Durerile erau crunte! Am început să le spun că le pot da bani, numai să-mi facă și mie o anestezie că nu mai suport durerea. Nu au vrut să audă nici de bani, nici de anestezie, încât după ce au scos placenta făcută bucăți în mine, m-au cusut pe viu. Și acum simt acul acela! Nouă copci am avut, îmi este vie în minte fiecare înțepătură a acului și acum…
O sarcină cu probleme care s-a terminat cu o naștere urâtă. O femeie, ca multe altele de la noi, din România, care a rămas cu o poveste urâtă despre ceea ce ar fi trebuit să fie o poveste fericită, nașterea primului copil. Ramona, îți mulțumim că ai împărtășit cu noi și cu alte mămici povestea ta.
Eram însărcinată, dar doctorii ziceau că nu
Totul a început în 2018. Eram însărcinată în 6 săptămâni, deși la doctor mi s-a spus că, de fapt, nu sunt însărcinată și că mi-a întârziat ciclul. Așa că am primit medicamente pentru pornirea sângerării, însă testul îmi ieșise pozitiv.
La două zile după începerea tratamentului mi s-a făcut rău, am întrerupt tratamentul și am sunat un alt doctor. După o săptămână ajung la control și mi se spune că sunt însărcinată în 8 săptămâni și mă întreabă dacă vreau să păstrez sarcina. Bineînțeles că voiam!
Însă am aflat și că tratamentul pe care îl primisem pentru pornirea sângerării s-ar putea să-mi provoace pierderea sarcinii. Am înghițit în sec și i-am spus doctorului să facă tot ce poate pentru a mă ajuta să duc sarcina la bun sfârșit.
O urmat o sarcină cu multe… diagnostice
Am primit alt tratament și am revenit acasă, împreună cu soțul, foarte bucuroși că vom avea un copil. Am fost apoi lună de lună la controale și de fiecare dată ni s-a spus că totul este bine, că bebelușul din burtică se dezvoltă normal… eram fericiți, dar nici nu bănuiam ceea ce a urmat.
Eram deja în luna a șasea. Într-o zi, au apărut niște dureri de burtă cumplite, încât nu mai puteam sta nici în picioare. Am ajuns de urgență la doctor, unde mi s-a spus că trebuie să mă opereze din cauză că făcusem apendicită. După o săptămână de stat în spital, m-au anunțat că au greșit diagnosticul, că de fapt ar fi vorba de anexită și că v-a trebui să iau alt tratament și să mai rămân o săptămână în spital. Când i-am întrebat cum e posibil așa ceva, au ridicat din umeri și mi-au răspuns simplu că nu e vina lor, apoi mi-au întors spatele și au plecat…
Am trecut și peste acest episod. Doar o lună mai târziu (aveam 7 luni de sarcină), au apărut iar dureri foarte mari de burtă și de spate. Ajunsă din nou de urgență la spital, mi s-a spus că trebuie să nasc, așa că am fost pregătită de naștere. În schimb, mi-au administrat câteva injecții spunându-mi că au oprit nașterea și m-au trimis acasă.
Cine îmi poate spune când o să nasc?
Am reușit să duc sarcina până în luna a noua, care a debutat cu un nou calvar – am început să sângerez și iar am plecat de urgență spre spital, de data aceasta cu tot cu bagaj de naștere. Când am ajuns, aveam deja 4 centimetri dilatație. Ziua aceasta nu o voi uita prea curând. Era miercuri. După ce m-a văzut o doamnă doctor, mi-a spus că, deși sunt deja dilatată, doar spre sfârșitul săptămânii voi naște, sâmbătă sau duminică. Așa că am rămas în spital.
Aveam contracții tot mai mari, noaptea nu reușeam să mă odihnesc, așa că joi vine să mă consulte o moașă la ora 4 dimineața. Femeia, cum m-a văzut, mi-a zis că voi naște curând și, deși i-am zis ce-mi spusese doamna doctor, a zâmbit larg, s-a uitat în ochii mei și mi-a spus doar atât: „Nu, nu!“
La ora 7 eram deja pe masa de naștere și urlam de durere.
Când a venit momentul să împing, nu reușeam. Cadrele medicale s-au purtat foarte urât cu mine! M-au certat, mi-au zis să tac, mi-au vorbit ca unui nimic, mi-e și rușine să redau aici cuvintele lor. Când ești singură printre astfel de oameni, care în mod normal ar trebui să te ajute, să te sprijine și să-ți calmeze durerile, nu ai timp să te revolți. Ești speriată, te doare, vrei doar să se termine durerile și să-ți ții copilul nou-născut în brațe, să fie sănătos ca să poți pleca repede acasă cu el. Am tăcut de rușine și pentru că nu mai aveam putere să duc încă o luptă.
CITEȘTE ȘI DESPRE: 9 Aspecte pe care nu ți le spune nimeni despre nou născut
Ai omorât-o! E numai vina ta
La ora 7 și 20, după ce m-au anunțat că mă vor tăia ca să scoată copilul, am născut o fetiță de 4 kilograme. Placenta se rupsese, fetița, scoasă de moașă, nu plângea, și toată lumea se răstea la mine: „Ai omorât-o! E numai vina ta!“ Dar imediat după aceea s-a auzit copilul și m-am mai liniștit. Dar pentru mine nu se terminase…
Mi-au spus apoi că urmează să mă chiuretez pentru că se rupsese placenta și trebuia scoasă toată ca să nu se infecteze. Durerile erau crunte! Am început să le spun că le pot da bani, numai să-mi facă și mie o anestezie că nu mai suport durerea. Nu au vrut să audă nici de bani, nici de anestezie, încât după ce au scos placenta făcută bucăți în mine, m-au cusut pe viu. Și acum simt acul acela! Nouă copci am avut, mi-e vie în minte fiecare înțepătură a acului… Când au terminat cu mine, m-au îmbrăcat și m-au dus în salon unde, din nou, le-am cerut calmante, dar nici n-au vrut să audă. Am zăcut ore în șir în agonie.
Aceasta este povestea nașterii primei mele fetițe. Ea e sănătoasă, mulțumesc lui Dumnezeu, dar ceea ce ar fi putut fi o poveste frumoasă a aducerii pe lume a primului copil, s-a transformat într-un coșmar de care aș vrea să uit! Am născut la spitalul de stat din Carei.
Sănătate și multă putere tuturor femeilor care așteaptă să nască!
