistența unor secreții nazale apoase, după viroze, care se acumulează, mai ales dimineața, dar nu au semnificație de boală;
- „ciclul nazal“, adică reflexul de curățare a căilor respiratorii, periodic în cursul zilei, un act fiziologic normal, dar care este mai zgomotos la copii și bătrâni;
- o predispoziție familială către rinite la frig, manifestate ca sensibilitate locală, fără legătură cu imunitatea generală a individului… Apropos! Astea nu se tratează în niciun caz cu preparate de imunitate sau antialergice.
Ce putem face, ca părinți, ne sfătuiește Mămica pediatru, adică doamna doctor Irina Costache, care spune că mucii transparenți sunt NORMALI, se produc zilnic și nu înseamnă boală:
- dacă e foarte mic și nu suflă nasul, secrețiile trebuie aspirate cu batista bebelușului;
- NU facem aerosoli pentru muci și doar muci;
- folosim doar apă de mare HIPERTONĂ (hiperconcentrată), pentru că serul fiziologic obișnuit și apa de mare uzuală au concentrație de doar 0,9%, adică sunt IZOTONE, și nu desfundă;
- nu e nevoie de exsudat, dacă nu există motive (alte simptome)
Mucii albi la copii
Pot fi semnul unei infecții nazale sau a unei răceli. Dacă țesuturile nazale sunt umflate și inflamate, fluxul de mucus este încetinit (se ajunge la congestie nazală, înfundarea nasului). Acesta își pierde din umiditate și devine gros și alb. Citește și despre: Mucozități în gât la bebeluși și copii
„Mucii albi semnifică congestie, adică INFLAMAȚIE și apar în viroze, în infecții obișnuite“, scrie Mămica pediatru pe blogul său tematic.
De regulă, acești apar însoțiți de alte simptome, cum ar fi durere în gât, tuse, strănuturi, dureri musculare ușoare, dureri de cap, febră între 37 și 38 °C. Aici e nevoie de un consult pediatric, mai ales dacă vorbim de un sugar, și făcut tratamentul după recomandarea medicului, probabil cu medicamente simptomatice. Hidratarea poate fi de mare ajutor în ameliorarea acestora, la fel ca și umidificarea aerului din încăperea unde doarme copilul.
Bebelușii, spre exemplu, fac în mod normal muci albi, groși, supranumiți „muci de lapte“. Sunt semiuscați și, de regulă, se elimină singuri când bebelușul plânge. Dacă, totuși, nu respiră cum trebuie din cauza lor, poți să-i pui câteva picături de ser fiziologic în fiecare nară și, cu ajutorul unei comprese sterile modelată sub forma unui bețișor înmuiată în ser fiziologic, să încerci să-i îndepărtezi aceste secreții.
Muci galben-verzui/ muci verzi la copii
„Mucii galbeni NU înseamnă suprainfecție bacteriană, este o luptă locală a neutrofilelor care apară organismul. Odată căzute la datorie, numărul lor crește în mucoasa nazală și conferă mucilor o culoarea galben-ocru. Răceala în acest stadiu, cu acest tip de muci, poate dura 10-14 zile! Deci aveți răbdare!“, ne sfătuiește doamna doctor Irina Costache. „Dacă apare și febra sau dacă starea generală se înrăutățește brusc, atunci probabil că da, este o bacterie care a supra-infectat și medicul, foarte posibil, va prescrie un antibiotic cu spectru larg“, adaugă dânsa.
Mucii la copii – De ce este importantă eliminarea secrețiilor din nas?
Respirația orală reprezintă un risc mai mare de a contracta boli ale căilor respiratorii superioare. Dincolo de imposibilitatea unui sugar de a se hrăni, dacă nasul este blocat, copilul poate deveni obosit, frustrat și își pierde răbdarea. Neeliminarea secrețiilor din nas poate duce la sinuzită și otită sau poate provoca afecțiuni ale tubului digestiv, dureri de stomac, vărsături sau diaree. Complicațiile tractului respirator superior, din cauza drenării mucusului, pot duce chiar și la apariția surdității.
Deci, ca să repetăm:
CITEȘTE ȘI: Bebe se trezește des, plânge la sân, nu papă bine – Poate are năsucul înfundat
Copilul are muci tot timpul anului!
Îi curge nasul tot timpul anului, chiar și după ce a fost tratat pentru răceală și a depășit problema. De ce persistă mucusul? E normal?
Această situație este cauzată de mucusul produs în exces de țesuturile de la nivelul nasului. Sunt zeci de cauze pentru această situație, fie o răceală care trece mai greu, în ciuda tratamentelor aplicate, fie alergiile. Femeilor însărcinate sau celor care suferă de deviații de sept li se poate întâmpla dar, cel mai adesea, este vorba despre rinite.
Rinita este o inflamație a mucoasei nazale. La copii, rinita alergică apare pe fondul unei boli atopice și este indusă de expunerea la un alergen. Ca să înțelegi: sistemul imun sensibilizat produce anticorpi împotriva unor alergeni din mediul înconjurător. Există două forme de rinită alergică:
- una de sezon, care își face remarcată prezența mai ales toamna și primăvara;
- una perenă, ale cărui simptome sunt prezente tot timpul, cu forme care se agravează în lunile reci și umede.
Este important de știut faptul că poate fi întâlnită singură sau în asociere cu alte boli atopice – astmul sau dermatita atopică. Cu toate acestea, asocierea cu astmul nu este considerată un factor de risc pentru dezvoltarea astmului bronșic.
„Prin convenție internațională s-a stabilit că putem vorbi cu adevărat de astm bronșic numai după vârsta de 6-7 ani. Până atunci considerăm că copilul are o hiperactivitate bronșică – adică o iritabilitate a căilor respiratorii, declanșată de diferiți factori favorizanți, pe un teren alergic înnăscut sau moștenit genetic“, ne asigură doamna doctor Raluca Simona Bodea.
De regulă, rinita alergică apare la copiii cu vârste de peste 3 ani, atingând un vârf în perioada adolescenței, pe fundalul unui istoric familial de dermatită atopică, astm sau alergii alimentare. Copiii mai mici au simptome tot timpul, în vreme ce alergia la polenuri apare la cei cu vârste de peste 4 ani. Deși cel mai frecvent simptom este rinoreea/congestia nazală, adesea acest simptom este însoțit de răceli frecvente, otite medii recurente, sinuzite, respirație pe gură, sforăit, sângerări nazale.
Citește și despre:
Tusea la copii | Tipuri de tuse și tratament
Copilul strănută? Curge nasul? Iată meniul antirăceală!
VACCINUL GRIPAL NAZAL (fără înțepătură)
Soluții pentru năsuc înfundat la bebeluși
Copilul nu mai scăpa de nasul înfundat
Recoltarea exsudatul nazal și cel faringian
Cauzele rinitei sezoniere sunt polenurile (copaci, flori, iarbă, buruieni) – primăvara și vara, semințele – toamna, praful și fungii – în întregul sezon de vegetație.
Cauzele rinitei perene sunt alergenii din casă (acarienii, gândacii, părul de animale, mucegaiurile).
Când e cazul să investigăm o rinită alergică/astm bronșic infantil ne spune tot doamna doctor Raluca Simona Bodea:
Dacă apar mai mult de 3 bronșiolite/sezon. Bronșiolitele repetate și laringitele urâte ce necesită adresare la UPU sau chiar internare în spital – sunt semne alarmante.
- tusea la efort, nocturnă, care persistă mai mult de 3-4 săptămâni, aparent fără motiv; oboseala nejustificată la efort;
- copii care „răcesc“ fără febră, frecvent, cu tuse persistentă, aparent fără motiv;
- 40% din copiii cu rinoadenoidită cronică (adică polipi) asociază rinită alergică;
- toți copiii cu infecții respiratorii frecvente și otite repetate trebuie investigați alergologic;
- infecțiile respiratorii repetate, la vârstă mică, prost tratate, pe un teren genetic predispozant, influențează direct declanșarea astmului bronșic;
- orice copil cu astm bronșic are și o componentă de rinită alergică și invers, în orice rinită alergică există și un grad de afectare bronșică.
Nasul funcționează ca un aparat de aer condiționat. Face schimbări de temperatură, adică încălzește sau răcește aerul permanent. La ca orice dispozitiv, de pe urma acestor procese rezultă apă. E normal, deci, să apară secrețiile. Totuși, acestea se autolimitează la 10 minute după schimbarea temperaturii. În infecții sau alergii, în schimb, devin abundente. Nasul nu mai ventilează aerul. Secrețiile (rinoreea) se scurg în partea din spate a nasului, fiind percepute ca o secreție gelatinoasă în gât. Așa apare tusea.
Orice episod infecțios cu secreții abundente ar trebui să treacă în 5 zile. Din ziua a șasea, se impune control medical. În caz contrat, secrețiile abundente pe termen lung duc la rinite cronice. Care ne împiedică să respirăm normal. Neverificate cât sunt în partea superioară a tractului respirator, pot coborî în bronhii, în plămâni, unde se dezvoltă astm alergic.
CITEȘTE ȘI: Cum îți dai seama că bebe are o infecție virală sau bacteriană
Nasul înfundat la copii
Nu doar nasul curgător poate fi o problemă la copii. Nasul mereu înfundat (congestia nazală) la copii nu apare doar pe fondul producției excesive de mucus ci, în foarte multe cazuri, este rezultatul inflamării membranei nazale (a vaselor de sânge de la acest nivel) în contact cu factori iritanți din mediul înconjurător. Nasul înfundat îi împiedică pe cei mici să respire liber, îi determină pe cei mici să respire pe gură, producând iritații ale gâtului, uscarea gurii și odihna de proastă calitate pe timpul nopții. În cazul sugarilor, nasul înfundat poate interfera cu alăptarea sau poate cauza tulburări grave de respirație. La copiii mai mari, poate influența auzul sau capacitatea de vorbire.
CITEȘTE ȘI: Nasul înfundat la copii – Ce ne ajută să-l desfundăm?
Cauzele congestiei nazale pot fi virusurile, bacteriile, rinita alergică sau alte alergii, utilizarea mai mult de trei zile consecutiv a decongestionantelor nazale, polipii nazali, rinita vasomotorie. Ce poți face tu, ca părinte, pentru a înlătura această stare de disconfort:
- curăță secrețiile nazale ale copilului folosind dispozitive speciale pentru acest lucru, în funcție de gradul de suportabilitate a celui mic;
- umezește aerul din camera bebelușului, folosind umidificatoare;
- umezește mucozitățile din nasul copilului, pentru a fi aspirate mai ușor. Folosește 2-3 picături de ser fiziologic în fiecare nară, apoi aspiră;
- curăță-i nările cu soluție salină și cu ajutorul unui irigator nazal special pentru copii, ajută-l să le elimine;
- folosește băile de abur cald pentru a-l ajuta în dezinflamarea membranei nazale și fluidificarea mucusului;
- dacă este vorba de un copil de peste 2 ani, pune-l să doarmă cu căpșorul mai ridicat, susținut de perne, pentru a respira mai ușor;
- asigură-te că se hidratează în mod corespunzător, astfel încât mucusul să fie drenat mai ușor;
- nu folosi decongestionante nazale fără recomandarea medicului și în niciun caz în mod excesiv – pentru a preveni efectul contrar, de agravare a congestiei;
- cere un consult medical, dacă problema nu pare să treacă.
Surse:
www.pediatrubucuresti.ro
https://pediatricblog.info/
https://drbodeapediatru.ro/
https://www.romedic.ro/
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.