Luni de zile te-ai pregătit pentru nașterea perfectă. Ai fost la cursuri prenatale, ai citit cărți pentru părinți, ai răscolit internetul pentru cele mai bune informații și ai practicat cu sfințenie exercițiile de respirație. Ai prins poate și cel mai bun consultant de lactației, cu care te-ai împrietenit. Apoi viața, fără niciun avertisment, ți-a pus în drumul tău drept o curbă.
Ai ajuns în creierii nopții la spital, deși bebelușul mai avea timp de stat în burtică. Sau ai primit o epidurală, deși ți-ai dorit să naști fără ajutorul calmantelor. Ori mai grav, ți s-a indicat cezariana de urgență, deși ai visat 9 luni cum vei naște vaginal. În orice caz, experiența profundă și frumoasă pe care ți-ai imaginat-o când te gândeai la naștere s-a spulberat. Te simți speriată, neputincioasă, copleșită și singură.
Acesta nu este povestea unei singure femei. Unei singure mame. Am adunat pentru tine mai multe sfaturi din mai multe povești ale mămicilor care n-au născut așa cum și-au dorit ele. Și pe care experiența aceasta, atât de neașteptată, le-au doborât. Există nenumărate situații din cauza cărora nașterea te poate surprinde. Și ca proaspătă mamă, s-ar putea să te simțiți supărată și chiar vinovată dacă lucrurile nu merg așa cum le-ai planificat. Dar cu siguranță nu ești singură în lupta cu consecințele unei experiențe de naștere dezamăgitoare sau dificile. Unde au găsit ele puterea să se adune și mai ales cum au făcut-o, citește sfaturile lor și alege ce ți se potrivește ❤
#1 Ajută-ți trupul să se vindece
„Corpul este cel care trebuie să se vindece primul după o naștere cu probleme. Sfaturile pe care le-am primit eu erau ușor de dat, dar greu de pus în aplicare – «odihnește-te!» nu mai e atât de ușor de făcut când ai un bebeluș. Eu am ales să pun pe același plan prioritar și copilul, și pe mine. Așa că am lăsat vase murdare în chiuvetă, am uitat de aspirator și de telefoanele cunoscuților, o săptămână nici duș n-am făcut, m-am spălat doar cât să mă simt confortabil cu mine. Bebelușului oricum nu-i pasă dacă faci sau nu duș. După o săptămână de stat mai mult în pat, dormind alături de bebeluș și uitând de tot ce înseamnă gospodărie, am descoperit că m-am odihnit, am descoperit poziția ideală de alăptat și am căpătat încredere în mine.“ Manuela, 29 de ani, Brașov
CITEȘTE ȘI DESPRE: 9 Aspecte pe care nu ți le spune nimeni despre nou născut
„Am acceptat tot ajutorul care mi s-a oferit – soțul făcea cumpărături sau comanda cina, soacră-mea s-a oferit să calce rufele spălate care se adunaseră, mama și tata l-au preluat pe cel mare o săptămână, iar vecina de palier mi-a scos câinele la plimbare zilnic. Nu refuza niciun ajutor și binecuvântează-i că există!“ Andra, 30 de ani, Baia Mare
„Soțul meu lucrează în străinătate, așa că atunci când am născut de urgență, la 42 de săptămâni, nu a fost lângă mine și nici nu a putut să ajungă decât peste 2 săptămâni. Am fost singură cu bebelușul și cu primul copil, o fetiță de 8 ani. Bunicii locuiesc departe de noi, așa că a trebuit încă din maternitate să fac un plan urgent de supraviețuire. Mi-am sunat cea mai bună prietenă și am rugat-o să o ia pe Alexia la ea pentru câteva zile. La 3 zile după naștere am ajuns acasă și a venit și Alexia. De când știm cât de cât cum să facem școală on-line, am rugat-o pe doamna învățătoare să intre în on-line pentru fetița mai mare, căci nu avea cine să o aducă la școală. Mâncare gătisem și congelasem mai multă înainte să nasc, așa că acum scoteam doar și încălzeam pentru noi, fetele mai mari. Prima săptămână nu am prea fost în stare de multe lucruri, Alexia, recunosc, a stat mai mult decât de obicei pe tabletă după școala on-line, dar a trecut și ne-am învățat cu noul program.“
Miruna, 25 de ani, Cluj-Napoca
Dă-ți voie să plângi. Durerea trebuie înfruntată, nu ascunsă
„Poate fi extrem de dureros când nașterea copilului tău seamănă mai degrabă cu documentarele medicale decât cu filmele romantice de la Hollywood. Fraza asta n-aș fi putut să o rostesc (sau să o scriu) atunci, imediat după nașterea-dezastru prin care am trecut. Pe atunci simțeam că am pierdut o experiență cu adevărat important. Și-am plâns. Mult. Apoi m-am apucat să scriu. Durerea trebuie înfruntată, nu ascunsă. Trebuie să te uiți în fața ei și să o dobori. Dacă vrei să treci peste ea. Plângi azi, și plângi și mâine, dar pe urmă te întorci la viață. La bebelușul tău. Care a făcut ce a știut el mai bine să ajungă în brațele tale, nu crezi?“ Livia, 32 de ani, București
„Am avut mulți prieteni care, deși bine intenționați, mi-au făcut mult rău spunându-mi: «Cel puțin ai un copil sănătos…» Așa e, și acesta este un lucru minunat, dar asta nu înseamnă că nu am voie să mă simt supărată sau că ar trebui să-mi înghit sentimentele despre acest eșec, cum îl consider eu. Eu mi-am dorit să mi se rupă apa în timp ce cumpăr flori sau portocale, să nasc natural și fără calmante. Ce am primit în schimb a fost un diagnostic de preeclampsie, un travaliu indus și o cezariană. Însă sentimentele mele sunt reale, vreau să le recunosc ca să le pot accepta, să mă accept pe mine și să pot merge mai departe.“ Sorina, 34 de ani, Constanța
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Citește pe larg despre: Vești bune pentru bebeluși: ANTICORPII anti-COVID sunt transmiși prin LAPTELE MATERN!
Vorbește despre ceea ce s-a întâmplat
„Soțul mă privea ca pe o înfrântă. De altfel, așa mă și simțeam. Bebelușul plângea după mine, iar eu refuzam să mă duc la el. Se lăsase o tăcere în casa noastră pe care doar plânsetele copilului o mai spărgea. Mi-era rău și mă ascunsesem toată în mine. De rușine. De neputință. Până când mi-a scris o prietenă veche, cu care nu mai vorbisem de ani de zile. Un text lung în care îmi povestea experiența ei de naștere – habar nu aveam că trecuse prin aceleași decepții cu nașterea copilului ei! I-am răspuns, apoi am continuat să ne scriem. Îmi făceau bine sfaturile ei, mă bucuram că mă trăgea de limbă să-i spun cum a fost, cum mă simt. Sfaturile ei au fost pentru mine mai tari decât orice cărți pentru părinți pe care le citisem până atunci.“ Ana Maria, 40 de ani, București
„Psihologii au voie să se plângă? Și dacă da, cui? Eu am primit ajutor de la grupul meu de terapie unde, să ne înțelegem, eu eram psihologul, iar ei pacienții mei. Au încropit un grup on-line în care intram în fiecare seară. Oamenii aceia pe care eu trebuia să-i ajut, mi-au dat speranță, mi-au arătat partea bună a lucrurilor, m-au repus pe picioare. Cum să nu am încredere în oameni care vorbesc pe limba mea. Sfaturile mele pentru ei s-au întors la mine. Le sunt recunoscătoare azi că m-au făcut să povestesc!“ Andrada, 32 de ani, București
CITEȘTE ȘI: Rutina corectă de îngrijire a bebelușului: băița, zona scutecului, năsucul, ochișorii, gurița, urechiușele
