Desi in general se vorbeste despre etapa copilariei 0-3 ani ca si cum ar fi o etapa compacta, de fapt ea este alcatuita la randul sau din sub-etape diferite in privinta majoritatii aspectelor, de la capacitatile motrice ale copilului pana la cele cognitive sau de socializare. Socializarea este un concept mult uzitat cand vine vorba despre copii si este firesc, sociabilitatea fiind una din caracteristicile definitorii ale omului. Sa vedem insa in ce consta socializarea copilului in decursul perioadei de 0-3 ani.
Copilul intre 0-1 an
In aceasta prima sub-etapa principala persoana cu care socializeaza copilul este mama, ea este persoana de referinta in universul copilului atat de mic. Fireste ca in jurul sau mai graviteaza si alte persoane apropiate care-i vor deveni familiare si pe care le va recunoaste in cel mai scurt timp dar interactiunea principala la aceasta varsta este cu parintii. In primele luni copilul depinde de parinti, si in special de mama sa si in functie de aceasta interactiune se vor pune bazele viitoarei personalitati a copilului.
Aceasta este o etapa foarte importanta, chiar daca multi gandesc ca nu conteaza prea mult ce i se intampla copilului la aceasta varsta fiindca oricum nu va retine nimic la o varsta atat de frageda. Insa increderea sau lipsa de incredere in lume tocmai in aceasta etapa se formeaza: daca nou-nascutului i se implinesc nevoile, indiferent ca e vorba de nevoia de hrana, caldura sau nevoi afective cum ar fi tinutul in brate, atunci el va avea incredere in lume si in sine.
Citește și despre:
Dezvoltarea psihosocială la copilul mic de 1 și 2 ani
10 lucruri care NU îi ajută pe părinți să înțeleagă comportamentul copiilor lor
Cum te asiguri că amândoi părinții aveți aceeași viziune privind disciplina
Uneori, o MAMĂ REA poate fi cea mai bună mamă din lume
Relația copilului cu bunicii săi nu poate fi egalata de nimic
Daca e in mod constant neglijat, daca nevoile lui nu ii sunt indeplinite prompt sau in totalitate, daca nevoia lui fireasca de a simti apropierea mamei, de a fi luat in brate, este interpretata drept „santaj emotional” si neglijata, el va invata ca lumea nu e ceva in care sa te increzi, pe care sa te poti baza si este posibil sa se transforme intr-un copil neincrezator in sine si in ceilalti, va fi mai retras, mai putin sociabil.
La aceasta varsta sociabilitatea copilului se manifesta in principal prin a raspunde la zambete, a zambi persoanelor familiare, a ganguri, a simti nevoia apropierii de mama si de alti membri ai familiei, a fi curios in descoperirea mediului inconjurator (pe care „il gusta” la propriu, fiind etapa in care copilul duce obiectele la gura). Daca nu observati aceste manifestari la copilul de aceasta varsta, daca nu zambeste, daca pare a nu se atasa de cei din jur, ar putea fi ingrijorator dar inainte de a va face scenarii negre adresati-va unui specialist.
Tot in jurul varstei de 1 an (de obicei incepand cu 7 luni ale copilului) apare la majoritatea copiilor anxietatea de separare: copilul incepe sa fie ingrijorat si sa planga daca iesi din raza lui vizuala, chiar daca pleci intr-o alta incapere, cu atat mai mult daca incerci sa pleci de acasa lasandu-l cu altcineva. Este o perioada trecatoare si copilul trebuie ajutat sa treaca peste aceasta avand rabdare cu el, asigurandu-l mereu de preezenta noastra si familiarizandu-l intai cu alte persoane daca intr-adevar trebuie sa plecam si sa lasam copilul in grija lor.
Copilul intre 1-2 ani
In aceasta sub-etapa copilul capata deja mai multa autonomie, incepe sa mearga, spune primele cuvintele, incepe sa exploreze cu incredere mediul inconjurator. Pentru dezvoltarea abilitatilor sale sociale si incurajarea increderii in sine parintele ar trebui sa-si reprime tendinta de-i interzice copilului diverse lucruri, de a folosi « nu e voie ! » drept leit-motiv.
Decat sa-i interzicem copilului explorarea mediului pentru a-l feri de pericole mai bine am incerca sa-i oferim un mediu cat mai sigur deoarece la aceasta varsta el nu intelege rostul interdictiilor ci doar devine frustrat sau temator din pricina lor. Asa ca este de datoria noastra, ca parinti, sa indepartam pericolele din calea copilului (punand protectii la prize/ geamuri/ colturile mobilelor, indepartand obiectele casabile din calea lui, tinand in locuri inaccesibile lui obiecte in care s-ar putea rani- cutite, foarfece etc) si sa-l lasam sa descopere lumea, dezvoltandu-si astfel atat abilitatile motrice cat si cele cognitive si sociale.
In aceasta etapa copilul devine mai interesat si de alte persoane, ii place sa stea mai ales in preajma adultilor sau a copiilor mai mari, invata prin imitare. Deocamdata majoritatea copiilor nu se joaca impreuna cu alti copii la aceasta varsta, mai degraba se joaca „unul langa altul”, fiecare vazandu-si de ale lui, deci parintii nu trebuie sa se ingrijoreze cu privire la o eventualitate lipsa de sociabilitate a copilului din acest motiv.
Chiar daca unii dintre ei sunt integrati deja de catre familie in colectivitate, fiind dusi la cresa sau gradinita, pentru ei persoana de referinta va fi tot un adult, mai degraba se vor atasa de o ingrijitoare sau educatoare decat de alti copii.
Tot la aceasta varsta copiii isi pot arata primele interese sau abilitati: unii sunt atrasi de muzica, le place sa danseze sau sa cante, altora le place sa deseneze etc. Semne care ar putea ridica semne de intrebare parintilor ar fi: faptul ca in loc sa fie atras de persoane, copilul este mult mai atras de obiecte (sau anumite parti ale obiectelor), refuzul de a face contact vizual, incapacitatea de a comunica, de a se face inteles macar prin limbaj non-verbal (de fapt in principal prin limbaj non-verbal deocamdata). In acest caz sau daca va ingrijoreaza altceva in comportamentul copilului, cereti parerea unui specialist.
Copilul intre 2-3 ani
In aceasta etapa copilul are abilitati motorii tot mai bune si este capabil sa-si indeplineasca si singur unele nevoi (sa manance singur, sa se dezbrace, sa se imbrace cu unele articole vestimentare mai usor de manuit, sa se ceara la toaleta, sa se spele singur etc.). Dar in continuare nu are un simt al pericolului foarte dezvoltat asa ca tot rolul nostru este de a fi cu ochii in patru la potentiale situatii periculoase.
In ceea ce priveste sociabilitatea, la aceasta varsta copilul incepe sa interactioneze mult mai mult, sa se joace impreuna cu alti copii si sa le caute compania, sa isi faca prieteni. Multi copii sunt pregatiti sa intre in colectivitate, la gradinita. Limbajul verbal incepe sa fie din ce in ce mai evoluat, acest lucru eficientizand comunicarea si scazand frustrarea de a nu se face inteles care era specifica perioadei anterioare.
Ei observa cu atentie adultii si isi insusesc comportamente pozitive sau negative prin imitare, asa incat noi, ca parinti, nu trebuie sa „dadacim” copilului in privinta regulilor societatii ci sa avem grija in primul rand sa le oferim un exemplu bun, pe care sa si-l insuseasca. Tot la aceasta varsta apar cel mai des conflictele intre copii. Ei sunt predispusi la a se imprieteni cu alti copii dar si la a se certa cu aceiasi copii pornind de la jucarii sau cine stie ce alte motive. Cata vreme conflictele sunt minore, sunt intre copii de aproximativ aceeasi varsta si nu reprezinta situatii periculoase ar fi bine ca parintii sa-i lase sa le gestioneze singuri.
Vom putea avea surpriza sa vedem ca si copiii au anumite abilitati sociale care-i fac sa reuseasca sa se descurce singuri in diferite imprejurari care presupun interactiunea cu ceilalti si nu este neaparat nevoie „sa restabilim noi ordinea” dand jucarii inapoi, intervenind cu fraze de tip : „lasa-l ca el e mai mic” (desi intre copii e diferenta de cateva luni) sau „de ce nu imparti jucariile, egoistule”.
Prin asemenea interventii noi credem ca „facem educatie” dar de cele mai multe ori nu facem decat sa-i invrajbim mai mult pe copii, sa le cream frustrari, sa le formam comportamente negative desi intentiile noastre sunt bune. Copilul nu invata atat prin „didactica”, prin metode pedagogice de tip expunere cat mai ales prin imitatie, prin interiorizarea valorilor adultilor care-i sunt modele, prin incurajarea autonomiei sale si a invatarii prin interactiune directa cu ceilalti si cu mediul inconjurator.
