Am fost intrebata de mai multe ori de ce nu mut copilul in patul lui, in camera lui. E o intrebare la care ma asteptam din partea prietenelor care nu au copii, dar care m-a luat cumva pe nepregatite, venind din partea altor parinti. Bebelusul tau nu poate dormi decat lipit de tine? Micutul tau se strecoara in mijlocul patului vostru si doarme acolo neintors? Sau poate ca micutul nu mai e deja foarte mic, si toata lumea insista ca ar trebui sa aiba camera lui? Ei bine, nu esti singura: multe mame dorm impreuna cu puii lor! Iata de ce!
Iubesc sa dorm cu copilul meu, inca din prima lui zi de viata.
La inceput mi-a fost teama, citisem si eu despre sindromul de moarte subita a nou-nascutului. Teoria imi era foarte clara, iar planurile bine stabilite. Dar socoteala de acasa nu se potriveste, pana la urma…! Bebelina mirosea delicios, a nou si moale si a laptic. Si cel mai bine dormea pe mine si la san. Si nici mie nu imi mai venea sa o las jos din brate… Am „luptat” sa o culc in camera ei, in patutul ei. M-am mutat si eu acolo. Am fost bolnava de oboseala mai curand decat mi-as fi imaginat.
Nu cred ca a durat o luna pana cand am adormit prima oara culcata pe spate, cu ea asezata pe mine. Ne asezasem asa ca sa suga, si m-am trezit dupa 3!!! Ore de somn, buimaca si speriata sa nu se fi intamplat ceva rau. Era prima oara cand bebelina mea dormea atat de mult…
Am adorat sa dorm cu bebe mic pentru ca ma simteam mai linistita stiind-o langa mine. Ii simteam fiecare respiratie si cu ea alaturi, am scapat de trezirile bruste, panicate, in care ma intrebam „da’ oare mai respira??”. Ne odihneam mult mai bine, si ea si eu. Dormeam mai multe ore neintrerupt, iar dupa primele 6 saptamani, cand nu mai trebuia sa ii schimb scutecul la fiecare masa, reuseam sa alaptez cumva prin somn si sa ne continuam odihna amandoua. Am fost mai energica si m-am simtit mai putin obosita dupa ce am acceptat ca este perfect normal sa dormim amandoua in pat. CITEȘTE ȘI: Cât trebuie sa doarma copiii in functie de varsta?
Am adorat sa dorm in pat cu fetita mea. Se apropia de acum de 4 ani si incepusera sa ma intrebe, care mai de care, de ce nu o mut in camera ei, ca de acum e mare… marturisesc sincer ca nici nu am incercat. Am discutat cu ea de cateva ori despre asta si mi-a fost clar ca nu este pregatita sa ramana singura o noapte intreaga.
Era la varsta la care imaginatia incepe sa isi faca de cap, la care inca nu distingea bine realitatea de vis, incepea sa aiba cosmaruri si desi imi parea rau sa o vad atat de speriata, simteam ca exact asta trebuie sa fac: sa fiu acolo, alaturi de ea, sa o linistesc incet ajutand-o sa se trezeasca de-a binelea, sa ii arat ca suntem in casa noastra, in siguranta, ca a fost doar un vis, si sa o ajuta sa se culce la loc simtindu-se linistita la mine in brate.
Am iubit fiecare dimineata in care ne trezeam intepeniti de spate, eu si tatal ei, in timp ce ea se lafaia de-a curmezisul, cu capsorul pe unul dintre noi si cu picioarele peste celalalt. Si poate cel mai mult imi placeau ultimele momente inainte sa adoarma si primele momente dupa ce se trezea, cand era atat de molicica si de calduta, si inca mirosea a copil mic, si era toata un zambet cand ma vedea.
Inca imi amintesc povestile nesfarsite pe care mi le spunea inainte sa adoarma, povesti cu ce se intamplase peste zi, cu ce mai facuse Mickey in desenul ei preferat. Si iata ca incet incet, s-a terminat si gradinita si am ajuns la inceput de scoala. Familia noastra mai are un membru, care inca se mai trezeste noaptea, asa ca „bebelina mea cea mare”, cum o alint uneori, are camera ei, aranjata asa cum si-a dorit-o, potrivit pentru mica domnisoara care a devenit.
E mandra de camera ei si abia asteapta sa le-o arate noilor sai prieteni. Nu s-a mai trezit noaptea din cauza visurilor urate sau pentru ca i-ar fi sete, de luni de zile. Iar eu inca ador sa dorm cu ea, atunci cand, in cate o dimineata, vine si se strecoara incetisor unde gaseste loc in „patul mare”. Atunci, cand suntem toti 4 impreuna, ma simt perfect linistita, multumita, implinita. Atunci stiu ca suntem o familie!
CITEȘTE ȘI: Cand pot muta bebelusul intr-un pat de copii?
