La începutul sarcinii mi-am dorit foarte mult să nasc natural, apoi luasem decizia să nasc în apă…cezariana era ultima variantă…
Eu am născut până la urmă tot prin cezariana, dar în 24.11.2021 la fix 41 de săptămâni, după ce am stat 3 zile internată pentru a mi se provoca nașterea. Am încercat de toate, medicamente, perfuzii, sondă…nu am avut nici măcar un semn de dilatație. În schimb eu pe bebe l-am primit imediat ce am ieșit din sala de operație, tati ne aștepta în camera de pregătire pentru naștere. Noi am avut noroc ca a fost tati lângă noi și ne-a ajutat…dar altfel nu știu dacă rezistam la dureri, la atitudinea asistentelor și la neputința de a nu mă putea ocupa eu de puiul meu să îl schimb, să îl iau în brate …
Numele meu este Bianca și sunt fericita mamica a unui pui de om de 8 săptămâni. Despre sarcina și despre naștere ar fi multe de povestit. Încep prin a povesti ca primele luni de sarcina au fost mai mult decât crunte…nu puteam manca mai nimic, carne? În vis doar, dar și atunci pe lângă ca visam ca mănânc un piept de pui la grătar, visam și ca îmi vine sa vomit… primele 23 de săptămâni au fost un chin (și se spune ca perioada sarcinii e cea mai frumoasa perioadă din viata unei femei…). Mancam doar banane, zmeura, coacăze și ananas…legumele doar fierte, broccoli, cartofi, morcovi și roșii…nici lactatele nu mi-au fost prietene pe timpul sarcinii decât spre sfarsit…
Am avut stări de leșin, am ajuns la spital de câteva ori,dar doctorul care mi-a urmărit sarcina (vreau să îi mulțumesc ca mi-a fost alături mereu, chiar dacă îl deranjam și când era în concediu) era mult mai optimist ca mine… am întâmpinat multe probleme din cauza lesinurilor…printre care și o coasta dislocata picand în baie…o luxație la picior…când credeam ca totul revine la normal, am fost muscata de motanul nostru (a fost și vina mea 60%) motiv pentru care am fost operata la picior…
Ei bine, momentul întâlnirii cu minunea mea se apropia cu pași rapizi, fiind și prima sarcina pe care am dus-o pana la capăt (am pierdut o sarcina la 18 săptămâni…). Am vorbit cu doctorul meu despre nașterea în apă, am făcut toate analizele necesare,am vorbit despre asta și la spitalul unde urma sa nasc și parca totul mergea ca pe roate…
Eram deja în săptămâna 40 și nu vedeam nici un semn cum ca minunea mea ar vrea sa se mute din burtică în brate…am fost discutat cu doctorul meu,care ma consola și ma încuraja sa am răbdare, poate nu e pregătit sa vina pe lume…cum? Când eu muream de nerăbdare sa îl țin în brate!
Am început a 40-a săptămâna cu controalele de rutină, din 2 în 2 zile mergeam la spital pentru monitorizare…dar după primul control am rămas cu un gust extrem de amar, de cat de inumani pot fi unii doctori… o „doamnă ” doctor, rezidenta încă, incepe sa facă fel și fel de fețe și sa îmi vorbească despre toate riscurile unei nașteri naturale cu un pesimism de nedescris…am venit acasă de la spital plângând…si deși sunt o femeie destul de puternica, și cunosc riscurile extrem de bine (fiind asistenta de pediatrie) totuși pesimismul ei și negativismul m-au dat peste cap…
CITEȘTE ȘI DESPRE: Bebelușii care trec prin travaliu câștigă sănătate și se vor adapta mai bine la viața extrauterină
Lunea a trebuit sa ma internez în spital,pregătită sa îmi aduc pe lume puiul… s-a hotărât în comisia spitalului sa provocam nașterea…si am început de dimineață cu medicamentele specifice,la prânz cu medicatie și perfuzie, seara la fel…niciun fel de semn nu părea sa se arate…. marți am luat-o de la capăt insa cu dozaje mai mari…seara am avut o discuție despre naștere cu o doamna doctor extrem de drăguță, cu moașa și cu șeful de secție, despre cum ar trebui sa procedam pentru miercuri, fie mai incercam sa provocam nașterea fie apelam la cezariană…dat fiind ca nu aveam nici măcar 1 cm de dilatație, am optat pentru cezariană…
Când l-au scos pe bebe, a ieșit direct cu mâna dreaptă în sus (la fel ca Superman) plângând dar totuși fiind atât de frumos
Zis și făcut, miercuri dimineața am început „postul” de dinaintea operației, cu promisiunea ca voi fi luata pentru operație la ora 14….care de fapt s-a dovedit a fii ora 17…tinuta pe pat cu aparatul de monitorizare, nemancata de marți seara, înțepenita de stat atât pe pat…a fost un calvar….am fost intr-un final (după ce am început sa îmi spun părerea ca mi se pare bătaie de joc sa fii ținut nemancat, nebaut și tintit intr-un pat) dusa către sala postoperatorie.
Doamnele asistente,moașele și domnul doctor au fost, pot spune, echipa perfecta pentru a-l aduce pe Viktor pe lume…. s-a născut la 17:52, într-o miercuri ploioasă și friguroasă. Toată sarcina am fost terorizată de rețelele sociale unde vedeam fel și fel de bebeluși deformati, bolnavi … când l-au scos pe bebe, a ieșit direct cu mâna dreapta în sus (la fel ca Superman) plângând dar totuși fiind atât de frumos.
CITEȘTE ȘI: Sunt moașă, însă travaliul meu m-a făcut să înțeleg cum se simte cu adevărat nașterea naturală
Tati a fost cel care ne-a susținut moral mereu, în timpul operației și după,el l-a luat primul în brațe, i-a tăiat cordonul ombilical și a ajutat la înfăsat…Am fost dusa într-o sală unde puteam fi cu el (nu am vrut sa mai stau o ora în sala de trezire, având doar anestezie spinala, eram practic conștientă) si mi-a fost dat în brate imediat…
CITEȘTE ȘI: Ora magică după naștere | Bebelușii manifestă 9 comportamente instinctive
După ce a trecut efectul anesteziei, au început durerile crunte, nu aveam lactație, ma simțeam cel mai neputincios om din lume….asistentele erau de o nesimțire gravă, și fără soțul meu nu știu ce as fi făcut…el a făcut tot ce trebuiau sa facă asistentele…sa nu spun ca m-au sărit și cu masa miercuri seara și joi dimineața… atitudinea de aroganță și de nesimțire în rândul asistentelor a fost peste măsură…sâmbăta am cerut să fim externați și asa ca am plecat acasă, dar de data asta în 3…
Eu am născut în Germania, și singurele avantaje chiar și în timp de pandemie au fost ca mi-am primit puiul lângă mine imediat după naștere și ca soțul a putut sa stea cu noi (aici exista opțiunea camerei de familie), în rest sunt profund dezgustata de nesimțirea și aroganța a 90% din personal… Important este ca totul s-a terminat cu bine,chiar dacă nu avusesem nici măcar un gând sa nasc prin cezariană, lucrurile au decurs bine, bebe e sănătos și voios și iubit și nu as putea sa ma opresc din a mulțumi lui Dumnezeu pentru minunea mea atât de perfectă!
CITEȘTE ȘI DESPRE: Prima respirație a nou născutului și primele momente ale mamei cu nou născutul
