Noi, mămicile, ne facem griji pentru orice lucru legat de copiii. De la număratul și observatul scutecelor și până la facultate și mult după, ne întrebăm dacă e totul este cum trebuie. Determinarea cu care-i observăm, însă, pe puii de om în primul an de viață nu cred că poate fi egalată, etapele de dezvoltare ale bebelușilor fiind luate la puricat și comparate ori de câte ori avem ocazia. De data aceasta, pentru a ne veni în ajutor, am apelat la Mădălin Sîrbu, kinetoterapeut cu multe specializări pe diverse terapii, care împreună cu o mâna de oameni a înființat Centrul AdiaKineto.
Care sunt etapele normale de dezvoltare în primul an de viață? La ce să fie mămicile „mai” atente?
Mădălin Sîrbu: Aș începe prin a preciza că fiecare copil este unic, având bineînțeles propriul ritm de dezvoltare. Este recomandat însă să observăm lipsa unor anumite comportamente, pentru a acționa ca atare. Pentru că sunt foarte multe informații, aș vrea să îți spun pe scurt câteva etape de dezvoltare, axându-mă foarte mult pe partea motrică, urmând ca în articolelele viitoare să detaliez fiecare etapă în parte.
Așadar dezvoltarea ontogenetică este un proces dinamic independent față de noi ce are la baza motivația iar pentru a înțelege acest proces voi descrie modelul inițial de mișcare atât în decubit ventral cât și în decubit dorsal al nou-născutului.
La naștere bebelușul este în decubit dorsal în poziție de flexie cu membrele inferioare și superioare în triplă flexie, membrele inferioare execută un pedalaj, iar coloana vertebrală prezintă o convexitate fiziologică ce se modifică de pe-o parte pe altă o dată cu rotația capului.
La 6 săptămâni de viață apare orientarea optică ce face ca bebelușul să întindă mâna în direcția obiectului pe care îl vede, dezvoltând astfel un model de spadasin, în decubit ventral se sprijină pe antebrațe.
La 3 luni, bebelușul prezintă un model de sprijin simetric pe coate cu susținerea capului ,tot acum copilul poate mișca globii oculari independent față de cap, coloana vertebrală se aliniază în toate planurile.
La vârsta de 4 luni jumate, bebelușul poate face sprijin pe un singur cot și poate întinde brațul după un obiect atunci când stă pe burtică, iar de pe spate poate prinde obiecte de pe lateral.
La 6 luni, bebelușul se poate rostogoli de pe spate pe burtică, face sprijin pe palme iar spre 7 luni poate ajunge chiar în poziție de rocking (patrupedie cu balans față spate).
În jurul vârstei de 8 luni, copilul se poate ridica singur în șezut și se poate rostogoli de pe burtică pe spate.
În intervalul dintre 8-10 luni, copilul își poate dezvolta deplasarea în patrupedie, iar la 10-11 luni se ridică în picioare cu sprijin la nivelul mâinilor și se deplasează în lateral stânga – dreapta tot cu sprijin.
Între 12-14 luni apar primii pași sau așa numitul model salvare în brațele părinților.
În jurul vârstei de 18 luni, copilul poate merge independent (poate opri schimba direcția în spațiu) iar în jurul vârstei de 3 ani, copilul se poate sprijini unipodal 4-5 secunde fapt echivalent cu urcarea și coborârea scărilor fără sprijin iar procesul de dezvoltare ontogenetică se încheie. Această prezentare a dezvoltării ontogenetice a bebelușului este, după cum spuneam, o trecere în revista, ea fiind însă mult mai detaliată și va necesita o prezentare în detaliu, în articolele următoare.
Ce se întâmplă când un bebeluș nu atinge aceste etape de dezvoltare? La cine să se apeleze? Cum să aleagă terapeutul potrivit?
Mădălin Sîrbu: În prima etapă părinții trebuie să se adreseze medicului de familie sau oricărui alt medic – pediatru, neurolog pediatru, ortoped pediatru sau chiar neonatolog. După ce părintele va obține un diagnostic de la medicul specialist, poate merge la terapeut. Alegerea unui terapeut nu este una ușoară, tocmai de aceea, de regulă, medicii specialiști recomandă direct și terapeutul cu care să se lucreze. Dacă însă nu primești vreo astfel de recomandare, atunci este bine să cauți un terapeut cu studii superioare în domeniu, eventual cu diferite supraspecializari specifice în ceea ce privește patologia copilului și eventual despre care să ai feedback pozitiv din partea altor părinți.
Ce afecțiuni pot fi corectate prin kinetoterapie?
Mădălin Sîrbu: În principiu, prin kinetoterapie poate fi tratată orice afecțiune ce implică perturbarea mișcării corecte: afecțiuni ortopedice, neurologice, sindroame genetice.
CITEȘTE ȘI DESPRE: Cum îți dai seama că bebelușul are o întârziere în dezvoltare
Am vrea să ne povestești un pic despre copiii cu afecțiuni grave. Ce cazuri ai întâlnit și care au fost rezultatele avute?
Mădălin Sîrbu: În cei peste 10 ani de activitate pot spune că am lucrat cu o cazuistică foarte diversă – afecțiuni neurologice grave, tetrapareze, hemipareze, paralizii periferice sau sindroame genetice ( de la cele mai cunoscute așa cum este Down, până la afecțiuni foarte rare care nici nu sunt încadrate în vreun diagnostic). Experiență mea cuprinde și tratarea prematurilor cu diferite tipuri de complicații, precum și lucrul cu bebelușii aflați la terapie intensivă neonatala. În ceea ce privește rezultatele, și mă refer aici la cazurile cele mai grave, acestea se văd după luni sau chiar ani întregi de muncă. Însă în acele cazuri ce nu pun mari probleme, kinetoterapia îmbunătățește calitatea vieții pacientului.
Interviu realizat amabilitatea lui Mădălin Sîrbu, kinetoterapeut și fondatorul Centrului Adia Kineto
Str General Constantin Coanda nr 20
www.adiakineto.ro
tel 0769683899
Centrul creat de Madalin Sirbu, terapeut cu peste 10 ani de experienta in neuroreabilitarea pediatrica, Terapeut Vojta certificat, RCM Castillo Morales, terapia Schroth, cu experienta de peste 3 ani in terapie intensivă neonatala. Centrul Adia kineto vine cu o abordare complexă in ceea ce priveste reabilitarea pediatrica, îmbinăm metode de kinetoterapie recunoscute la nivel mondial precum: Bobath, Vojta, Morales, Cuevas Medek, Schroth, având terapeuti certificati international in toate aceste metode.
