Nume de fete sfinte – Nume inspirate din calendarul creștin ortodox
Descoperă cele mai frumoase nume de fete crestine ortodoxe. Alege un nume rar și sonor, care să reprezinte puterea și blândețea unei fiice.„O fiică este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care viața vi-l poate oferi”. (Anonim)
Completăm lista numelor din calendarul creștin ortodox cu 20 de sugestii de nume de fete crestine. Aceste nume sunt rare și în același timp foarte frumoase, sonore, purtate de timpuriu de cele ce erau înzestrate deopotrivă cu forță și fragilitate, blândețe și curaj dus până la eroism, adevărate sfinte devotate lui Dumnezeu, repere atemporale ale Femeii. Sigur că nu se dorește o existență la indigo cu a lor, însă se speră că, odată cu numele ales, măcar câteva dintre virtuți să se poată dobândi. Iar asigurarea divină că fiica dumneavoastră ar trăi mereu sub însemnele protectiei și binecuvântării, ar cântări și mai mult în alegerea unui nume creștin-ortodox, înscris în calendarele bisericești.
Prenumele reprezintă identitate autentificată de Botez, unicitatea persoanei, ființa în raportul ei cu Dumnezeu și cu semenii. Dacă ne luam după tradiție, ar trebui ca numele să fie al sfântului/sfintei prăznuit/e în data calendaristică a nașterii. Multe forme sunt însă prea învechite pentru prezentul nostru, unele sunt cu totul dispărute, iar altele, foarte frecvente, la moda, în trend, alegerea lor minimalizând individualizarea căutată.
Aici intervenim noi, cu propuneri de nume de fete crestine, pe care le considerăm interesante, mentionând câteva aspecte istorice, onomastice, etimologice, enumerând derivate, ce ar putea să vă placă mai mult decât numele propriu-zise. Descoperă cele mai frumoase nume de fete crestine ortodoxe, rare și sonore, care reprezintă puterea și blândețea unei fiice.
Nume crestine pentru fete care încep cu litera A
AGATHA – 5 Februarie (Sf. Muceniță Agata)
Prenume cu origini grecești, ce are la bază semnificația de „bun, prețios”, de aici provenind și numele pietrei semiprețioase Agata. Este întâlnit în literatura clasică greacă, a fost atestat de timpuriu și la creștini, în toată aria Bisericii primare. Sf. Muceniță Agatha, frumoasă și pură, s-a născut în Sicilia, cetatea Palermo, și a trăit în timpul împăratului Decius, în vremuri grele pentru aceia care credeau în Hristos.
Derivate: Agata, Agatheea, Agatia, Atheea, Gatheea
AGNES – 21 Ianuarie (Sf. Muceniță Agnia)
Prenume vechi, specific celor două arii ale Bisericii, cu origini latină (având semnificația de „miel”) și grecească în sensul de „curat, pur”). Sfânta Muceniță Agnes a trăit precum i-a fost numele, în puritate și curățenie sufletească. De o frumusețe deosebită, a rezistat ispitelor lumești, înarmată cu multă credință în Hristos. În momentele grele, a avut parte de ocrotire divină, scăpând nevătămată din fel de fel de osândiri. Este protectoarea tinerelor fete, vindecătoare de boli care par a fi fără leac, datatoare de blândețe și inocență. Agnes rămâne un simbol al curajului și nevinovăției.
Derivate: Agnesa ( pronunțat Anesa ), Agnia
ARIADNA – 18 Septembrie (Sf. Muceniță Ariadna)
Prenumele are origine greacă și e cunoscut din mitologie (fiica lui Minos, îndrăgostită de Tezeu, pe care, rătăcit fiind într-un labirint, l-a scos folosindu-se de un fir lăsat în urma ei – Firul Ariadnei). Semnifică „puritate, imaculare, sacralitate”. Sf. Muceniță Ariadna a trăit în vremea împăratului Adrian și, când a fost obligată de către guvernatorul cetății Promisa să aducă ofrande zeilor, s-a împotrivit susținându-și cu tărie credința în Dumnezeu. În onomastica românească actuală, prenumele a câștigat popularitate doar din influența legendelor literaturii clasice grecești.
Derivate: Aria, Ariana, Riana, Rihana, Rianna, Adria, Adnada
ARMINA – 1 Mai (Sf. Mucenic Armin)
Prenumele este rar întâlnit în onomastica românească. S-a format prin desacralizarea numelui de botez Ieremia (nume vechi, biblic, cu origine greacă, ce pătrunde în onomastica creștină prin influența marelui profet Ieremia, din Vechiul Testament). Profetul Ieremia s-a născut în jurul anului 650 î. Hr., într-o localitate apropiată de Ierusalim. Încă de când era tânăr a descoperit că era înzestrat de Dumnezeu cu mari daruri. Dintre viziunile pe care le-a avut, amintim căderea Ierusalimului, propria profeție pe care a și trăit-o. Povestește despre viața sa și întâmplările teribile prin care a trecut poporului său (sub regele Nabucodonosor) într-un număr de 52 de capitole ale carții pe care a intitulat-o „Ieremia”. De la numele său, printr-o influența slavă, se ajunge la denumirea populară a sărbătorii Arminden.
Derivate: Irimia, Eremia, Mina, Mia, Arina
Descopera in sectiunea NUME COPII din Clubul Bebelusilor foarte multe nume pentru fetita sau baietelul tau, nume frumoase, unice, puternice sau speciale: NUME de FETE | NUME de BĂIEȚI | NUME de SFINȚI
Nume de fete sfinte care încep cu litera C
CALISTA – 1 Septembrie (Sf. Muceniță Calista)
Prenume vechi, cu o bogată tradiție, semnificând superlativele „prea frumoasă, cea mai bună”. În calendar, o regăsim pe Sf. Muceniță Calista praznuită la 1 Septembrie (când începe anul bisericesc). Alături de cei doi frați ai săi, și-a mărturisit cu curaj și convingere credința în Dumnezeu.
Derivate: Calist, Calistea, Alisia, Kallista (consemnat și în Dacia, pe tablițele cerate), Alis
Citește și despre: Nașii de botez – Sfaturi pentru o alegere înteleaptă
CASSIANA – Septembrie (Sf. Cuvios Ioan Casian Romanul)
Prenume cu origine latină, atestat în epoca imperială, ce apare și în inscripțiile din Dacia. După unii cercetători, semnificația ar fi aceea de „splendid, strălucitor”. În accepțiunea altora, varianta feminină ar proveni de la numele unei plante tămăduitoare – Cassia, foarte cunoscută în toată aria romanizată. Sfânta Cassiana s-a născut între 805 – 810, la Constantinopol, într-o familie înstărită. A fost extraordinar de frumoasă și de inteligentă. A luat parte la „Alegerea miresei”, o metodă prin care împărații bizantini își alegeau uneori soțiile. Evenimentul a fost organizat de împărăteasa Eufrosina pentru fiul ei vitreg, Teofil. Marcat de înfățișarea Cassianei, tânărul împărat s-a apropiat de ea și i-a spus: „Prin femeie au intrat în lume cele josnice”, cu aluzie la păcatul Evei. Iar Cassiana i-a răspuns: „Și prin femeie au venit și cele mai alese”, referindu-se la puritatea Fecioarei Maria, cea care L-a născut pe Hristos și care ne dă nouă speranța mântuirii. Teofil a fost rănit în mândria sa și a respins-o pe Casiana, alegând-o de soție pe Teodora.
Cassiana a ales viața monahală, a fondat o mânăstire și a rezistat persecuțiilor impuse de politica imperială. A scris poezie și nenumărate imnuri care încă sunt folosite în liturghia bizantină. A devenit o apropiată a marelui teolog și imnograf Teodor Studitul, acesta fiind foarte impresionat de stilul ei literar. Cassiana e privită ca un fenomen excepțional, rar întâlnit în rândul compozitorilor contemporani cu ea.
Derivate: Cassina, Casian, Cosiana, Cassia, Casimir
Citește și despre: Semnificația celor mai importante nume de sfinți pentru fete și băieți
CELESTINA – Mai (Sf. Mucenic Celestin)
Prenume ce provine din Latină, având semnificația de „ceea ce aparține cerului” (din caelestis). În onomastica românească, a pătruns prin Biserica Greco-catolică, în special în Transilvania, iar de acolo a migrat și în alte zone geografice. În calendarul Ortodox, îl regăsim pe Sf. Mucenic Celestin, prăznuit la data de 25 Mai.
Derivate: Celina, Celesta, Caelina, Caelia, Tina, Calina
CLEOPATRA – Octombrie (Sf. Cleopatra)
Prenume răspândit prin celebritatea Reginei Egiptului. Cu origini grecești (de la Kleopatros), format din două cuvinte (kleos, patros) ce semnifică „glorie tatălui”. Sf. Cleopatra este cinstită în calendarul ortodox în aceeași zi cu Sf. Mucenic Var.
Derivate: Cleo, Kleo, Cleuța, Uța, Cleofira
Nume crestine de fete din calendarul creștin-ortodox care încep cu litera D, E, F și G
DOROTHEA– Februarie (Sf. Muceniță Doroteia)
Prenume de origine gracă, o formă veche răspândită mai mult în varianta masculină – Dorotheus. Este alcătuit din doua cuvinte (doron și theos) ce înseamnă „darul de la Dumnezeu”. E similar cu Theodoros, doar că are elementele componente inversate. Sf. Muceniță Doroteia este cunoscută ca o creștină din Cezareea Capadociei, ce a trăit în vremea împăratului Dioclețian și care și-a mărturisit credința în Dumnezeu cu eroism.
Derivate: Doroteia, Dora, Doris, Thea
ESTERA – 18 Decembrie (Pomenirea dreptei Estera)
Prenume de proveniență biblică, din Ester (ce semnifică „stea”). Prenumele nu a cunoscut o dezvoltare în onomastica noastră românească, deși este atestat în documente vechi. Dreapta Estera este pomenită în Duminica de dinaintea Nașterii lui Hristos, când s-a rânduit să se facă pomenirea drepților părinți care din veac au plăcut lui Dumnezeu, de la Adam si până la Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Derivate: Esthera, Estella, Stela
FABIANA – 5 August (Sf. Ierarh Fabian, episcopul Romei)
Prenume utilizat în special în aria de cultură latină. A fost purtat de mari personalități ale vechiului Imperiu Roman. Fabian era originar din Roma și nu se gândea ca va deveni papă. La moartea lui Anterus (papă de origine greacă), comunitatea s-a reunit pentru a alege succesorul și, în unanimitate, l-a ales pe Fabian, un adevărat creștin, prețuit de toți. Până atunci, se ocupase de administrarea pământurilor sale, urmând ca apoi să se îngrijească și de ogorul lui Dumnezeu.
Derivate: Fabian, Fabiola, Fabia, Fabius, Fabri
GEMMA – 17 Septembrie (Sf. Lucia și Mucenicul Geminian, fiul ei)
Prenume regăsit în calendarul celor doua Biserici tradiționale (din Geminian). Are proveniență latină și înseamnă „boboc de floare, perlă, piatră prețioasă”. Altă interpretare, de data aceasta pentru varianta masculină, ar fi baza latină a cuvântului geminus, ce se traduce ca cel care este „din gemeni”. Geminian este pomenit de BOR odată cu mama sa, Sf. Lucia.
Derivate: Geminian
Nume fete crestine care încep cu litera I, L,M, N
ILARIA – 19 Martie (Sf. Muceniță Ilaria)
Prenume vechi, rar întâlnit în onomastica românească. Are origine grecească și semnificația de „plăcut, plin de bucurie”. Este atestat încă din scrierile literaturii antice. Sf. Muceniță Ilaria, o adevărată creștină, soție a tribunului Cladiu, este pomenită în calendarul ortodox în aceeași zi cu Hrisant.
Derivate: Ilarie, Ilarion, Lara, Lari, Ariana, Arian
LEONA – 18 Februarie (Sf. Ierarh Leon, Episcopul Romei)
Din Leon – Prenume foarte vechi ce a dominat onomastica romană. Este sugerat de regele animalelor și mai ales de simbolistica lui. Nota principală a puterii se transferă în curajul celei/celui ce poartă acest nume. Sf. Leon cel Mare a fost episcopul Romei, s-a născut într-o familie nobilă toscană, a avut parte de o educație aleasă și a fost interesat, încă de mic copil, de teologie. Blând, înțelept, răbdător, a reușit să conducă Biserica timp de 21 de ani, ținând piept crudului Atila până la a-l face să cruțe Roma și să părăsească Italia. Sf. Leon a lăsat lumii 100 de cuvântări despre sărbătorile majore, profunda lor semnificație, despre importanța postului și cea a rugăciunii. A fost iubit și respectat de oameni aparținând tuturor categoriilor sociale, de la împărați și principi, până la atei și barbari.
Derivate: Leon, Leo, Aliona, Lena, Leontin, Leontina, iar prin influență Lev, Levi
MARTHA – 8 Februarie (Sf. Muceniță Marta)
Prenume de proveniență aramaica (de la Marta, sora lui Lazăr și a Mariei din Betania). Are semnificația de „stăpână, doamnă”. În onomastica românească este atestat în sec. al XV-lea., intrând direct prin versiunile latină și greacă. Sf. Muceniță Marta a rămas în istorie ca femeia harnică și truditoare în gospodărie, cu o grijă exagerată pentru treburile casnice, neglijând, oarecum, partea spirituală a vieții.
Derivate: Marta, Arta, Mara
Nume crestine pentru fete care încep cu litera R, S, V, X
RADA – 16 August (Sfinții Martiri Brâncoveni – Radu și frații săi)
Prenume cu noblețe câștigată datorită purtării lui, de-a lungul istoriei, ca nume domnesc. Varianta feminină Rada nu este des întâlnită în onomastica românească. Este format pe baza cuvintelor Radoslav și Radomir, cu semnificația de „bucuria gloriei, bucuria păcii”. Rada e numele purtat de mama domnitorului Radu cel Mare, iar Radu, de un număr de 12 domnitori ai Țării Românești, dar și de către fiul lui Constantin Brâncoveanu (așa a și pătruns în Sinaxar).
Derivate: Radu, Rodion, Radian, Răduța, Rădița, Răducu, Ducu
ROMANIȚA – 18 Noiembrie (Sf. Mucenic Roman diaconul)
Din ROMAN – unul dintre cele mai vechi și mai interesante prenume de origine latină care, prin evoluția în onomastica creștină, constituie un alt argument al răspândirii creștinismului în rândul populației romane și romanizate. S-a format din Romanus și Romana, cu semnificația clară de „cetățean al Romei ( și al Imperiului Roman )”. BOR îl pomenește pe Sf. Mucenic Roman diaconul, cel ce a trăit în timpul persecuțiilor lui Maximian, propovăduind cuvântul Domnului și întărindu-i pe credincioși, astfel încât să rămână neclintiți în mărturisirea lui Dumnezeu.
Derivate: Roman, Romana, Romil, Romeo, Romulus, Romeea, Roma, Rona
SALOMEEA – 3 August (Sf. Salomeea)
Prenume vechi (din Salomia) intrat în onomastica creștină prin Noul Testament, fiind purtat de soția lui Zevedeu, mama ucenicilor lui Hristos, Iacov și Ioan. E cea care a îndrăznit să-i ceară lui Isus o favoare, și anume ca fii ei să stea de-a dreapta și de-a stânga Lui, în Împărăția Cerurilor. Salomia provine din aramaică și are semnificația de „pace, domnia păcii ori de a primi pace și bucurie de la Domnul”.
Derivate: Salom, Salomia, Salo
Citește și despre:
Nume de rege și regină, principe și principesă pentru copii
Nume de baieti ortodoxe cu semnificatie deosebita
Poezii crestine pentru copii – Ingerasii
VIVIANA – 9 Martie (Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, printre care și Vivian)
Prenume cunoscut mai mult în prezent decât în onomastica românească veche. La baza lui stă cuvântul vivus cu semnificația de „viu, plin de viață”. Sf. Mucenic Vivian este unul dintre cei 40 de mucenici, adevărați creștini, mărturisitori ai Bisericii pe care BOR ii cinstește an de an, la data de 9 Martie.
Derivate: Vivian, Viva, Vivi
XENIA– 24 Ianuarie (Sf. Cuvioas[ Xenia)
Prenume cu frecvență redusă în onomastica românească, având forma inițială Xeni. Provine din Axinie ori Polixenia. Semnifică „femeia venită din altă parte, străină”. Știm că Sfânta Xenia era din Roma și că a dorit să-și închine întreaga viața lui Hristos. Astfel, și-a lăsat în urmă familia bogată și, alături de două servitoare, a plecat departe de ea, până la Cetatea Milasa. Acolo, îndrumată de părintele monah Pavel și ajutată de munca și devotamentul tinerilor care o urmau cu sfințenie, a ridicat o biserică (mai exact, pe Muntele Sf. Ștefan).
Derivate: Xeni, Xena, Sena, Senia, Sonia
Propunerile noastre, deși limitate ca numar, sperăm că vor fi o sursă de inspirație pentru o anumită categorie de viitori părinți, în alegerea unui nume special pentru fiicele lor. Specificațiile aferente dau numelor consistența și puterea sfințeniei lor.
Citește și despre: Nume rare de fete și băieți
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.