Ce înseamnă, de fapt, atașamentul securizant și cum îl poți oferi copilului tău?
Te-ai întrebat vreodată dacă prezența ta, zâmbetul tău sau felul în care răspunzi la plânsul copilului chiar contează? Răspunsul este un DA puternic! Atașamentul securizant nu este despre perfecțiune, ci despre a fi acolo, autentic, prezent, cu inima deschisă. Este fundamentul pe care copilul tău își construiește încrederea în lume și în sine. Este despre conectare, empatie și iubire constantă. Descoperă cum poți cultiva această relație unică și ce beneficii extraordinare aduce în viața copilului tău. E mai simplu și mai natural decât crezi!
Devenit cunoscut mai degraba in varianta sa din limba engleza, „attachemnt parenting”, atasamentul securizant este mai degraba un stil de viata al familiei, decat o metoda de educatie. Cercetarile demonstreaza ca, pe termen lung, rezultatele sunt impresionant benefice, copiii crescuti in acest mod fiind independenti, curajosi, empatici, increzatori in sine, sinceri, curiosi si cu un simt al dreptatii dezvoltat.
Conceptul de atasament securizant este o politica a pasilor mici
Copilul trebuie sa isi croiasca singur drumul catre independenta atunci cand se simte pregatit, dar sa fie in permanenta sigur de dragostea si grija parintilor sai. Datorita lipsei pedepselor „artificiale” si sanctionarii gesturilor negative exclusiv prin consecintele naturale pe care acestea le au, mult timp, multa lume a confundat acest stil de crestere a copilului cu incapacitatea parintelui de a se impune sau, mai pe scurt, cu razgaiatul. In mod „bizar”, copilul crescut astfel este un copil intelegator, empatic, comunicativ, dispus sa accepte reguli de bun simt, carora li se supun si adultii sau care nu ii lezeaza sinele interior.
La varste foarte mici, atasamentul securizant este practicat natural, de cele mai multe familii
Alaptarea la cerere, „purtarea” bebelusului daca acesta o percepe ca necesara (in brate sau in wrap/sling), co-sleeping-ul, raspunsul prompt si plin de afectiune si de rabdare la prima solicitare sunt de cele mai multe ori porniri naturale ale oricarei mame. Teoriile „din batrani” conform carora bebelusul „nu trebuie invatat in brate” pentru ca devine alintat si invata sa speculeze si sa manipuleze sunt ridicole atunci cand ne referim la copii sub un an; de asemenea, pediatrii au demontat de mult mitul ca trebuie sa treaca minim 3 ore intre mese pentru ca „laptele vechi se amesteca cu cel nou si da dureri de burtica” sau ca ceiutul este indispensabil. Copilul caruia parintele ii satisface prompt cerintele – care la varsta asta reprezinta intotdeauna nevoi, nu mofturi – nu va abuza de „puterea” sa, deoarece nu are nevoie sa faca asta. CITEȘTE ȘI: 7 Motive ca sa alegi Attachment Parenting | Cea mai usoara metoda de crestere a copilului
Pe masura ce copilul creste, cresc si provocarile
El incepe sa lupte ca sa isi castige independenta, devine mobil si incepe sa-si exprime intr-o forma primitiva, desigur, preferintele. Parintele poate constata ca rabdarea si convingerile ii sunt puse la incercare, mai ales daca presiunea din partea apropiatilor, care ii repeta obsesiv ca „orice copil trebuie disciplinat” este una puternica.
Regula de baza a atasamentului sigur este reprezentata de grija si respectul fata de copil
De multe ori, este suficient ca parintele sa se puna pentru o clipa in locul celui mic: astfel, devine mult mai usor sa ii inteleaga micile incapatanari de moment, micile temeri (care pentru el nu sunt mici deloc!), pasiuni, dorinte. Astfel, un parinte care da dovada de empatie si de rabdare nu se va enerva pentru ca cel mic nu vrea sa paraseasca parcul ca sa mearga la masa, ci isi va aminti propria pasiune cu care se „pierde” intr-un magazin cu gadgeturi sau cu haine de firma la reduceri.
Parintele care practica atasamentul sigur nu va ameninta copilul
Indiferent ce face copilul, el nu va fi parasit, nu va fi „lasat acolo”, nu va fi „luat” de politie, Baba-Cloanta, Bau-bau, tigani sau orice alta „sperietoare”. Ba mai mult, indiferent ce face copilul, parintele il iubeste si il respecta in continuare. Dar responsabilitatea parintelui este de a se asigura ca cel mic nu isi face rau si nu le face rau nici celor din jur. Sa nu va ganditi niciodata ca cei mici sunt prea mici ca sa inteleaga aceste explicatii!
Atasamentul securizant exclude orice forma de disciplinare negativa a copilului
Copilul nu este niciodata „rau”, „obraznic”, „neascultator”; fapta pe care tocmai a facut-o poate fi insa urata, iar faptele urate ii intristeaza pe cei din jur. Astfel, copilul nu se va simti etichetat, iar atentia sa se va concentra asupra modului in care a reactionat si a alternativelor (mai bune) pe care le-ar fi putut alege; copilul este incurajat sa se gandeasca la cei din jur si la cum se pot simti acestia. Copilul nu va fi supus „dresajului” sau, cu alte cuvinte, conditionarilor. Atasamentul securizant nu apeleaza la santajul de genul „daca faci cutare lucru capeti o bombonica”, ci la explicatii si intelegere.
Copilului i se spune si i se repeta ca daca ii loveste pe ceilalti copii va ramane fara parteneri de joaca, daca umbla dezbracat in frig va raci si va trebui sa stea in casa, daca isi toarna mancarea in cap va trebui sa piarda din timpul de joaca cu parintele ca sa se schimbe, sa se spele si sa ajute adultul sa faca curat.
Toate micile pozne vin la pachet cu consecinte naturale, nu este necesar ca parintele sa intervina in sensul introducerii unor pedepse
Marele dezavantaj al pedepselor este acela ca de cele mai multe ori nu au nicio legatura cu gestul care a provocat nemultumire. Copilul nu va intelege care este legatura intre ruperea unei carti si pusul la colt, plesnitul sau interzisul desenelor animate preferate, dar va fi sensibilizat cand seara, la culcare, i se va explica faptul ca lui mami sau lui tati le este imposibil sa mai citeasca povestea de pe paginile rupte.
Copilul merita sa fie tratat cu acelasi respect cu care ii tratam pe adultii apropiati din viata noastra. Atunci cand sotul face o criza de nervi, ultimul lucru pe care il facem este sa tipam la el si sa-l inchidem la el in camera, atunci cand cea mai buna prietena vine si ni se plange de problemele de la serviciu, nu ii taiem vorba scurt spunandu-i ca „asa e viata” si ca ar fi bine sa lase prostiile; de ce am face asta cu copiii nostri, mai fragezi, mai fragili si care au atata nevoie de indrumare?
Specialistii resping conceptul de „time-out”
Aceasta pauza in care copilul este cumva izolat si in care ar trebui sa se calmeze si sa se gandeasca la ceea ce tocmai a facut nu isi atinge scopul. Copilul caruia i se aplica aceste pauze fortate primeste mesajul gresit ca atunci cand nu se supune este indepartat; de cele mai multe ori, cele cateva minute pe care le petrece singur nu sunt nicidecum folosite pentru meditatie. În cel mai bun caz copilul se va linisti intr-adevar – urmare a indepartarii stimulilor – si se va apuca de vreo activitate interesanta si distractiva care sa-i omoare timpul. Exista insa si copii care par sa isi ofere singuri aceste pauze, in momentele de agitatie sau de tensiune. In cazul lor, este bine ca parintii sa le respecte acest obicei.
Avantajele atasamentului securizant sunt indiscutabile, iar roadele se culeg si pe termen lung. Relatia parinte-copil va fi construita pe iubire, incredere totala si respect reciproc, atribute ale unei relatii stabile si durabile in care copilul va sti mereu ca se poate baza pe parinte, pe dragostea si ajutorul sau neconditionate.
