Ti s-a intamplat sa ii interzici copilului tau ceva, ca sa afli apoi ca „Tati mi-a dat voie!”? Sau sa il mustruluiesti pentru o boacana, iar sotia ta sa intervina, de fata cu el, spunand impaciuitor „Da lasa-l draga, ca e mic!”? Iata cum poti face pentru a avea si a prezenta o viziune unitara in ceea ce priveste disciplina!
Avand in vedere cat este de importanta consecventa in educarea copiilor, e usor de inteles de ce este preferabil ca amandoi parintii sa aiba aceleasi idei despre cresterea copiilor. Iata cateva sfaturi despre cum poti face asta.
Psihologii au demonstrat ca stilul de parentaj pe care l-au avut parintii tai, iti influenteaza in mod covarsitor atitudinea fata de propriul copil. Daca ai fost un copil foarte cocolosit si parintii tai au intrat in panica la fiecare vanataie, cel mai probabil vei face si tu asta cu micutul tau. Daca au fost niste parinti distanti, care nu isi manifestau prea mult afectiunea la nivel declarativ, probabil ca nici tu nu vei avea o pornire naturala de a o face. Daca le placea sa te imbratiseze, sa te stranga in brate, sa te mangaie, sa te pupe, vei aplica si tu acest tip de manifestari in relatia cu copilul tau.
Pe de alta parte, firea ta isi va spune cuvantul in ceea ce priveste modul in care construiesti relatia cu copilul tau. Asteptarile pe care le ai de la el, limitele pe care vrei sa le impui, toate acestea iti definesc stilul de parentaj.
Fireste, atitudinea ambilor parinti ai copilului este influentata de acesti factori, prin urmare este cel putin nerealist sa te astepti ca ambii parinti sa aiba aceeasi atitudine in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor.
Pe de alta parte, copiii au nevoie de un mediu stabil in care sa creasca si sa se dezvolte. Ei au nevoie sa stie ce se asteapta de la ei si sa inteleaga care sunt regulile casei. Un copil care creste intr-o casa in care regulile se schimba de la o ora la alta, in functie de adultul care il insoteste, va fi debusolat si frustrat de incapacitatea sa de a se face inteles si acceptat. Asadar, ce poti face concret pentru a-i oferi copilului acest mediu stabil de care are nevoie?
In primul rand, discuta cu sotul/sotia ta. Povestiti-va copilariile, atributiile pe care parintii le aveau in familie, daca si cum va apreciau reusitele, cum reactionau in fata esecului sau a greselilor. Incet incet, aceste discutii te vor ajuta sa iti faci o imagine clara asupra „bagajului subconstient” pe care partenerul tau il duce, in ceea ce priveste felul in care se raporteaza la propriul copil.
Odata depasita faza povestilor, discutati deschis care sunt asteptarile fiecaruia, care sunt regulile la care tineti fiecare dintre voi. Argumentati de ce este atat de important pentru voi ca cel mic sa faca aia, dar sa nu faca niciodata ailalta. Fiti deschisi la compromisuri, in asa fel incat, la final, sa fie foarte clara „lista” regulilor pe care i-o veti prezenta micutului. Indiferent cate negocieri ati purtat voi, copilul trebuie mereu sa va vada ajungand la un consens si avand o imagine unitara despre structura familiei si modul ei de functionare.
Descurajati tentativele copilului de a apela la celalalt parinte cu aceeasi cerinta cu care a fost deja refuzat de primul. Daca observi aceasta intentie, ai grija sa iti intre in reflex sa il intrebi daca a discutat deja cu celalalt parinte despre asta. Daca e o problema asupra careia stii sau simti ca ati avea opinii diferite, spune-i copilului ca vei discuta cu tati/mami si ii vei da un raspuns.
Faceti o intelegere. Atunci cand copilul a facut o boacana si unul dintre voi este deja foarte nervos, e esential ca celalalt parinte sa ramana calm si sa incerce sa isi pastreze obiectivismul. Nu iti vei contrazice partenerul in fata copilului, insa daca simti ca reactia lui este exagerata, ca reactioneaza la nervi si ca oricum va regreta, roaga-l sa mearga putin cu tine in camera alaturata, ca sa se linisteasca inainte de a lua o decizie. Nu uita ca parintii consecventi cresc copii fericiti!
Voi cum ati reusit sa aveti o atitudine unitara si consecventa in fata copilului?
