Se stie ca infasatul era o practica pana nu demult curenta, orice proaspata mama primind sfaturi pe aceasta tema de la persoane mai in varsta din familie:”bebelusul trebuie infasat ca sa doarma mai bine si sa aiba picioare drepte!” Infasarea bebelusului este o practica straveche, existand reprezentari grafice foarte vechi ale unor bebelusi infasati, existand referiri si in Biblie.
Generatiile mai noi de mame resping infasarea bebelusului, considerand aceasta tehnica drept depasita si nociva, considerandu-se ca un parinte modern nu apeleaza la asemenea metode. Dar exista si adepti ai infasatului, atat printre mame cat si printre medici, stiindu-se ca in majoritatea spitalelor romanesti nou-nascutul este adus mamei sub forma de “sarmaluta”.
Disputa intre “vechi” si “nou” nu inceteaza niciodata iar in ceea ce priveste infasarea bebelusului persista in paralel doua “curente”, atat printre mame cat si printre cercetatori/oameni de stiinta: cei pro si cei contra infasarii nou-nascutului. Sa vedem ce argumente pro sau contra are fiecare tabara.
Pro-infasat bebe
Cei care considera ca este bine ca nou-nascutul sa fie infasat sustin ca acest lucru este benefic pentru somnul bebelusului, il ajuta sa doarma mai linistit, reduce plansul bebelusului, il impiedica sa se sperie de propriile maini, ii reduce agitatia. Unii pediatri sustin ca infasatul ar reduce si riscul sindromului mortii subite (SIDS) prin faptul ca obliga bebelusul sa doarma pe spate.
Se spune ca infasatul in primele saptamani de viata il ajuta pe copil sa treaca peste socul schimbarii mediului intra-uterin, facandu-l sa se simte confortabil si in siguranta ca si in pantecele mamei. Se afirma de asemenea ca infasatul ii ajuta pe bebelusii cu reflux gastrofaringian si pe cei care sufera de colici puternice. Un alt argument pro este ca il impiedica pe bebelus sa se zgarie pe fata si sa se trezasca speriat din cauza miscarilor accidentale, involuntare.
CITEȘTE ȘI: 24 de ore cu nou-născutul
Contra-infasat bebe
Oponentii infasatului contrazic mai toate argumentele taberei-pro. Ei admit ca infasatul este un procedeu care il face pe nou-nascut sa doarma timp mai indelungat dar atrag atentia ca trezitul des este un instinct pe care il au de fapt toti nou-nascutii, fiind un mecanism de protectie. Recomandarea pediatrilor care sunt impotriva tehnicii infasarii este sa nu inhibam acest reflex natural al copilului de a se trezi noaptea, sa nu-i dereglam acest mecanism de protectie care “ii tine motorul in miscare” reducand riscul de SIDS.
CITEȘTE ȘI: Îngrijirea corectă a bontului ombilical la nou născut. Cum recunoaștem eventualele infecții și afecțiuni care pot să apară
Tot referitor la SIDS ei combat argumentul ca infasatul l-ar reduce, spunand ca de fapt il sporeste prin riscul de supra-incalzire al copilului.
Alt argument impotriva este faptul ca infasatul restrange miscarile copilului, ceea ce intervine in dezvoltarea sa fireasca. Multi cercetatori considera ca infasatul este, din acest punct de vedere, restrictiv si nefiresc pentru un bebelus. Infasatul pe termen lung este de asemenea asociat cu probleme ale soldurilor, inclusiv dislocare. Astfel ca unii medici, desi sunt de acord cu infasatul bebelusului strict pentru linistire, nu recomanda infasarea lui pe tot parcursul noptii. CITEȘTE ȘI: Primul An al bebelușului – Primele 52 de săptămâni de viață
Intr-un final, alegerea de a infasa sau nu copilul apartine mamei
Insa si adeptii infasarii copilului atrag atentia ca acest lucru nu trebuie sa se faca oricum ci necesita o buna informare si urmarea unor indicatii precum:
- Pentru infasare trebuie folosit un material usor, ca muselina sau bumbacul, care este si absorbant;
- Nu lasati in preajma bebelusului infasat paturici care i-ar putea pica peste fata, nici jucarii de plus, protectii laterale sau alte obiecte care l-ar putea sufoca;
- Aveti grija sa nu supra-incalziti copilul. Semnele care va pot da indicii ca bebelusul este supra-incalzit sunt: transpiratia, obrajii rosii, iritatii de caldura, respiratie accelerata, par umed.
- Infasatul trebuie sa fie mai strans peste brate dar mai lejer peste solduri si picioare pentru ca bebelusul sa aiba posibilitatea sa se miste.
- Daca nu sunteti indemanatice la tehnica infasatului corect folositi produse din comert destinate acestui lucru, care sunt sigure pentru copil.
- Nu infasati copiii mai mult de primele 2 luni de viata, ulterior ei incepand sa se rostogoleasca si existand riscuri mai mari de sufocare si accidente; CITEȘTE ȘI: Rutina corectă de îngrijire a bebelușului: băița, zona scutecului, năsucul, ochișorii, gurița, urechiușele
Ideea de baza este sa alegeti a va infasa sau nu bebelusul in cunostinta de cauza asupra avantajelor si riscurilor. Nu va lasati convinse de argumentul ca “asa va avea copilul picioare drepte” caci acesta nu este un argument valid, alti factori, in principal genetica, hotarand daca o persoana va avea sau nu picioare “drepte”. Si in orice caz tineti cont si de semnalele date de propriul copil si actionati in consecinta: unii bebelusi se linistesc si se simt confortabil infasati fiind, altii prefera libertatea de miscare si resping constrangerile de acest fel, deci nu incercati sa-l infasati impotriva vointei lui doar fiindca asa va sfatuiesc apropiatii.
Tu l-ai infasat pe bebe? Pentru cat timp?
CITEȘTE ȘI: Lucruri la care bebelușul tău ar vrea să te gândești atunci când plânge
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.